Castelul din București

Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureș­tean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.

Am fost primiți cu amabilitate de directorul ONCE, col. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, care ne-a oferit câteva informații generale despre locul în care ne aflam, apoi am fost pre­luați de consilierul Alexandru Dobrică, cu ajutorul căruia am parcurs istoria locurilor.

În 1906, România sărbătorea 40 de ani de domnie a regelui Carol I, drept care guvernul condus de Grigore Cantacuzino „Nababul” s-a gândit să celebreze evenimentul prin organizarea „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R. Carol I”, care să prezinte stadiul de dezvoltare a țării.

Parcul în sine, sub numele Filaret, fusese amenajat, pentru aceeași ocazie, ca urmare a inițiativei lui Ion N. Lahovari, ministrul domeniilor, iar expoziția a fost inaugurată în 6 iunie 1906 și a fost deschisă până în noiembrie.

Înainte de amenajare, Dealul Filaretului era o zonă mlăștinoasă, deci a trebuit să fie asanat terenul și s-au adus arbori - o lucrare de peisagistică similară cu cele din Cișmigiu și Herăstrău.

Parcul nu semăna deloc cu cel de azi. Harta lui era cu totul alta și existau numeroase clădiri care au dispărut: Palatul Artelor (pe locul ulteriorului mausoleu), Teatrul Verde, Palatul Austriei, Pavilionul Comisiunei Europene a Dunării, Palatul Mine și Cariere, Pavilionul Regiei Monopolurilor Statului, Pavilionul W. Staadecker Mașini Agricole, Pavilionul Primăriei, Hanul Muntenesc.

Exista și Waterchut, un tobogan către lac, cu un turn înalt de 22 de metri, pe care bărcile prindeau viteză de până la 90 km/h (!), plus o mină de aur reconstituită și, pentru a facilita accesul miilor de vizitatori, se construise o linie de cale ferată și o gară a expoziției!

Printre puținele construcții care s-au păstrat se numără Arenele Romane și castelul.

O istorie mai mult decât spectaculoasă

Castelul a fost ridicat cu menirea unui turn de apă și de observare pentru cazul în care s-ar fi stârnit vreun incendiu pe terenul expo­ziției. Din fericire n-a fost cazul, și aici „din fericire” are dublă valoare căci peste numai câteva zile s-a constatat o defecțiune care îl făcea nefuncțional, astfel că din existența sa de 120 de ani nu a fost folosit niciodată cum fusese gândit!

Construcția a fost realizată după planurile lui Ștefan Burcuș, V.G. Ștefănescu și I. Berindei, în colaborare cu arhitectul Scarlat Petculescu, iar structura de rezistență a castelului și rețeaua hidrotehnică au fost coordonate de inginerul Elie Radu. De la bun început, castelul a fost gândit să facă trimitere la Vlad Ţepeş, indiferent dacă era vorba de Poenari sau de Turnul Chindiei.

Postul de pompieri care urma să folosească turnul a fost amplasat în zona cea mai înaltă a dealului, pentru a asigura o supraveghere vizuală permanentă ziua și noaptea. Aici erau găzduiți pompierii și se afla remiza cu utilaje de inter­venție. Deoarece aspectul marelui rezervor de apă nu era estetic, s-a adoptat soluția includerii lui în construcție: în turnul castelului, înalt de 23 de metri și cu un diametru de 9 metri, s-a montat un rezervor din fontă, cu o capacitate de 200 m³, turnat în atelierele Oscar Maller.

