Catedrala Sfântului Andrei Şaguna din Ucea de Sus

Întins la poalele Munţilor Făgăraş, satul Ucea de Sus din judeţul Braşov este binecuvântat cu un lăcaş de cult ridicat în timpul păstoririi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Biserica din Ucea de Sus a primit recent un fragment din moaştele marelui ierarh ctitor, care a devenit cu acest prilej ocrotitor spiritual şi al doilea hram, după cel istoric al Bunei Vestiri.

La fel ca toate celelalte sate de la poalele Munţilor Făgăraş, Ucea de Sus se bucură de minunatele daruri lăsate de Dumnezeu pentru cei care trăiesc în vechile comunităţi întemeiate la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească. Pe lângă frumuseţile naturii şi roadele acesteia, în Ţara Făgăraşului este încă viu spiritul comuniunii în rugăciune, dar şi duhul isihiei moştenit de la monahii care au vieţuit în aşezămintele întemeiate cu secole în urmă. Credinţa oamenilor de aici, moştenită de la înaintaşi, a făcut posibilă conservarea acestui tezaur spiritual unic, păstrat în biserici pline de istorie, de preoţi vrednici şi harnici. La Ucea de Sus simţi din plin acest duh al rugăciunii şi curajul credinţei mărturisitoare, rămasă din vremea „Apostolului din Ardeal”, marele Mitropolit şi Sfânt Andrei Şaguna.

Cei care vor să ajungă la Ucea de Sus pentru a descoperi istoria unei comunităţi mândre să continue programul lăsat în Ardeal de Sfântul Andrei Şaguna şi pentru a se bucura de priveliştea minunată, în care masivul Tărâţa ocupă locul central, trebuie să străbată cei 30 de kilometri din oraşul Făgăraş, sau 58 de kilometri de la Sibiu, pe drumul E68 şi pe cel care leagă Ucea de Jos cu Ucea de Sus. Satul pare scăldat în apele râurilor Ucea Mare, Răcuţa şi Răcucioara, iar drumul principal, sau Uliţa Mare, separă aşezarea în partea de răsărit şi cea de apus, în care se ramifică mai multe uliţe, cu locuinţe trainice, ardeleneşti.

Vechi sat grăniceresc

Satul păstrează semnele unei aşezări importante de-a lungul vremii, cu o comunitate mare şi instituţii de vază. Aflăm din lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Transilvania”, a istoricului Nicolae Stoicescu, mai multe despre Ucea de Sus. Satul făgărăşean a făcut parte din Regimentul I de Graniţă de la Orlat, înfiinţat în 1764 de autorităţile imperiale austriece la frontiera sudică a Principatului Transilvaniei. Din monografia parohială aflăm că localitatea este atestată documentar la 1509, cu numele de „Felso Ucsa”, apoi în 1632 cu numele „Felso Uczia” şi „Felseo Utsa”, la 1750 cu numele „Felso Utsa” şi în 1859 cu numele „Utsa din Szusz”. Din anul 1854 apare cu numele actual. De asemenea, documentele păstrează şi denumirea germană „Oberutscha”. Satul a existat, însă, cu mult înainte de aceste atestări. Unul dintre marii preoţi care au slujit în comuna Ucea, părintele Ioan Glăjar, născut la Ucea de Jos şi fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, în perioada 1976-1990, a scris o lucrare monografică a satului Ucea de Jos în care apar date importante referitoare şi la Ucea de Sus. Astfel, autorul aminteşte documentul emis de regele Ungariei Andrei al II-lea, în anul 1233, prin care confirma existenţa unor sate din Ţara Făgăraşului, printre care şi Ucea, dar fără precizarea de Sus sau de Jos. Apoi, aminteşte de o însemnare documentară a domnitorului Ţării Românești, Radu cel Frumos (1462-1475), cu privire la existenţa satului Ucea de Sus, în anul 1473. În cele din urmă, la 1509, sentința Scaunului Judiciar al Boierilor din Ţara Făgăraşului, dată sub prezidiul căpitanului suprem al Făgăraşului, Paul Thomory (Tomori), menţionează confiscarea averii lui „Bârsan de Ucea, Ziin de Ucea şi Grozava de Arpașul de Sus”.

