De la Onești la Curița, cei 10 kilometri par că nici nu pot fi contorizați, așa de repede-s mistuiți de goana mașinii. Drumul e lin, iar zările și verdele-s totuna. Curând, traversăm Cașinul, veche așezare de bârsani scoborâtori din munți, pentru ca imediat să ajungem la Curița. În centru, după ce rămân în urmă case și curți largi, întemeiate în cea mai bună rânduială, un drumeag la dreapta urcă, din scurt, spre biserica de lemn „Sfântul Nicolae”.
Despre locașul ăsta auzisem c-ar fi nu doar unul dintre cele mai vechi construite din bârne din întreg ținutul Bacăului, ci și unul dintre cele mai mici ca dimensiuni. Și auzitele nu-s deloc departe de adevăr. Culcușită într-o mică scobitură de deal, ocrotită de movilele dimprejur, cu o cușmă mare peste trupul mititel - așa se vede biserica satului. În dreapta, e străjuită de curgerea foșnitoare a Pârâului Popii. În stânga, pe o spinare costelivă de dâmb, stă cimitirul satului. Roată, pe cocoașele dealurilor, s-a aburcat o dumbravă deasă, copil zdravăn și nemuritor al străjerilor înveșmântați în clorofilă, statorniciți la hotarul Moldovei. Chiar și aici, pe malul pârâului, se ridica, odinioară, spune legenda, o pădure mare de stejar, în care primii călugări ar fi făcut curățitură, ca să înalțe schitul. Iar mai pe urmă, preotul Nicolae Sbîrcea, ajutat de obștea satului, a ridicat, pe ruinele schitului, actuala bisericuță de lemn, așa cum se arată și în pisanie. „Nu există alte documente care să confirme cele scrise în pisanie, însă ceva mai sus de locul acesta se află Mănăstirea Cașin, închinată, odinioară, Patriarhiei de Constantinopol. Este, deci, posibil să fi fost un schit, metoc al acestei mănăstiri. Inclusiv vatra satului Curița, dealurile de jur împrejur, au aparținut moșiei mănăstirii”, explică părintele Ionuț Căciulă, parohul minusculei ctitorii.
Potrivit pisaniei, bisericuța a fost ridicată la 1777, când preotul Sbîrcea a cerut învoire episcopului locului să o construiască în vatra satului Curița, pe moșia Mănăstirii Cașinului. „Cuvioșiei Cat. Egumen Kir Kirile. Cu părintească blagoslovire. Pentru biserica ce va să facă preotul N. Sbîrcea pe moșia Curița a mănăstirii Cașin, de vreme ce sunt în mijloc presupusuri ca acelea, să cadă să dea numitul preot zapis mânăstirii și într-acel chip vei da și cuvioșia ta să o facă, căci noi nu poftim pagubă mănăstirei”. De atunci și până astăzi a slujit curițenilor mai vechi sau mai noi, fiind singurul locaș de închinăciune al satului.
Stilul arhitectural
Bisericuța cu hramul „Sfântul Nicolae” este construită cu lemn „de pe loc”, așa cum se obișnuia în vechime, din bârne de stejar, încheiate la colțuri „în coadă de rândunică” și așezate pe „tălchi” de stejar, strânse „în clește”. Acoperișul, inițial de șindrilă, a fost încheiat numai în cuie de lemn, unele fiind vizibile și azi. Ulterior, șindrila a fost înlocuită cu tablă.
Pridvorul mic a fost adăugat mai târziu construcției.
Locașul atrage atenția prin proporțiile miniaturale. Pereții scunzi, interiorul econom în dimensiuni, streașina joasă, cu acoperișul larg, generos, ca o pălărie ocrotitoare, duc cu gândul la arhitectura caselor țărănești de pe Valea Cașinului sau Curiței.
În decursul timpului, au fost făcute mai multe lucrări de renovare. La una dintre acestea, din perioada 1970-1972, biserica a fost cimentuită pe exterior, fiind astfel acoperită frumusețea bârnelor. Astăzi, doar o mică parte din această tencuială a fost înlăturată, pe peretele din spate, scoțând la iveală un element arhitectural cu totul aparte - brâul sub formă de frânghie răsucită, ce decora, median, locașul.
Din cauza tencuielii de ciment, bârnele au fost destul de afectate. Unele sunt grav degradate de cari, altele au putrezit din cauza umezelii menținute de cămășuiala țeapănă ce nu le-a fost deloc pe plac. În plus, penele de lemn care au ținut tencuiala au lăsat găuri în bârne, afectându-le pentru totdeauna și aspectul, dar și trăinicia. „Dincolo de ce s-a încercat a se face frumos, s-a făcut și mult rău monumentului, prin acea tencuială exterioară”, consideră părintele Căciulă. Azi legislația monumentelor istorice, căreia i se circumscrie și ctitoria de la Curița, nu permite reabilitarea unei biserici de lemn fără avize de specialitate și fără un proiect întocmit după toate rigorile. Iar satul, spune parohul, nu-și poate permite costurile mari ce se impun. Din păcate, cu fiecare zi, bisericuța își pierde din puteri, având grabnică nevoie de sprijin. „Sunt de făcut reparații urgente la talpă, acoperișul ar trebui refăcut cu draniță. Este vorba despre lucrări migăloase și de durată, iar legislația este foarte dură în privința asta”, spune preotul Ionuț Căciulă.
