Am asistat în ultimii trei ani la mai multe nunţi ale tinerilor plecaţi la muncă în străinătate, întorşi acasă special pentru acest eveniment. Pe lângă bucuria momentului, mi-a atras atenţia rigoarea cu care au împlinit Taina Cununiei, potrivit tradiţiilor locului. Despre acest aspect academicianul Ilie Bădescu ne-a spus că este „expresia unei structuri matriciale de adâncime, care are influenţă asupra conduitei lor. Se comportă astfel pentru că e ceva mai puternic decât ei în adâncul sufletului, care îi îndeamnă la aceasta”. Și, cine știe, poate că o parte dintre aceşti tineri se vor întoarce definitiv acasă.
Revenirea în locurile natale provoacă întotdeauna bucurie şi o încărcare a traistei sufleteşti pentru a mai rezista încă o perioadă în tumultul orașului. La o analiză de suprafaţă, satele noastre ilustrează fidel schimbările din societatea românească din ultimii 30 de ani: unele sunt înfloritoare, altele aproape goale şi devastate de sărăcie. În puţine zone mai întâlnim ţărani autentici, care au o legătură vitală cu pământul şi mai trăiesc în echilibru cu natura. „Ţăranul este prezent în lume prin această cultură de tip cosmologic, care reprezintă prima noastră protecţie sau cupolă a înţelepciunii şi a cuminţeniei”, spune academicianul Ilie Bădescu.
Multe aspecte s-au transformat în ultima perioadă în satul tradiţional, încât putem spune că aproape are o nouă înfăţişare. Zilele trecute, un ţăran din judeţul Bacău săruta asfaltul proaspăt turnat în satul său, aceasta spre deliciul consătenilor, care l-au şi filmat cu telefonul mobil. Gestul ritualic pe care îl surprinsese Liviu Rebreanu, cu un veac în urmă, la un ţăran care, în taină, săruta pământul cu patimă ca pe o ibovnică a rămas un fapt ca de poveste.
„Arhitectura luminii”
Tot de poveste rămâne şi imaginea satului dată de construcţia caselor, căci ceea ce Constantin Joja numea „arhitectura luminii”, adică a caselor cu pridvor deschis, nu prea o mai găsim azi în satele din România. Tinerii plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă o dată pe an și doar pentru o lună, de obicei vara. Cu banii economisiţi din multă trudă, refac casa bătrânească ori construiesc o alta nouă alături. Meşteri cu simţ cosmogonic sunt tot mai puţini în lumea rurală, de aceea construcţiile nou apărute în peisajul sătesc sunt copii infidele ale unor visuri sau aspiraţii ratate.
Casa tradiţională avea o bună orânduială, o formă cosmogonică de organizare a vieţii în care toate erau în armonie. „Aceasta era considerată, întâi de toate, un cadru spiritual cu o bună rânduială în toate. Din casă se ieşea în pridvorul deschis, apoi erau curtea şi ograda, de unde se trecea în uliţă. Toate se întâlneau în vatra satului, urma ţarina, astfel încât regăsim o organizare cosmogonică, adică după formula sferei”, a completat academicianul Ilie Bădescu.
Chemarea pământului
Se spune despre generaţia actuală că se bucură de cel mai mare confort tehnologic din tot ceea ce a cunoscut omenirea până astăzi. Dar oferă aceasta şi cel mai bun confort sufletesc? Ingineria interioară este una complicată şi ne poartă uneori pe cărări care nu erau în planul raţionalului nostru. Aşa se face că, în timpul verii, satele noastre se împodobesc cu nunţile fastuoase ale unor tineri plecaţi la muncă în străinătate şi care se întorc special pentru acest moment. Mândru şi plin de viaţă e satul în aceste momente! Dar de ce ţin tinerii să facă o nuntă de basm în mijlocul rudeniilor? Ce-i determină să îşi lase pentru un timp confortul material, pentru a face o nuntă în ţarina natală împreună cu părinţii, bunicii, unchii şi toate mătuşile cu nelipsitele lor sfaturi? Cu toţi verişorii pe care nu i-au văzut, poate, de ani buni.
I-am pus aceste întrebări sociologului Ilie Bădescu, un cercetător asiduu al lumii satului. „Faptul că tinerii aceştia simt nevoia să se întoarcă este expresia unei structuri matriciale de adâncime, care are influenţă asupra conduitei lor. Se comportă astfel pentru că e ceva mai puternic decât ei în adâncul sufletului, care îi îndeamnă la aceasta”.
