La 8 noiembrie, ziua prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, îşi serbează hramul şi singura mănăstire existentă astăzi în oraşul Galaţi, cunoscută de localnici şi sub numele de metoc. Situată în centrul urbei de la malul Dunării, Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli“ este, în primul rând, o mărturie a vieţii monastice din ţinutul Dunării de Jos, iar în al doilea rând, este o atestare a legăturilor dintre mănăstirile româneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, legături însufleţite mai ales prin intermediul curentului de renaştere duhovnicească şi filocalică promovat de ucenicii Sfântului Paisie Velicicovschi.
Ctitorirea unei vetre monahale în târgul Galaţilor de la începutul secolului al XIX-lea nu constituia o noutate pentru atmosfera şi peisajul ecleziastic-duhovnicesc al portului danubian. Primele centre monastice apar în oraşul Galaţi cel mai probabil în veacul al XVII-lea, în contextul dezvoltării sociale şi economice locale, dar şi al organizării mai concrete a vieţii bisericeşti din sudul Moldovei. Cea mai veche biserică mănăstirească atestată în Galaţi se pare că a fost cea cu hramul „Sfântul Dimitrie“, construită înainte de 30 aprilie 1618, atunci când soţia ctitorului o închină Mănăstirii „Sfântul Sava“ de la Iaşi. O a doua mănăstire din Galaţi a fost ctitorită de domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, înainte de 1641, an în care sunt primite în Ţara Moldovei moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Voievodul moldovean a aşteptat moaştele la Galaţi, „unde au fost întâmpinate de toţi episcopii, egumenii, călugării şi preoţii ţării şi de mare mulţime cu foarte multă rugăciune“. La 1642, Vasile Lupu o numeşte „sfânta mănăstire a domniei mele din târgul Galaţi“, accentuând astfel legăturile existente între Mitropolia Moldovei şi aşezămintele mănăstireşti de la gurile Dunării. Trecând prin Galaţi, în 1653, Paul de Alep menţionează faptul că în oraş existau nouă biserici, unele dintre ele fiind înfiinţate ca mănăstiri. Câţiva ani mai târziu, în 1711, călătorul francez Aubry de la Motraye scrie că la Galaţi existau „cinci mănăstiri mari (...) ocupate de un număr mic de călugări, care trăiesc din mila negustorilor şi a altora care trag acolo în trecere“. Mănăstirile gălăţene au avut de suferit de pe urma pustiirii oraşului de către turci la 1711, dar şi în timpul Războiului Ruso-Turc (1787-1791).
Ctitorirea Mănăstirii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“
În ciuda situaţiei deosebit de grele prin care treceau mai ales aşezămintele mănăstireşti de la oraşe, la trecerea dintre secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, negustorul Gheorghe Şişman, unul dintre cei mai importanţi comercianţi ai locului şi „staroste de negustori“, ia hotărârea de a ridica o mănăstire în Galaţi, căreia îi va da hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi pe care o va închina, încă de la ridicarea ei, Mănăstirii Neamţ. De fapt, Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli“ a funcţionat ca metoc al renumitei vetre monahale moldovene, motiv pentru care a şi fost numită Metoc. Locul viitoarei biserici este cumpărat de Gheorghe Şişman la 16 iulie 1798, iar pe acest loc se pare că ar fi existat anterior o altă biserică, distrusă de un incendiu. Chiar înainte de ridicarea sfântului lăcaş, negustorul Şişman cere sfatul Mănăstirii Neamţ, căreia îi va închina viitoarea sa ctitorie, în legătură cu planul arhitectural al bisericii. Vechilul lavrei moldave, Veniamin, tocmeşte meşteri pietrari recunoscuţi, care se obligă să construiască un pridvor şi un picior de altar. Biserica a fost ridicată între anii 1802-1805, fiind pictată la interior abia în 1816, când egumenul Mănăstirii Neamţ, Sofronie, tocmeşte pe pictorul Toader Fălcoi pentru pictarea şi poleirea cu aur şi argint a catapetesmei, a stranei arhiereşti şi a mai multor icoane. Stilul arhitectonic este cel moldovenesc târziu, cu influenţe munteneşti, fără turlă deschisă deasupra naosului. Biserica are plan treflat şi este întărită cu contraforţi, construcţia fiind realizată din piatră şi cărămidă.