Tezaurul de interior
Interiorul e cald și intim. Intri cu emoție, ca într-o odăiță ferecată de timp. Totul respiră liniște, calm, un suflu venit din alte vremi și lipit pentru vecie de icoanele vechi, înnegrite, de decorul măiastru al lemnului, de filele îngălbenite ale ceasloavelor. Ca o gazdă prețioasă, ce are multe a spune - așa te întâmpină epitaful pictat pe pânză, la 1840, despre care se spune că ar fi unic în țară. De dimensiuni impresionante, cel ce s-a încumetat la așa treabă grea a pictat toată istoria Mântuirii, dovedind, totodată, cunoștințe temeinice despre Ierusalim: o serie de registre înfățișează, în ordine, Biserica Nașterii din Nazaret, Capela Sfântului Mormânt, Porticul; apoi Facerea Lumii, Adam și Eva, Ispitirea, Alungarea din Rai, Cain și Abel, Potopul, Noe, Curcubeul; pe urmă Schimbarea la Față, Sfânta Treime, Nunta din Cana Galileii, Hristos săturând mulțimea, Zaheu, Învierea lui Lazăr, Intrarea în Ierusalim, Pescuirea minunată, Pogorârea Sfântului Duh; urmează registrul de sfinți (Cuvioasa Maria Egipteanca, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Dimitrie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe), Sfinții Vechiului Testament (Ferestruirea lui Isaia, aruncarea lui Ieremia de pe zidurile cetății, Daniel în groapa cu lei, Cei trei tineri în cuptorul cu foc, Suirea lui Ilie la cer, Scara lui Iacov) și iarăși un alt registru - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Nașterea Maicii Domnului, Aducerea la Templu. Din patrimoniul bisericii fac parte și o serie de icoane vechi: icoana Sfântului Nicolae, datând de la 1796, o icoană a Sfântului Arhanghel Mihail, tot la 1790, cărți de cult de secol XIX.
Pereții de bârne au fost pictați în perioada 1970-1972 de pictorul Costică Teodoru din Târgu Ocna.
Satul înjghebat pe curățitura codrilor
Întins pe valea pârâului Curița, mărginit de pajiști și dumbrăvi odrăslite din codrii de altădată, înconjurat de versanți, satul „de pe curățitură” a fost mereu ferit. Poate și grație ăstui noroc, așezarea a avut un destin frumos, ținând între hotarele sale oameni gospodari, serioși, liniștiți, care n-au timp de pierdut. „În sat sunt trei magazine, din care nici unul nu este bar”, ține să mă atenționeze părintele Căciulă asupra comportamentului ireproșabil al celor de la Curița. Și vorbele lui își găsesc acoperire numai la o simplă privire prin sat: gospodării trainice, case și curți îngrijite, drumuri și grădini așijderea.
În zonă, imaginea Primului Război Mondial e încă vie. De altfel, pe coclaurile din jur, prin smocurile de pădure, locurile au fost botezate după crâmpeiele de amintiri despre acele timpuri, devenind, azi, toponime în toată regula: „Groapa avionului”, „La neamțul mort” etc. Hotarul Curiței a fost, se pare, punct strategic pentru armata română în timpul luptelor de pe linia Oituzului. Și acum se mai văd urme de cazemate, iar oamenii găsesc în pământ efecte militare.
Pe muntele Măgura Cașinului, din apropiere, într-o poiană numită „Înțărcătoarea”, se află și cea mai veche cabană de vânătoare din județul Bacău, construită de președintele comunist Gheorghe Gheorghiu Dej și apoi refăcută de Ceaușescu. Tot aici se află și una dintre cele mai vestite păstrăvării din Moldova. Tot în împrejurimi poate fi vizitată și vechea Mănăstire Cașin, precum și rezervația naturală Buciaș, cu o splendidă cădere de apă de 19 metri și cu o specie rară și, deci, protejată - capra neagră.
Atestat documentar la 1711, satul Curița s-a aflat, chiar de la începuturile sale, sub administrarea Mănăstirii Cașin. Ulterior, a devenit parte componentă a comunei Bogdănești, apoi a comunei Cașin, iar astăzi face parte din comuna omonimă - Curița, din județul Bacău.
Satul se află la circa 10 kilometri de cel mai apropiat oraș - Onești, și la 60 de kilometri distanță de orașul-reședință de județ.