Despre numele localităţii se păstrează două tradiţii locale. Prima dintre ele spune că în Ucea de Jos trăiau două gemene, ambele având numele „Uţa”, de unde şi numele localității. Una dintre ele a plecat din sat prin anul 1450 şi a înfiinţat Ucea de Sus sau Utsa de Sus. A doua tradiție ne spune că primul locuitor al satului, numit Bărbat, a avut soția cu numele Maria şi de la formele derivate ale acestui nume (Mariuţa - Muţa - Uţa - Ucea) ar fi apărut numele Ucea.

Biserica „de pe Pod”

Cel mai important loc al satului Ucea de Sus este, fără îndoială, colina numită „Pod”, unde se înalţă Biserica „Buna Vestire” şi „Sfântul ­Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. Acest loc este cel mai înalt punct din Ţara Făgăraşului, unde există o biserică, iar în consecinţă lăcaşul de cult din Ucea de Sus este cunoscut drept cel mai impunător de la poalele Munţilor Făgăraş.

Biserica a fost ridicată în perioada 1860-1862, sub păstorirea clericilor Dumitru Burs, preot din 1839, şi a lui Vasile Purece, preot din 1856, ambii fii ai satului. Este important de ştiut că lucrările s-au făcut sub îndrumarea marelui Mitropolit Andrei Șaguna şi, din acest motiv, Sfântul Ierarh este legat profund de ctitorirea lăcaşului. „Această biserică a fost ridicată prin truda credincioșilor, prin contribuțiile bănești ale fiecărei familii și prin munca zilnică depusă de fiecare membru al parohiei, spre ridicarea casei lui Dumnezeu. Perioada de zidire a fost una benefică pentru credința ortodoxă în Ardeal, Mitropolit fiind Sfântul Andrei Șaguna, sub păstorirea căruia se reînființează Mitropolia Ardealului, la Sibiu, în 1864. Nu avem nici o inscripție pe sau în biserică în privința atestării anului ridicării ei. Mult mai târziu, în 1966, când se finaliza pictura de către pictorul Ioan Căzilă, apărea scris în pridvorul bisericii ca fiind ridicată între anii 1860 şi 1862. Actualul lăcaș a fost construit pe locul bisericii de lemn care, fiind de dimensiuni mai mici şi neîncăpătoare pentru comunitatea care se înmulțea, a fost demolată pentru a se face alta de dimensiuni generoase”, spune preotul paroh de la Ucea de Sus, părintele Alexandru Stanciu.

Piatră cu piatră

Lăcaşul de închinare a fost ridicat după planurile arhitectului Johann Wonner din Agnita, judeţul Sibiu, despre care se ştie că era colaborator al Arhiepiscopiei Sibiului, la lucrare având un rol important Sfântul Andrei Șaguna. Biserica are dimensiuni considerabile, este aşezată pe un loc înalt şi se impune în zonă prin frumuseţea ei. Arhitectura este în stil romanic, în formă de navă, specifică lăcaşurilor de cult din Transilvania, având un turn și patru bolți, ­deasupra Altarului, cupola şi o altă boltă a naosului, precum şi bolta pronaosului, toate fiind despărțite de arcuri transversale şi laterale.
Biserica este ridicată din piatră şi cărămidă, ca material de legătură folosindu-se varul stins. Fundația este de piatră de munte, cu o grosime de doi metri. Bătrânii din sat îşi amintesc de faptul că fiecare familie de la acea vreme era datoare să aducă o piatră de dimensiuni mari. Zidurile bisericii au o grosime de 90 de centimetri, înălțimea lor fiind de 8 metri, iar cea a turnului de 18 metri.
Lumina în biserică intră prin 8 ferestre mari, cu rame de fier. Două ferestre din naos au fost zidite pentru a se face mai mult spațiu pentru programul iconografic ce urma a fi expus pe pereți.

În 1940, la construcția propriu-zisă s-au mai adăugat două încăperi conexe turnului, una pentru urcarea în cafas, iar cealaltă pentru depozit şi aprinderea luminilor, acum fiind pangarul bisericii. Lăcașul nu a fost pictat după ridicarea lui, dar după Primul Război Mondial a existat o pictură veche, care s-a șters, după cum susţin bătrânii din localitate. Ioan Bărbat afirma în monografia sa că, în anul 1921, sub păstorirea preotului Aurel Mușat, biserica a fost zugrăvită de Ioan Stanciu din Sibiu, pentru suma de
16.000 de lei.

