Catedrala din Turnu Măgurele, pavăză a Ortodoxiei românești

„Frumusețea va salva lumea”, spunea Dostoievski. Și nu greșea, de vreme ce regele Carol I al României, prin multe acte de frumusețe, s-a rugat Domnului să mântuiască neamul românesc. Multe dintre ele au luat chip de catedrale. El a jertfit din veniturile personale sau ale Coroanei pentru zidirea și restaurarea de altare. Unul dintre acestea, de o frumusețe referențială, este Catedrala „Sfântul Haralambie” din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, care, alături de alte edificii religioase semnificative ridicate după Războiul de Independență din 1877, reprezintă adevărate paveze ale Ortodoxiei românești.

Războiul, un adevărat „ospăț al morții”, cum îl numea cineva, rămâne peste timp o dureroasă lecție de istorie, pe care niciodată popoarele nu și-o vor aminti îndeajuns. Pentru noi, românii, cel din 1877, care a adus independența neamului nostru, a însemnat o jertfă de sânge de peste 10.000 de confrați, multe suferințe, evacuări, familii despărțite, mame îndoliate, soții văduve, copii orfani, sate distruse, pământuri părăginite. Toate acestea cereau rugăciune, speranță, frumusețe, mântuire. Adevăr pe care regele Carol I l-a înțeles în adâncul semni­ficației lui. De aceea a hotărât să I se adreseze lui Dumnezeu, să-I mulțumească pentru izbânda abia obținută, și să-L roage să mântuiască acest neam năpăstuit, prin repararea, ridicarea, întemeierea unor altare în cinstea Celui ce a creat lumea. O lucrare amplă, care urma să se întregească prin zidirea unei Catedrale a Mântuirii Neamului în inima țării, adică în capitala României independente, lucru ce se înfăptuiește în zilele noastre, prin purtarea de grijă și implicarea nemijlocită a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Istoria unui simbol restaurat

În rândul acestor ctitorii regale se numără și Catedrala „Sfântul Haralambie” din Turnu Măgurele, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, ridicată între anii 1900 şi 1905, pe locul unei vechi bisericuțe, care a funcționat până în 1876, după planurile arhitectului francez André Lecomte de Noüy, cel care a restaurat biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, ctitorie a Sfântului Neagoe Basarab, unul dintre cele mai cunoscute monumente de arhitectură din Țara Românească. Credincioșii din Turnu Măgurele, capitală vremelnică de județ, începând cu anul 1839, militaseră pentru ridicarea unei biserici noi încă din 1878, imediat după îna­poierea triumfală a trupelor românești din Războiul de Independență.

Punerea în practică a planului arhitectului francez a fost realizată de arhitectul Dimitrie Maimarolu, cel care a proiectat în București clădirea Palatului Patriarhiei și cea a Cercului Militar, și de inginerul Nicolae Cernat. Modelul catedralei este cel al edificiului ortodox de la Curtea de Argeș, cu turlele în stil baroc, restul în stil bizantin. Despre această bijuterie arhitectonică, Nicolae Iorga, care a vizitat Turnu Măgurele în 1913, spunea că este a treia din țară, prin valoarea și frumusețea ei, după cea de la Curtea de Argeș și „Trei Ierarhi” din Iași. Hramul catedralei și al municipiului Turnu Măgurele este „Sfântul Haralambie“, prăznuit la 10 februarie, ziua în care, în 1829, vechea cetate Turnu a fost eliberată de armatele ruso-române, în timpul Războiului Crimeei dintre Imperiul Țarist şi cel Otoman.

Edificiul impozant al catedralei impresionează prin dimensiuni, sobrietate, maiestuozitate, prin detalii arhitectonice originale, medalioane din piatră decorate cu motive geometrice și florale stilizate, ferestre cu ancadramente din piatră decorată în relief, cu turle asemănătoare celor de la Curtea de Argeș. La interior, sfântul lăcaş se remarcă prin coloane și frontoane cu frumoase decorațiuni, cu catapeteasma din lemn de tei sculptat, cu opt colonade cu capiteluri în stil corintic, cu vitralii mari realizate în atelierele August Zwölfer sau Ioseph Schöder din București, cu un amvon de lemn sculptat și cu o pictură de excepție, în stil neobizantin, realizată după modelul Bisericii San Marco din Veneția, cu aspect realist, de către Eugeniu Voinescu și Romeo Girolamo. În pronaos sunt redate portretele regelui Carol I și al reginei Elisabeta, ctitorii catedralei.