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Gheorghe Şişman lasă, prin testamentul încheiat la 23 ianuarie 1803, în faţa protopopului Gheorghe Avram şi a altor martori, o parte din averea sa noii ctitorii: „... las acolo unde Dumnezău m-au luminat şi m-au îndemnat însuşi la Biserica Sfinţilor Arhangheli ce m-am pus să o fac însuşi osăbit de celi ce am dat mai înainte iarăşi afierosăsc tot la această bisărică. Lei: 11.280 şi 1.500“. Despre intenţia sa ctitorul îi scrie şi stareţului Mănăstirii Neamţ, Sofronie, la 8 februarie 1803: „M-am socotit de am făcut diată şi am închinatu la Sfânt Arhanghel unsprezece mii lei şi mai bine“, lucru care atestă relaţiile strânse ale ctitorului cu mănăstirea moldavă, încă de la începuturile aşezământului gălăţean încredinţat spre ocrotire Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Slujbe în greceşte şi moldoveneşte
O altă dorinţă a ctitorului, grăitoare pentru conştiinţa românităţii ortodoxe, receptată şi susţinută şi de mitropolitul Moldovei de atunci, cărturarul Veniamin Costachi, era săvârşirea slujbelor în greceşte şi moldoveneşte. La 10 august 1806, mitropolitul din Iaşi redactează o scrisoare către conducerea mănăstirii gălăţene, prin care acceptă dorinţa ctitorului, ca la Metocul „Sfinţii Arhangheli“ din Galaţi să se slujească în două limbi, greceşte şi moldoveneşte: „... binevoim şi noi să întărim şi cu deadinsul poruncim aşa să să urmează în veac la acea sfântă besearică unde iaste hramul Sfinţilor Îngeri, ca să fie pravila pe doauă limbi, greceşte şi moldoveneşte... Fiindcă şi la Sf. Mănăstire Neamţu aşa iastă rândueala cu temeinic aşezământ pe doauă limbi să se săvârşaşte toată prăvila sfintei besearici... fiindcă acest sfânt lăcaş iaste supt toată vlastiea şi închinat de fericiţii ctitori la Sfânta Lavră Mănăstirea Neamţul.“ Rânduiala binecuvântată de mitropolit a fost pusă în practică, dovadă fiind faptul că în inventarul din 1808 al metocului se aflau atât 13 cărţi de cult în limba română, cât şi 22 în limba greacă.
Metocul din Galaţi şi paisianismul
Mănăstirea gălăţeană a fost unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate din oraş în prima jumătate a veacului al XIX-lea. Duhul înnoitor, plin de rugăciune şi evlavie, promovat de Sfântul Paisie Velicicovschi şi ucenicii săi, a cuprins, cu siguranţă, şi aşezământul mănăstiresc de la Dunăre. Modelul de vieţuire impus de Sfântul Paisie şi concretizat la 1843 într-o pravilă de rugăciune şi de muncă prevedea îndatoriri stricte pentru monahii de la Neamţ, Secu sau de la celelalte schituri din subordine. Cei ce erau rânduiţi la ascultări importante în mănăstiri, şi aici este şi cazul egumenului de la Galaţi, erau datori să se îngrijească cu toată sârguinţa de viaţa duhovnicească şi gospodărească a obştii. Metocul din Galaţi a urmat întru totul linia duhovnicească a Neamţului. Este foarte posibil ca stareţii de la Neamţ să fi avut tot timpul în atenţia lor şi micul aşezământ de la Dunăre, rânduind egumeni vrednici şi asigurând cele spre folosul obştii. În special mitropolitul Veniamin Costachi s-a străduit pentru buna chivernisire a metocului, strădania acestuia pentru înfiinţarea tiparniţei de la Neamţ fiind încă o cale de activare a legăturilor cu Galaţiul, căci prin vama de aici soseau din străinătate hârtia şi literele necesare tipăririi.