Pictată de Ioan Căzilă

Actuala pictură a lăcaşului este realizată de renumitul pictor Ioan Căzilă de la Sibiu, în perioada 1965-1966, sub păstorirea preotului Ioan Bursu. „Stilul folosit este romano-bizantin, introducându-se şi elemente specifice poporului nostru, dar şi Ţării Făgăraşului. Este realizată în tehnica fresco, recunoscută pentru durabilitatea ei în timp şi farmecul realizărilor. Meșterul acoperă peretele cu două-trei straturi de tencuială, pentru a egaliza spaţiile dintre cărămizile şi pietrele din care este construită. Tencuielile sunt realizate din var curat, stins în apă, nisip şi câlți sau cânepă, pentru a lega pasta şi a-i oferi elasticitate”, ne-a mai spus preotul paroh.

În anul 2015 începeau lucrările de restaurare a picturii interioare, care a fost resfinţită de ­Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în anul 2018. În 2021, ierarhul poposea din nou în biserica din Ucea de Sus, aducând un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Lăcaşul l-a primit ca ocrotitor pe cel care a contribuit la zidirea sa în 1860.

Trebuie menţionat că în Ucea de Sus mai există o biserică, de dimensiuni mai mici, ridicată în 1899 pentru comunitatea greco-catolică. În anul 1924, cele 20-30 de familii de greco-catolici din sat s-au întors la Ortodoxie, împreună cu preotul lor, o situaţie inedită în Ţara Făgăraşului. Din anul 2004 a început reabilitarea acestui lăcaş de cult şi în prezent este folosit pentru slujbele de înmormântare şi alte servicii liturgice.

Cercul de pictat icoane pe sticlă

În anul 2006, prin implicarea Parohiei Ucea de Sus se înfiinţa în sat Cercul de pictură bisericească „Buna Vestire”. Proiectul a fost iniţiat de preotul paroh Alexandru Stanciu, sub coordonarea Mihaelei Apostu. Primele activităţi au avut loc în casa preotului paroh, cu câţiva copii. Mai apoi, a crescut numărul participanţilor, iar Primăria Ucea a pus la dispoziţie o sală de clasă la şcoala din sat. Cei peste 30 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani şi-au însuşit tehnica pictării icoanelor pe sticlă, o tradiţie veche în Ţara Făgăraşului. „Trăieşti un sentiment fără pereche atunci când vezi că un copil de 4 ani dă viaţă unei bucăţi de sticlă, încercând după puterile lui să aşeze pe aceasta un chip de sfânt. S-au folosit drept modele izvoade vechi, aparţinând unor renumite centre de pictură pe sticlă, cum ar fi Nicula, cel mai vechi din Ardeal, unde pe vremuri, după spusele bătrânilor, se picta aproape la fiecare casă din acest sat, Şcheii Braşovului, Făgăraş”, ne-a mai spus preotul Alexandru Stanciu.

De-a lungul anilor, cercul de pictură a fost coordonat de Nicolae Bărbat, apoi de presbitera Maria Codrea. De asemenea, copiii au participat ani la rând la multe activităţi de tip after-school organizate în parteneriat cu Asociaţia „Buna Vestire” din parohie.

Icoanele pictate de copiii şi tinerii din Ucea de Sus au fost expuse în biserica mică din sat, pentru ca întreaga comunitate să aprecieze truda celor mici.

Corul parohial

Biserica din Ucea de Sus are un cor înfiinţat de cantorul Victor Ghindea cu mulţi ani în urmă. Acum 16 ani, când în parohie a venit preotul Alexandru Stanciu, corul a fost reorganizat şi întinerit. De atunci şi până în prezent, corul dă răspunsurile liturgice în duminici şi sărbători, aşa cum puţine coruri săteşti mai fac. Este un cor mixt, pe patru voci, premiat la diferite festivaluri din Ţara Făgăraşului. Astfel, la Festivalul de cântece religioase din Viştea de Sus din anii 2006 şi 2007, corul din Ucea de Sus a primit premiul al doilea. Acelaşi premiu l-a primit şi în anul 2007 la Festivalul de colinde din Victoria, la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Corul parohial a vizitat mai multe parohii din apropiere, de fiecare dată fiind apreciat pentru profesionalism şi pentru dragostea coriştilor faţă de cântul bisericesc.