Mănăstirea Mihai Vodă este ctitoria voievodului Mihai Viteazul, construită în urma promisiunii făcute Sfântului Nicolae. Clopotniţa a fost aşezată în dreptul altarului, care era îndreptat spre râul Dâmboviţa, pentru ca voievodul să intre totdeauna triumfal în mănăstire. A suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, ajungând să fie reşedinţă domnească, spital militar, şcoală de medicină şi chiar sediu al Arhivelor Statului. În timpul comunismului, a fost recunoscută monument istoric, însă odată cu planul măreţ de construire a Centrului Civic, mănăstirea trebuia să fie demolată. Datorită memoriilor intelectualilor, a fost translatată de inginerul Eugeniu Iordăchescu, 289 de metri mai jos, pe strada Sapienţei, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea splaiului Independenţei şi a parcului Izvor.
Într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589 şi 1591, Mihai (Viteazul), fiul vitreg al lui Pătraşcu Vodă cel Bun, este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piaţa „Sfântul Anton”, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piaţă trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai, cu permisiunea gărzilor, se opreşte la Sfânta Liturghie şi se închină la icoana Sfântului Nicolae. Îi promite sfântului că va construi o mănăstire, dacă va scăpa cu viaţă din această situaţie. Când gâdele l-a văzut pe Mihai, „un bărbat falnic şi deosebit de arătos”, înspăimântat, a aruncat securea şi a fugit. Mihai a fost eliberat la presiunea membrilor comunităţii, strânşi la locul execuţiei, dar şi datorită garanţiei depuse de 12 boieri la Alexandru-Vodă cel Rău. Eliberat, Mihai îşi ţine promisiunea luată în faţa lui Dumnezeu şi construieşte mănăstirea.
Una dintre cele mai vechi construcţii din Bucureşti
Mănăstirea Mihai Vodă este una dintre cele mai vechi construcţii din Bucureşti. Zidită în anul 1594, cu hramul „Sfântul Nicolae” şi aşezată în centrul unei incinte înconjurată de ziduri, sub forma unei cetăţi, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind diferite funcţii, cum ar fi: reşedinţă domnească, spital militar, şcoală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost şi un important sit arheologic. În incinta complexului mănăstirii, în centrul curţii, se găsea un sit arheologic geto-dacic, compus dintr-o vatră, numeroase vase, precum şi alte vestigii.
Pe ruinele Bisericii „Sfântul Nicolae” din Pâlcov
Voievodul Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea pe când era ban al Olteniei. Biserica a fost amplasată pe vârful dealului din faţa Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu avea să se numească Dealul Mihai Vodă, acum locul unde se află complexul Casei Poporului. Construcţia a fost ridicată pe locul unei bisericuţe din secolul al XV-lea, din lemn, construită de Vlad Dracul. Unele documente o numesc Biserica „Sfântul Niculaie” sau „Sfântul Nicolae din Pâlcov”. Între anii 1558-1559, aflându-se în ruină, bisericuţa este refăcută de jupâneasa Caplea din Stăneşti, urmaşă a boierului Mogoş, mătuşă a boierilor Buzeşti. Jupâneasa dă aşezământului cele necesare rânduielilor bisericeşti şi închină biserica (ca metoc) Mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar mănăstirea primeşte numele de „Mănăstirea postelnicesei Caplea” sau „Mănăstirea «Sf. Nicolae» a postelnicesei”. Înainte de anul 1591, mănăstirea refăcută de jupâneasa Caplea este reconstruită ca schit şi primeşte numele de Biserica Albă-Postăvari. Aici a existat şi o icoană făcătoare de minuni, cea la care Mihai Viteazul s-a închinat şi a făcut legământul construirii Mănăstirii Mihai Vodă.
Noua Curte Domnească sau Curtea Arsă
În 1775 este construită Noua Curte Domnească, în apropierea mănăstirii. Din cauza unui incediu devastator, va primi denumirea de Curtea Arsă. Mănăstirea a fost reşedinţă domnească pentru unele figuri istorice ale României. În casele domneşti ridicate în jurul mănăstirii de Mihai Viteazul şi-au avut reşedinţa Constantin Mavrocordat (1738), Alexandru Constantin Moruzzi (1793-1796), Alexandru Ipsilanti (1796-1797).
Clădirile complexului mănăstirii au fost reparate în 1825, pentru a-i servi primului domn pământean, Grigore al IV-lea Ghica, ca reşedinţă domnească, între anii 1822-1828. Între anii 1827-1837, mănăstirea este restaurată, iar în 1838 zugrăvită pe dinăuntru, din iniţiativa arhimandritului Teodosie Contopulo. Acesta adaugă bisericii un pridvor şi repară turla mare. Cutremurul de gradul 7,5 din data de 23 ianuarie 1838 afectează însă mănăstirea.
Spital şi şcoală de medicină
Casele domneşti sunt transformate în spital între anii 1828-1829, în timpul războiului ruso-turc, apoi devine pentru câţiva ani şi spital militar pentru oastea română. Iar din anul 1855, timp de şapte ani, funcţionează aici şcoala de medicină.
Slujbele în Mănăstirea Mihai Vodă se făceau în limba greacă, dar în 1848 enoriaşii au cerut reprezentanţilor guvernului Gheorghe Bibescu să se folosească limba română.
Mănăstirea Mihai Vodă, după ce a ajuns proprietatea statului, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, în timpul guvernului Creţulescu, devine în 1864, şi sediul Arhivelor Statului. Construcţia află într-o stare avansată de degradare este restaurată complet în 1900, datorită directorului Arhivelor Statului, Dimitrie Onciul. Palatul Arhivelor Naţionale este construit, în perioada imediat următoare, pe locul vechilor pivniţe ale mănăstirii.
