Pe Valea Cașinului există un loc care adună istorii scrise de obiecte și de simbolistica lor, despre rostul și rânduiala localnicilor-păstori, ce și-au construit satele și gospodăriile la răscrucea a trei tărâmuri minunat surprinse în „Miorița”. Căci aici, pe Vârful Zboina, e locul în care, spune legenda, s-ar fi întâlnit cei trei baci din cea mai cunoscută baladă românească. Așa că nimic nu ar fi putut fi mai potrivit pentru a prezerva sufletul locului decât un muzeu, depozitar al tradițiilor, portului și obiectelor din gospodăria tradițională, dar și al pieselor legate de spiritualitatea de pe aceste meleaguri.
Poate deloc întâmplător, ultima vizită am făcut-o în muzeul parohial al Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Mănăstirea Cașin. Un muzeu de dimensiuni mici, dar care însumează, de fapt, spiritul acestor meleaguri – știința de carte, vrednicia, meșteșugurile, eroismul oamenilor, dar și aplecarea către frumos, către simplitate, așa de bine însemnată pe straiele naționale, pe cusături, pe scoarțele țesute. „De vreo câțiva ani l-am amenajat aici, în clopotniță”, îmi spune părintele Dan Miloiu, în vreme ce urcăm, ca într-un labirint, treptele înalte din stânga clopotniței. Zdravene, cioplite în piatră masivă, acestea dau măsura vredniciei meșterilor ce le-au lucrat. Sus, la capătul lor, într-o odăiță albă, în care soarele pătrunde anevoie, învăluind contururile în lumini tocite, e un sat în miniatură. Satul lor, al păstorilor din Munții Cașinului. „Am adunat toate piesele vechi, de valoare, găsite prin podul bisericii. Le-am restaurat cum am putut și mă bucur că acum sunt salvate. Soția, care e profesoară, a fost pasionată de etnografie, de portul nostru popular. Cu ajutorul ei am adus și aceste costume și le-am expus, să fie o carte de identitate pentru generațiile ce vin”, îmi spune părintele.
Simbolistică densă într-un spațiu restrâns
Prima și cea mai de preț piesă a miniaturalului muzeu e strana de lemn special sculptată pentru regina Maria, pe care a stat cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la această biserică de Paști, în 1920. Cu o ornamentică simplă, dată de grațioase decorațiuni sculptate, strana a fost împrumutată și expusă și la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, unde a și fost recondiționată. Astfel că azi se prezintă într-o stare de conservare excelentă.
Mostre din zestrea veche a bisericii se zăresc peste tot. Mă fascinează, pe rând, câteva icoane pictate pe lemn, în formă de inimă, reprezentându-i pe arhanghelii ocrotitori ai locașului, pe Sfântul Nicolae, pe Mântuitorul Hristos sau pe Maica Domnului cu Pruncul. Deși am străbătut Moldova de la un capăt la celălalt, trecând pragul a sute de biserici vechi, nicăieri nu am întâlnit astfel de gingașe iconițe, al căror suport - lemnul - să fie croit sub forma inimii. „Din păcate, nu am găsit date legate de vechimea lor”, îmi mărturisește părintele, care, deși a muncit cu drag la amenajarea și revalorizarea acestor piese de patrimoniu se simte, cumva, cu mâinile legate, dat fiind faptul că arhiva bisericii a dispărut aproape în totalitate în timp.
Apoi, privirile se așază, admirând cu nesaț, pe odăjdii vechi, cădelnițe argintate, obiecte de cult, un tetrapod, un splendid scaun arhieresc, o axioniță veche, migălos lucrată, având icoana Mântuitorului care binecuvântează, și, ca o încununare, o înduioșătoare reprezentare a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea întregii Moldove.
Spațiul Văii Cașinului nu ar putea fi definit dacă am pierde din vedere bogăția etnografică a zonei, ținând cont de specificul ocupațiilor, de meșteșugurile întâlnite aici, de geografia locului și, mai ales, de importanța sa din punct de vedere cultural. „Aici, pe Zboina, există o poiană în care se presupune că ar fi fost locul de întâlnire al celor trei ciobani din balada «Miorița». Pentru că e singurul loc aflat la intersecția celor trei țări: Țara Moldovei, Țara Vrancei și Țara Ungurească”, îmi spune părintele.