Într-un sat aşezat pe dealurile molcome ale Botoşaniului, în ultimele veri, nunțile tinerilor care lucrează în străinătate au împodobit satul cu frumuseţea şi entuziasmul lor. Ce l-a împins oare pe Daniel să facă o nuntă bogată în sat, chiar dacă a plecat cu mama lui în Italia la vârsta de 4 ani şi abia dacă mai cunoaşte lumea de aici? De ce şi-a adus mireasa inimii lui în casa mamei, refăcută de italianul cu care aceasta s-a recăsătorit? O casă modernă precum cele din Italia, la construcţia cărora Daniel a lucrat ani de zile, învăţând meseria de zugrav. O casă pentru nunta din poveşti... O casă locuită doar o lună pe an.
La fel au procedat Mihai şi Andreea, stabiliţi de ani buni în Germania. Au făcut acasă cea mai frumoasă nuntă tradițională, îndeplinind toate obiceiurile şi tradiţiile locului natal. Cu alt domiciliu, maşină şi, mai ales, cetățenie germană, tinerii au trimis bani părinţilor pentru a repara casa părintească a fiecăruia. Toate cântecele tradiţionale, de la împodobitul ori despodobitul miresei, le-au cântat cei mai buni muzicanţi din zonă. Au încins în ograda părinţilor cele mai straşnice hore, au chiuit de s-a auzit în tot satul. Şi cu tot alaiul de neamuri, au intrat sfioşi în micuţa biserică a satului pentru a împlini Taina Cununiei. Un preot smerit le-a înveşnicit dragostea prin rugăciune. Mireasma de tămâie o vor purta în suflet ca pe cea mai de preţ aromă, iar lumina lumânărilor şi a dragostei lor a rămas înveşnicită pe cardul aparatului foto. Au lăcrimat în taină părinţii de bucurie că feciorii lor au intrat în rânduială. Şi-au şters cu dosul palmelor muncite picătura de lumină din colţul ochilor. Şi totul s-a încheiat într-o lună, întocmai ca-n basme: a fost o dată ca niciodată... Acum, Mihai şi Andreea sunt la casa lor din Occident, iar în adâncul sufletului lor poartă liniştea pe care le-a dat-o împlinirea legii strămoşeşti.
„Taina Cununiei e foarte puternică”
Academicianul Ilie Bădescu consideră că revenirea tinerilor în locurile natale pentru a împlini tradiţia locului implică două aspecte. „Primul se referă la manifestarea unui argument pentru familia tulpină, formată din nucleul originar şi de la care apoi odrăslesc ramuri, adică copii, nepoţi şi tot aşa mai departe. Fiii plecaţi se ţin multă vreme într-o relaţie de relativă dependenţă faţă de familia de origine. Aceasta uneori capătă o consolidare atât de puternică şi vizibilă în ceea ce reprezintă suportul diasporei pentru cei de acasă”.
„Un al doilea aspect”, continuă cercetătorul, „este faptul că Taina Cununiei e foarte puternică. Iar la noi aceasta e desăvârşită ca ritual, adică dă expresie deplină nucleului tainic. Ştim cu toţii că la nunta din Biserica Ortodoxă este prezent Iisus Hristos, după modelul nunţii din Cana Galileii. Ei poartă această chemare duhovnicească conform căreia nu poţi îndeplini nunta în altă parte, ci doar în acest spaţiu încărcat de spiritualitate o poţi desăvârşi în plinătatea ei. Şi din acest punct de vedere, nunta este un prilej prin care, pe de o parte, se confirmă nucleul tainic, taina unirii în trup şi suflet a celor doi, și, pe de altă parte, se repetă unitatea întregului neam, pentru că la nuntă e prezent tot neamul şi este întărit în acest mod simbolic”.
Străinătatea cere sacrificii
În prezent, familia rămasă în sat e salvată economic de veniturile pe care le trimit rudele care au părăsit locul natal pentru o remuneraţie mai bună a muncii lor dincolo de graniță. Ei poartă în suflet ţara, toate cele ale casei. Duc cu ei credinţa şi tradiţiile din satul lor în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. S-a ajuns la o expansiune deosebită prin cultură şi prin religie, astfel că teritoriul Episcopiilor Ortodoxe Române e mai mare ca niciodată. „Nu putem şti cum vor evolua aceste forţe. În clipa în care se distruge legătura cu pământul, care e abandonat, când ţăranul priveşte la pământ ca la o străinătate, în acel moment e o primejdie pentru poporul respectiv”, conchide sociologul Ilie Bădescu.