Şcoala publică de la Metoc
În vederea aplicării dispoziţiilor Regulamentului organic şi ale Regulamentului instrucţiei publice al Moldovei, Epitropia învăţăturilor publice hotărăşte înfiinţarea la Galaţi, începând cu anul şcolar 1832, a unei şcoli de stat şi numeşte ca profesor al ei pe Toma Giuşcă. La venirea acestuia în oraşul de pe Dunăre, şcoala nu avea un local propriu, casele repartizate fiind „prinse cu spital oştenesc“. Prin urmare, singurele spaţii disponibile pentru organizarea şcolii erau cele din curtea Metocului „Sfinţii Arhangheli“, pe care egumenul Benedict le închiriază, metocul obligându-se să pună la dispoziţia şcolii şase odăi. Şcoala avea o clasă elementară, în care se predau citirea, scrisul, aritmetica şi câteva rugăciuni, toate după o singură carte, „Întâile cunoştinţe“, şi o clasă normală, în care se învăţau gramatica, aritmetica şi geografia. Abia în 1845, cu ocazia vizitei la Galaţi a domnitorului Mihail Sturdza, se fixează spaţiul pentru construirea unui corp nou de clădire pentru Şcoala publică a oraşului. Terenul aparţinea tot Metocului „Sfinţii Arhangheli“, dar va fi donat de Mănăstirea Neamţ la stăruinţele domnitorului, la 1846. Lucrările vor începe însă cu destulă întârziere şi doar la insistenţele pârcălabului Costache Negri. Dotată cu cele necesare, şcoala a fost inaugurată la 16 aprilie 1853, iar astăzi această clădire funcţionează ca local propriu al Şcolii Generale nr. 24 din Galaţi.
În contextul Unirii Principatelor Române, domnitorul Al. I. Cuza deschide seria reformelor bisericeşti prin trecerea averilor mănăstirilor chinoviale din Moldova în administrarea Ministerului Cultelor. Metocul „Sfinţii Arhangheli“ devine astfel biserică parohială, menţinându-şi acest statut până la 1 ianuarie 1994.
Viaţa monahală, reluată după 135 de ani
La această dată, din iniţiativa Arhiepiscopului Antim Nica şi a Preasfinţitului Arhiereu-Vicar de atunci, Casian Gălăţeanul, se reînfiinţează Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli“ - Metoc. Viaţa monahală este astfel reînfiripată după o întrerupere de 135 de ani.
Actualmente, obştea monahală este condusă de protosinghelul Chesarie Sâmpetru, monah rugător şi truditor, dar şi împreună-sfătuitor cu întreaga obşte. Cu multă trudă din partea tuturor vieţuitorilor, dar şi a tuturor pelerinilor şi rugătorilor care păşesc zilnic pragul mănăstirii, s-au refăcut în ultimii ani clădirea stăreţiei, gardul împrejmuitor şi chiliile monahilor. „Cu ocazia serbării hramului de anul acesta, mănăstirea noastră va împlini o lucrare întreită, sub aspect liturgic, cultural şi filantropic. Programul liturgic va debuta în ajun (n.r: ieri, 7 noiembrie) cu slujba Privegherii, urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti săvârşită în ziua sărbătorii ocrotitorilor mănăstirii de către Preasfinţitul Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos. Vizitarea Şcolii Generale nr. 24, ai cărei ocrotitori sunt tot Sfinţii Mihail şi Gavriil, rugăciunile de mulţumire pentru profesorii şi elevii de aici, stropirea claselor cu Agheazmă şi împărţirea de iconiţe şi cărticele de rugăciuni copiilor vor constitui partea culturală a programului. Iar pentru că filantropia este o parte integrantă a învăţăturii şi a trăirii Ortodoxiei, mănăstirea va oferi pachete cu hrană atât credincioşilor participanţi la Sfânta Liturghie, cât şi femeilor deţinute din Penitenciarul Galaţi“, după cum ne-a spus stareţul mănăstirii, protos. Chesarie.