Microcolecția etnografică
Așa că în micul muzeu pe care l-a conturat sunt expuse costume naționale vechi, bărbătești și femeiești, colecționate din satele de pe Valea Cașinului. Costumul femeiesc specific Mănăstirii Cașin e mai sobru, seamănă cu cel întâlnit peste tot în zona etnografică a Moldovei, cu fotă, cămașă, brâu la mijloc și basma pe cap. Cel specific satului Cașin, ai cărui locuitori se revendică a fi scoborâtori din ciobani de la Rucăr și Dragoslavele, din ținutul Muncelului, e diferit, vădind influențe muntenești: fotă și chingă viu colorate, cămașă subțire, bondiță, iar pe cap ștergar de borangic. La fel, costumul bărbătesc din satul Cașin are un specific aparte, nota de originalitate fiind dată de bondița de lână albă, decorată cu înflorituri negre.
În consistenta lucrare Monografia comunei Cașin, N. Pîslaru, descria astfel costumele tinerelor neveste din satul Cașin: „Nevestele tinere purtau fote în dungulițe simple, peste care se încingeau cu brăcini de lână cu dungulițe colorate. Își acopereau capul cu niște ștergare (marame) de bumbac, pe deasupra purtau cojocele, bondițe, sumane, contomane ori sarici; acestea în zilele de lucru. În zilele de sărbătoare, la hioră, la biserică și la nunți purtau ii largi înflorite, cu chiruști de mătase, brățări de fir galben și cusături numite «Umbreji», ori ii împodobite cu fluturi și mărgele, sau cu altițe cusute cu fir și râuri numite «Constande», fote lucrate cu fir, ștergare de borangic fin, frumos înflorite și căițe luxoase”.
De asemenea, din patrimoniul muzeului parohial fac parte obiecte de folosință din gospodăria de odinioară, fie de ceramică (oale de diverse dimensiuni și diferite întrebuințări), fie din lemn, materie primă care a fost mereu la îndemâna localnicilor. Apoi, ar mai fi de amintit, pentru rolul lor deosebit în economia socială a locului, obiecte ce vorbesc despre ocupațiile zonei: dulgheritul, cărăușia, păstoritul, dar și cele care povestesc despre îndeletnicirile femeilor din serile lungi, de iarnă: țesutul în stative, torsul, depănatul, cusutul de mână. „Am păstrat aici, într-un fel de clasor, modele de semne de carte, adunate de soția mea. După cum puteți observa, pe aceste semne de carte erau cusute (și astăzi sunt salvate) motivele populare specifice zonei noastre și nu numai, chiar din întreaga Moldovă”, îmi explică părintele Dan Miloiu.
Alte locuri de vizitat
Satul Mănăstirea Cașin se află situat pe Valea Cașinului, la circa 16 kilometri distanță de orașul Onești. Numele așezării vine, după cum probabil intuiți, de la vechea mănăstire ridicată în veacul al XVII-lea de domnitorul Gheorghe Ștefan. Zona oferă numeroase puncte de interes, așa că merită inclusă în orice itinerar turistic prin Moldova.
Sunt de văzut biserica veche, ruinele curții domnești a domnitorului Gheorghe Ștefan, Muzeul Văii Cașinului, despre care tocmai v-am povestit, dar și două bisericuțe de lemn vechi, extrem de frumoase și de valoroase, atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere patrimonial. Este vorba despre Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Cașin, precum și despre Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” de la Curița.
De asemenea, se pot face drumeții în poiana „Înțărcătoarea”, în care se află cea mai veche cabană de vânătoare din județul Bacău, construită de președintele comunist Gheorghe Gheorghiu Dej și apoi refăcută de Ceaușescu, dar și una dintre cele mai vestite păstrăvării din Moldova. Tot în împrejurimi poate fi vizitată și rezervația naturală Buciaș, cu o splendidă cascadă.
De asemenea, într-un traseu al memoriei Primului Război ar putea fi incluse: „Fântâna lui Ferdinand”, de pe vârful Zboina, „Masa Reginei” de pe vârful Cireșoaia și Cimitirul ostășesc din satul Mănăstirea Cașin.