Dacă nu și-a putut îndeplini funcția pentru care fusese ridicat, în schimb istoria turnului și a castelului a fost plină de alte utilizări: după Primul Război Mondial, a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostașului Necunoscut, aflat în apropiere, în fața Muzeului Militar Național, găzduit în acea vreme în Palatul Artelor, demolat însă după cutremurul din 1940, care îl afectase sever, după ce trecuse și printr-un incendiu doi ani mai devreme; tot în 1940, castelul a devenit corp de gardă pentru o unitate militară, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pe terasa turnului a funcționat un punct de apărare antiaeriană; în 1945, camerele castelului au fost transformate în dormitoare pentru femeile care lucrau la curățenia parcului; după ce Mormântul Ostașului Necunoscut a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și strămutat la Mausoleul de la Mărășești, pentru a face loc Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, inaugurat la 30 decembrie 1963, spațiile Castelului Țepeș au fost utilizate pentru cartiruirea militarilor din paza mausoleului; după 1990, aici a func­țio­nat o cazarmă a jandarmilor, iar în 2004 a devenit sediul ONCE.

În 1991, mausoleul a fost dezafectat, osemintele protipendadei comuniste au fost mutate în cimitire din București și din țară, iar Mormântul Ostașului Necunoscut a fost adus înapoi în Parcul Carol I, inițial pe un amplasament de la baza scărilor, iar în 2006 a revenit pe vechiul amplasament, în fața mausoleului, care este dedicat acum Eroilor Nea­mului, și în interior Primăria Capitalei intențio­nează să amenajeze un spațiu muzeal.

Am aflat de la directorul ONCE că instituția și conceptul Mormântului Ostașului Necunoscut au fost create prima oară în Franța, după Primul Război Mondial, fiind preluate de multe alte țări, printre care România. Col. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu ne-a mai spus că ONCE colaborează instituțional cu orice structură din domeniul lor de activitate și nu numai, de pildă Muzeul Militar, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Istorie etc., chiar dacă nu există un protocol semnat. Este un ajutor reciproc, mai ales de tip documentar. Patri­ar­hia Română, de pildă, la con­strucția Catedralei Naționale, a solicitat ONCE o listă de eroi. Aşa se face că în piciorul Sfintei Mese din Altar este depusă o listă cu numele a 350.000 de eroi români.

Despre stadiul renovării turnului, directorul ne-a spus: „Spe­ran­țele sunt ca până la sfârșitul anului acesta să putem face recepția lucrărilor și să creăm o zonă expo­zi­țională, astfel încât la următoarele zile ale porților deschise să putem lăsa vizitatorii să vadă și turnul”.

Trecut, prezent, viitor

În timp, scara de lemn din jurul rezervorului s-a degradat, ca și rezervorul însuși, motiv pentru care accesul a fost oprit și, în 2009, rezervorul a fost extras din clădire. Autorul acestor rânduri a apucat însă să viziteze turnul cu un an înainte, iar Ziarul Lumina vă poate oferi în exclusivitate imagini de atunci.

Trebuie neapărat să spunem că azi turnul, ca și întregul castel-cetate, este impecabil renovat, atât exterior, cât și interior. Când va fi gata, turnul va fi redeschis pentru vizitare în Ziua Porților Deschise, organizată în preajma Zilei Eroilor, sărbătorită în fiecare an la aceeași dată cu praznicul Înălțării Domnului. Dar chiar și până acum ziua respectivă a fost o încântare pentru vizitatori, mai ales pentru copii, care interacționează fericiți cu militarii în uniforme de epocă și pun o mul­țime de întrebări. Cântă fanfara și, profitând de iarbă și de umbra copacilor, totul se transformă într-o săr­bătoare câmpenească.

Mai merită menționat că, în vreme ce castelul din Parcul Carol I doar poartă numele lui Vlad Țepeș (și prezența acestuia la Poenari nu este certă), locul despre care se știe sigur că a fost reședința domnitorului este Curtea Veche Domnească din zona Lipscani, despre care ziarul nostru a scris nu demult, constatând că se află într-o stare jalnică. Ei, bine, iată o veste bună: în 21 mai 2026 s-a semnat autorizația de construire pentru punerea în siguranță a ansamblului, după ce reabilitarea fusese întreruptă multă vreme și situl era în pericol de distrugere.