„M-am trezit la viaţă a doua oară“

În urmă cu 11 ani, Aurel Anehei era un sportiv talentat, cu multiple titluri de vicecampion şi campion naţional la lupte greco-romane, robust, cu o poftă nestăvilită de viaţă şi cu ambiţia de a face performanţă într-un sport destul de dificil. Visul lui s-a frânt brusc după aflarea diagnosticului, schimbându-i radical viaţa. După operaţia de transplant însă a putut să viseze din nou.

În tinereţe Aurel a activat în cadrul Clubului Sportiv Botoşani şi, în sportul pe care îl practica, lupte greco-romane, era deja un nume consacrat. În 1999, un diagnostic dur avea să-i schimbe radical viaţa. Suferea de glomerulonefrită, o afecţiune care face ca rinichii să nu-şi mai poată îndeplini funcţia de filtrare şi excreţie a excesului de apă şi a substanţelor toxice din sânge. Jumătate de an a dus boala pe picioare, fără să-şi dea seama că suferă de ceva. Avea un fizic robust, care nu dădea semne de slăbiciune. Au urmat diagnosticul, tratamentele şi cumplitele şedinţe de dializă.

Pentru un sportiv obişnuit cu o viaţă activă, boala a însemnat o încătuşare, transformându-i existenţa într-un coşmar. I-a fost greu, cumplit de greu. A trebuit să se obişnuiască cu ideea că viaţa lui depinde de aparatele de dializă. Timp de doi ani, săptămânal, câte trei zile, a urmat şedinţele de dializă peritoneală, luptându-se cu propria voinţă şi cu stările depresive induse de boală. "Totul era fad. Mâncarea n-avea miros. Trebuia să suport în fiecare săptămână lungile şedinţe de dializă. M-am obişnuit greu cu dializa, până mi-am dat seama că mă ajuta să trăiesc, chiar dacă mă priva de unele lucruri", povesteşte Aurel.

2002, anul în care s-a născut a doua oară

După doi ani cumpliţi, în care Secţia de dializă devenise a doua casă pentru el, starea sa de sănătate a început să se deterioreze şi mai mult. Ultima soluţie era să primească un rinichi de la un donator compatibil. La 61 de ani, mama lui Aurel a făcut gestul de supremă generozitate, ajutându-l să revină la o viaţă normală. "După cei doi ani de dializă, deja lucrurile nu mai mergeau bine. Am avut norocul ca mama mea să-mi doneze un rinichi. Operaţia de transplant mi-a schimbat viaţa cu totul; înainte mai râdeam eu, dar nu era râsul meu. După transplant, m-am trezit la viaţă a doua oară", îşi aminteşte fostul sportiv cu lacrimi în ochi.

Operaţia a avut loc în 2002, în Secţia de dializă şi transplant renal a Spitalului "C.I. Parhon" din Iaşi, centru regional de transplant pentru toată Moldova. Era cea de-a 15-a operaţie de transplant care se realiza la Iaşi. După intervenţie şi după perioada de recuperare, la 27 de ani, Aurel Anehei a simţit că s-a născut a doua oară. A redescoperit viaţa de dinainte de boală şi a învăţat

s-o preţuiască înzecit. Paradoxal, suferinţa l-a transformat dintr-un performer într-un sport dur într-un om sensibil şi într-un fin observator al vieţii. "După transplant viaţa mea s-a schimbat total. Puteam să mănânc din nou, să mă bucur de tot ce era în jurul meu. Îmi amintesc că după operaţie (se întâmpla în februarie), mă plimbam pe malul apei, undeva la ţară, şi am simţit mirosul primăverii cum îl ştiam altădată... Pentru că anii aceia în care am fost bolnav au trecut pe lângă mine…".

"Un act prin care dăruieşti din viaţa ta celuilalt"

Poveşti de viaţă ca şi cele de mai sus găsim în toate secţiile de dializă şi transplant renal din marile centre medicale ale ţării. Sunt poveşti cu final fericit graţie unor oameni care înţeleg însemnătatea gestului de a dona un organ pentru a da o nouă şansă la viaţă unei rude, unui prieten, unui apropiat sau, de ce nu, unui necunoscut aflat în suferinţă. Un act de supremă umanitate, care ar trebui să se repete mai des în România de azi, căci listele pacienţilor care aşteaptă un transplant renal sunt, din nefericire, încă foarte lungi. "Îmi amintesc că la începuturile noastre am avut un lot de cinci donatori taţi. De obicei, donează mama, fraţii sau surorile, şi apoi taţii. Dar atunci Dumnezeu a strâns cinci taţi, care se comportau sufleteşte ca o mamă adevărată. Gestul acesta, de a dona pentru a salva, spune totul despre un om", crede conf. univ. dr. Costică Novac, urolog, chirurg în echipa de transplant a spitalului ieşean.

Aurel Anehei a fost un caz fericit. Sunt sute de oameni în întreaga ţară, însă care trăiesc doar pentru că reuşesc să ajungă la şedinţele de dializă. După câţiva ani de dializă însă, vasele de sânge devin din ce în ce mai rigide, astfel că transplantul este din ce în ce mai dificil de realizat. Un transplant realizat la timp reprezintă, aşadar, şansa lor la viaţă. De aceea, o campanie activă în favoarea donării de organe, o campanie prin care să încurajăm aceste nobile gesturi de solidaritate, este extrem de necesară. "Trebuie să desfăşurăm o campanie susţinută în favoarea transplantului, în aşa fel încât oamenii să vadă şi să înţeleagă că este un act de mare generozitate să donezi din corpul tău, fie în timpul vieţii, fie după moarte, pentru a salva pe cel aflat în suferinţă. Transplantul, în România şi peste tot în lume, a fost posibil datorită celor care au dat dovadă de maximum de altruism, care au avut această compasiune şi au dăruit, practic, viaţă unor persoane aflate în pragul disperării. Pentru că este dificil să intri într-un program de dializă. Îţi salvează viaţa, dar nu ştii cât din calitatea vieţii mai funcţionează. Repet, trebuie să înţelegem cu toţii că a dona este un act de compasiune, de devoţiune, un act prin care dăruieşti din viaţa ta celuilalt", consideră prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Viaţa, între dializă şi transplant

Viaţa bolnavilor care necesită un transplant renal se desfăşoară între şedinţe de dializă şi speranţa permanentă în găsirea unui donator compatibil. Medicii dau ca perioadă optimă de realizare a unui transplant perioada din primii cinci ani de dializă. După cinci ani de şedinţe, în care pacienţii sunt conectaţi ore în şir la aparatele de dializă, vasele de sânge devin rigide, iar intervenţia are mai puţine şanse de reuşită.

Înainte de intervenţie, bolnavii sunt înscrişi pe o listă pretransplant şi urmează o lungă serie de investigaţii şi proceduri medicale, astfel încât să li se menţină o bună stare de sănătate până când transplantarea rinichiului va fi posibilă. Odată găsit un donator compatibil, transplantul este realizat.

După momentul operaţiei, pacienţii sunt incluşi într-un program de monitorizare posttransplant şi pentru tot restul vieţii sunt obligaţi să urmeze un tratament cu imunosupresoare şi să facă un control medical în fiecare lună.

"Gestul acesta, de a dona pentru a salva, spune totul despre un om."

conf. univ. dr. Costică Novac, urolog, chirurg în echipa de transplant a spitalului ieşean