Locul în care militarii depuneau jurământul de credinţă
Începând cu anul 1920, odată cu înfiinţarea Ordinului „Mihai Viteazul” de către Ferdinand şi transformarea bisericii în sediul cavalerilor Ordinului, mănăstirea devine locul în care militarii vor depune jurământul de credinţă.
Între anii 1928 şi1935, mănăstirea a fost renovată din nou, de Comisia Monumentelor Istorice a vremii, sub îndrumarea arhitectului Emil I. Costescu. Pictura interioară este refăcută de către Costin Petrescu în stil neobizantin. În această perioadă, biserica este recunoscută ca un simbol estetic şi istoric al Bucureştilor. În prezent, mănăstirea păstrează forma pe care a primit-o după renovarea condusă de Costescu.
În interiorul bisericii au fost descoperite şapte morminte. Un singur mormânt, cel al lui Ioan, fiului lui Grigore Ghica, a fost găsit intact. Acum se află în curtea mănăstirii, declarată monument istoric în anul 1955.
Translatarea bisericii şi clopotniţei
Din întreg ansamblul mănăstiresc s-au mai păstrat doar biserica şi clopotniţa. Acestea se află amplasate pe strada Sapienţei din sectorul 5 al municipiului Bucureşti, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea splaiului Independenţei şi a parcului Izvor.
Mănăstirea a fost propusă spre demolare, pentru construcţia noului Centru Civic, dar după mai multe memorii ale intelectualilor, Biserica Mănăstirii Mihai Vodă şi turnul clopotniţei au fost salvate. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanţă de 289 metri şi coborâtă pe verticală cu 6,2 metri, având o greutate de 3.700 de tone, a avut loc în anul 1985. Translatarea edificiului a fost considerată la vremea respectivă o performanţă deosebită. Dar aceasta se datorează doar domnului inginer Eugeniu Iordăchescu. Acesta îşi aminteşte că nu putea să coboare biserica „din prima, am făcut câteva mişcări pe plan înclinat, am sucit-o. Am avut şase mişcări în spaţiu. Am luat şi clopotniţa în acelaşi timp şi mergeau în tandem. Prima a mers clopotniţa, urmată de biserică. Foarte mulţi insistau să schimb aşezarea clopotniţei. A fost păstrată aceeaşi ordine, clopotniţa a rămas în faţa altarului. Spuneau să o las, să trec cu biserica, şi apoi să vin cu ea. Dar noi trebuie să ţinem seama de ce a fost. Dealul permitea ca Mihai Viteazul să intre triumfal, călare, şi deci trebuia să intre pe sub clopotniţă”.
Sistemul de transport a fost foarte ingenios. „Biserica era ţinută din partea dinspre altar, cu cricuri hidraulice, care se cuplau şi se strângeau foarte lent. Biserica aluneca mai mult gravitaţional, datorită greutăţii pe plan înclinat. Iar din spate, ca să nu plece, că s-ar fi putut întâmpla un accident la sistemul de cricuri hidraulice, cu două trolii, ţineam biserica ancorată, de cadrul purtător, adică masa pe care stătea biserica”, ne spune dl Ionescu.
Cele două clădiri au fost transportate cu o viteză de 2,20 m pe oră. Au mers pe aceeaşi cale de rulare. „Când am ajuns la locul hotărât, a venit Ceauşescu şi nu i-a plăcut. A mutat-o din nou, de aceea clopotniţa este strâmbă şi înghesuită, nu mai e cum trebuie. A aflat că aici mai era o biserică, Sapienţei, şi a vrut să o dărâme, pentru că erau prea aproape cele două biserici, dar nu şi-a mai îndeplinit planul”, îşi aminteşte inginerul care a salvat 12 biserici de ura cuplului prezidenţial.
Urmaşul celor împroprietăriţi de Vodă redeschide biserica
De la mutarea ei, în anul 1985, biserica a fost închisă. Nu mai slujea nimeni, era părăsită. Dar în anul 1994 a fost redeschisă de preotul Adrian Beldianu. A făcut şi restaurările de interior, consolidarea, pictura, marmura, mobilierul şi a fost sfinţită de patriarhul Teoctist în anul 1999. Despre ideea redeschiderii, preotul Beldianu spune că a fost „o istorioară frumoasă a vieţii mele şi a familiei, dar a fost şi lucrarea lui Dumnezeu. Într-o seară, am aflat de la televizor că biserica era închisă, şi patriarhul Teoctist criticat din acest motiv. Iar la noi în familie este şi o tradiţie foarte frumoasă legată de Mihai Vodă. Provin dintr-o familie foarte veche care a fost împroprietărită de Vodă când a intrat în Ardeal. Gândindu-mă la criza care a apărut şi la ceea ce simţea în acele momente părintele patriarh, dimineaţă m-am dus la uşa Preafericii Sale, şi i-am cerut Biserica Mihai Vodă. Mi-a spus că e foarte mult de lucru, nu are enorie şi n-o să câştigi bani «nici să duci covrigi acasă». L-am implorat să îmi dea o şansă, dacă după cinci ani nu fac nimic, aveţi voie să mă duceţi unde vreţi”, ne-a spus preotul Adrian Beldianu. Dar după cinci ani a fost gata prima etapă a reparaţiilor, lucrările de interior, şi s-a făcut sfinţirea. Acum biserica este supusă din nou unor reparaţii la acoperiş şi curăţarea peretelui exterior. Părintele paroh are în plan hidroizolarea subsolului şi refacerea curţii care împrejmuieşte sfântul lăcaş.