Recent, am fost martori la un eveniment important pentru viața catedralei din Turnu Măgurele și pentru enoriașii parohiei constituite în jurul ei: finalizarea lucrărilor de restaurare, un proiect care însumează 4,5 milioane de euro și care asigură refacerea interiorului catedralei, a exteriorului și a peisagisticii din jurul bisericii, curățarea și restaurarea clădirii, a picturii, a vitraliilor, precum și introducerea obiectivului în circuitul turistic zonal și internațional. Momentul a fost marcat de o conferință organizată de Protopopiatul Turnu Măgurele cu toți preoții din subordine, la care au participat și reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor culturale din urbe și constructori, cărora li s-au comunicat date despre stadiul lucrărilor, precum și decizia de a face din acest obiectiv religios un reper cultural referențial al județului, ce va putea fi vizitat atât de turiști din țară, cât și din străinătate. „Catedrala noastră este o clădire reprezentativă pentru municipiu, dar și la nivelul jude­țului Teleorman. Obiectivul ajunsese într-o stare de degradare avansată. Era păcat să o lăsăm să se deterioreze, așa că am apelat la fonduri europene și am reușit să o restaurăm. Intenția noastră este să o introducem în circuitul turistic”, ne-a spus Mihaela Mitrofan, managerul proiectului de restaurare.

Un vis împlinit

Pentru părintele Cristian Ioana, parohul catedralei și protopop de Turnu Măgurele, sfântul lăcaş este un vis împlinit. Pe vremea când era elev la Seminarul Teologic din oraș, unde se pregătea să devină cântăreț bisericesc, locuia într-un cămin de la fereastra căruia admira clădirea catedralei și se gândea la cei ce slujesc și cântă acolo. Tare și-ar fi dorit să se numere printre ei. „Cu timpul, Dumnezeu a rânduit să ajung și cântăreț bisericesc, apoi, ca absolvent al Facultății de Teologie, în 1995, am fost hirotonit diacon pe seama Catedralei «Sfântul Haralambie», pe care o iubeam atât de mult. Am slujit în această calitate până în anul 2000, când am fost repartizat la o parohie de țară din apropierea orașului. După șapte ani de misiune acolo, am fost chemat de către Preasfințitul Părinte Galaction, arhiereul nostru, la slujirea în calitate de protopop al Alexandriei, funcție în care am rămas timp de peste doi ani, fiind totodată și paroh al Bisericii «Sfinții Împăraţi Constantin și Elena» din oraș. Odată cu pensionarea părintelui Marin Ciulei, protopop și fost director al seminarului din Turnu Măgurele, am primit ascultare din partea Preasfințitului de a sluji ca preot paroh al catedralei din oraș, preluând și acest proiect amplu de restaurare care nu a fost ușor pentru noi, slujitorii acestui sfânt lăcaş, dar și funcția de protoiereu al Protopopiatului Turnu Măgurele. De atunci slujesc în ambele ascultări cu sentimentul unei mari bucurii, dar și al unei imense responsabilități”, ne-a declarat părintele protoiereu Cristian Ioana.

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în catedrala din Turnu Măgurele. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă lucrările de restaurare, slujba de sfinţire urmând a avea loc în viitorul apropiat. „În cei aproape trei ani de când a început restaurarea, am trăit sentimentul veacurilor primare, când creștinii, prigoniți, săvârșeau slujbele și-și mărturiseau credința când într-un loc, când în altul. Spun lucrul acesta pentru că am slujit, cam un an și jumătate, într-o baracă. După aceea, episcopia noastră, intrând în posesia fostului cinematograf dezafectat «Turris» din oraș, ne-a pus la dispoziție clădirea acestuia, în care am amenajat un mic paraclis, unde am continuat să slujim, așteptând momentul revenirii în catedrală. De când au început lucrările de restaurare, m-am rugat permanent pentru ca ele să se termine cu bine. Și nu au fost puține problemele pe care a trebuit să le rezolvăm. Acum trăiesc emoții nebănuite, pentru că atât eu, cât și părinții coslujitori de aici am așteptat cu nerăbdare să începem slujbele, rânduielile în catedrală, după Tipic, pentru a fi mai aproape de credincioși, în rugăciune și în comuniune”, mai spune părintele paroh.

