Lecția despre cum se poate trăi zilnic o Înviere

Indiferenți, preaplini de noi înșine, mărșăluim apatici prin pustiul zilei, satisfăcuți, paradoxal, cu fărâmiturile vieții noastre golite de lumină. Am uitat de mult să mai trăim o Înviere sau să o oferim cuiva. Căci, secați de iubire, nu mai avem nimic de oferit. Și totuși, iubire există. Există jertfă și Înviere. Iar unii semeni o dăruiesc necondiționat. Din iubirea și jertfa lor, copii cu handicapuri severe trăiesc în fiecare zi o Înviere. I-am întâlnit recent la Casa de tip familial „Sfânta Maria” din Alba Iulia.

Abia cunoscându-i pe acești copii, în nerostirea, imobilitatea, durerea fizică sau neînțelesurile lor, abia atunci tu, om matur, cu toate cele ale vieții aparent rânduite, te descoperi golit, neîmplinit, străin și sterp, soldat dezertor de pe frontul vieții. Abia atunci atingi adâncul (atât de accesibil totuși!) al unor cuvinte rostite de părintele Constantin Galeriu: `Numai când iubirea fiecăruia (...) se revarsă într-un altul, se dezvăluie iubirea și viața în plenitudinea ei, neegoistă, reală lepădare și uitare de sine, pentru instituirea vieții celuilalt”. Și o lacrimă îți despică, vertical, măduva sufletului. Într-un asemenea moment, Învierea ta cotidiană îți bate la poarta inimii și-ți cere s-o repri­mești. Să o dăruiești și tu necon­diționat semenilor, ca să poți trăi, de aici înainte, în aducere aminte, în grijă, jertfă și lumină față de aproapele, așa cum trăiesc copiii aceștia și slujitorii Bisericii lui Hristos care împart cu ei, clipă de clipă, câte o Înviere.

Teologie trăită

Casa de tip familial „Sfânta Maria” face parte din Asociația „Filantropia Ortodoxă” - filiala Totoi, din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Părintele Teofil Slevaș, preșe­dintele filialei, coordonatorul centrelor sociale „Sfânta Ana” și „Sfânta Maria”, împreună cu doamna preoteasă Aurelia Sle­vaș, asistent medical coordonator al celor două centre, și ceilalți 10 lucrători îngrijesc 30 de copii cu dizabilități multiple și severe - câte 15 în fiecare centru - cu vârste cuprinse între 1 și 20 de ani. Ei au fost aduși în grija Bisericii în 2012, din leagăne ale statului, nemaiputând fi dați în plasament. Aici li se asigură totul: hrană, îngrijire, școală, chinetoterapie, logopedie, psihiatrie, psihologie, psihoterapie etc.
„Aici, în această mare familie, încercăm integrarea acestor copii în societate, ocupându-ne de dezvoltarea comunicării, întreține­rea, recuperarea și școala lor. Noi le asigurăm supraveghere permanentă, din toate punctele de vedere. Asistența socială face parte din slujirea mea ca preot. Aici se trăiește teologia la modul concret. Așa simt eu slujirea mea. Toți care lucrăm cu ei le suntem părinți. De aceea ni se și adresează cu #mami$ și #tati$. Fiecare copil din centrele noastre este un sfânt printre noi. Chiar și Preasfințitul Irineu, ierarhul nostru, a spus când ne-a vizitat că #aici pulsează sfințenia$. Și exact așa și este. Munca noastră poate fi cuprinsă în două cuvinte: dăruire și jertfelnicie. Fiecare copil ajuns la noi este un suflet salvat de la abandon, și chiar de la moarte. Cele mai mari satisfacții sunt acelea când vezi că ei se dezvoltă aproape ca și copiii normali. Zilele trecute, de pildă, au putut să-mi citească basme din cărțile de povești. A fost extraordinar!”, ne mărturisește părintele Teofil.
Zgomot, zarvă, jucării aruncate pe jos, ca în orice casă normală. Toate cele ale vieții într-o familie se regăsesc aici. În plus, un val de iubire pe care acești copii lipsiți de dragostea părintească ne-o dăruie nouă, celor ce am uitat cum se trăiește o înviere în fiecare zi. Ei, în neputințele lor, ne-o oferă necondiționat, căci sunt luminați și îndestulați de înviere, precum sfinții.
„Biserica are în însăși motivarea ei implicarea socială în viața cetății. De aceea, colaborarea cu autoritățile județene și locale este foarte importantă, pentru că există un interes comun. În eparhia noastră, aceasta se bazează pe încredere reciprocă, iar Înaltprea­sfințitul Părinte Irineu, arhiepiscopul nostru, sprijină și încurajează înființarea unor asemenea așezăminte sociale”, ne spune părintele Nicolae Ignat, consilier social, președin­tele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia.

Jertfelnicie

Din discuția cu doamna preoteasă Aurelia Slevaș înțelegem că într-un astfel de act jertfelnic omul este cel mai important. „Cei care lucrează cu asemenea cazuri trebuie să aibă un suflet mare și să fie miloși. Pentru că ei, copiii, te simt dacă nu ai inimă bună și te resping dacă nu-i iubești. În același timp, trebuie să fii foarte tare, pentru că toți au probleme grave de sănătate. Avem copii de pildă pe care îi operăm aproape anual în diferite centre din țară. Nu este ușor să petreci o săptămână în mijlocul lor, departe de ai tăi. Ne dedicăm însă, în totalitate aproape, lor. Eu stau zilnic, de dimineață până seara, cu ei. De aceea, poate, și satisfac­țiile mele sunt aparte. În clipa în care intri pe ușă dimineața și-i vezi alergând toți spre tine, strângându-te în brațe și spunându-ți #mami$ sau #iubire$, este înălțător! Mai sunt și satis­facții care vin din starea lor de însănătoșire. Mai ales din partea celor care mai tot timpul sunt la pat. Nu toți se pot recupera însă. Avem și copii cu epilepsii, cu hidrocefalii și cu alte afecțiuni. Dar sunt alții pe care îi recuperăm. Mai ales pe cei din centrul acesta, pentru că la #Sfânta Ana$ toți sunt cu grad foarte ridicat al afecțiunilor psihice. La școală avem 20 de copii. Orele însă se desfășoară în incinta caselor. Avem grădiniță, clasa 0, clasa a II-a, a VI-a și clasa a X-a. Toți acești copii provin din medii defavorizate, din familii dezorganizate, cu care comunicăm, din nefericire, foarte puțin, pentru că nu-și asumă deloc situația. Doar cu două, trei familii din 30 avem contact. În decembrie anul trecut, un medic voluntar a plecat în America pentru operație cu unul din copiii de aici. Trebuia să meargă mama, dar ea nu și-a asumat această responsabilitate. Mă bucur că am putut noi să o facem. Acest copil este 90 la sută recuperat. Băiatul a ajuns peste Ocean în ultimul stadiu. Dacă mai rămânea o zi sau două în starea respectivă, deceda. Iar acum, deși nu a respirat niciodată normal, doarme ca un nou-născut!” Dacă ar fi să adun într-o frază ceea ce se petrece într-o asemenea casă, aș rezuma totul astfel: „Aici este Dumnezeu. Aici este #acasă$ pentru mine, locul unde mă încarc pozitiv. În clipa în care nu pot să ajung câteva zile aici, pentru că sunt bolnavă de pildă, simt nevoia acută să vin. Eu simt că aici este Biserica vie a lui Dumnezeu!”, ne spune doamna preoteasă Aurelia Slevaș.
Doar „Hristos a înviat!” poți rosti după o asemenea experi­ență. Căci, după cuvântul părintelui nostru Isaac Sirul, „cel ce viețuiește în dragoste rodește viață din Dumnezeu și respiră în lumea aceasta aerul Învierii din cele de aici“. De aceea, cel ce va trăi zilnic o înviere, precum acești copii și slujitorii lor, va rosti în orice clipă cu credință: Hristos a înviat!