Biserica adăposteşte şi un patrimoniu spiritual despre care ne-a vorbit părintele Ioana: „În catedrala noastră avem moaștele Sfântului Haralambie, pe care ni le-a dăruit cu 17 ani în urmă regretatul părinte arhimandrit Clement, fostul stareț de la Mănăstirea Crângu, din eparhia noastră. De asemenea, păstrăm nouă icoane din biserica veche, care a avut hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Dintre acestea, trei, de dimensiuni mari, sunt îmbrăcate în ferecătură de argint, de vreo 15 kilograme fiecare. Celelalte sunt pictate pe lemn de stejar, una dintre ele reprezentându-l pe Sfântul Haralambie, ocrotitorul sfântului lăcaş. În dreapta catapetesmei se păstrează, tot de la biserica veche, o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 1834, când a fost scoasă la procesiunea sfințirii apei de Bobotează la Dunărea înghe­țată, bașbuzucii (ostași fără soldă, voluntari în trupele otomane neregulate, care trăiau din jaf, n.r.) au năvălit în oraș pentru a-l prăda. Unul dintre ei a tras asupra sfântului, iar urma glonțului se vede și astăzi pe icoană”.

Obiecte de mare valoare

În catedrală se mai păstrează o serie de obiecte de cult şi de mobilier de mare valoare istorică: „Un candelabru din sticlă a fost dăruit de Hariclea Darclée, născută la 10 iunie 1860, celebra soprană română, din Brăila, prima interpretă a rolului Floria Tosca, din opera lui Giacomo Puccini, a cărei premieră a avut loc la 14 ianuarie 1900 la Teatrul Costanzi din Roma. Hariclea avea origini elene, iar mama sa, Maria Haricli, născută Aslan, era nepoata directă a domniței Mavrocordat. Tatăl său, Ion Haricli, fusese mare propietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde Hariclea a locuit până la vârsta de 16 ani, când a fost dusă de familie la pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena. O personalitate care a avut o viață și o carieră de poveste. În catedrală se păstrează și tronurile împărătești originale ale sfântului lăcaș, de pe vremea regelui Carol, care poartă însemnele Coroanei. În 1992, când am devenit cântăreț aici, stema regală era acoperită. Cu o șurubelniță și cu un ciocănel am îndepărtat ipsosul de pe ele, redescoperind-o, dimpreună cu inscripția «Nihil sine Deo». Catedrala a avut clopote de aproximativ 1.000 kg, care au fost furate de nemți în timpul Primului Război Mondial și topite. În 1924, au fost turnate alte două clopote, unul în jur de 250 kg, și altul în jur de 120 kg. Noi am achiziționat un alt clopot, de vreo 600 kg, pe care, la vremea potrivită, îl vom monta acolo unde îi va fi hărăzit locul. Pentru noi, cei care slujim aici, a rămâne în permanentă legătură cu Dumnezeu înseamnă a ne ruga, a ne liniști sufletul și a-L căuta pe Cel care a creat lumea, a fi împliniți, și a păși în fiecare zi a vieții cu credință de mântuire, trecând prin bune și prin rele, purtând cu demnitate crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, pentru ca trecând prin toate încercările să dovedim întregirea dragostei noastre pentru lucrarea Lui. Altfel, dacă nu ne rugăm și nu comunicăm cu Dumnezeu, prin rugăciune, degeaba trăim”, ne mărturisește părintele paroh Cristian Ioana.

La finalul vizitei noastre, am completat ima­ginea dimensiunii efortului edilitar de a reabilita catedrala și întreaga zonă din jurul ei, păstrând un moment de pioasă reculegere în fața Monumentului Independenței din Parcul Central al orașului (realizat în 1985 de către un grup de arhitecți din București, sub forma unui semicerc, care înfățișează un grup statuar compus din trei soldați, reprezentând cele trei arme - dorobanți, marină și grăniceri -, și basoreliefurile din bronz care ilustrează trecerea armatei române peste Dunăre, atacul de la Plevna și eroi răniți îngrijiți de către medicul general Carol Davila), aflat și el în plin proces de reabilitare.

Apoi am plecat spre alte locuri teleormănene impregnate de credință, recitând în gând o strofă din poezia „Rugămintea din urmă”, a lui George Coșbuc, în care este pomenită jertfa miilor de români căzuți în luptele pentru independența tinerei Românii: „Iar mamei, Doamne, cum aș vrea/ Credința s-o înșele!/ Să-i spui că m-ai lăsat rănit/ La Turnu Măgurele./ Dar voi sosi cât de-n curând./ Ascultă-mi rugămintea./ Că mama, dac-ar ști că-s mort,/ Și-ar pierde mintea...”