O istorie fascinantă a miresmelor

La Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași a început a se „rosti” o fascinantă și plină de taine istorie a mirodeniilor și miresmelor trecutului. Iar „naratorul” e unul atipic - o expoziție inedită de vase, recipiente și instrumente folosite din Antichitate și până în secolul al XIX-lea pentru transportul și păstrarea mirodeniilor și rășinilor și pentru producerea sau păstrarea parfumurilor. Un demers muzeal modern, care aduce în fața publicului nu doar obiectul în sine, ci şi o privire aproape antropologică asupra simbolisticii și a rosturilor folosirii lui. „OLFACTIV”, expoziția cu miresme din trecut, poate fi vizitată până pe 10 mai.

Săptămâna trecută, la Palatul Culturii din Iași a fost vernisată expoziția „OLFACTIV. Mirodenii, rășini, parfumuri și miresme”, organizată de Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Muzeul Unirii din Iași. Un proiect muzeal provocator, care propune, de fapt, o incursiune spre sensurile inițiale, primordiale, ale folosirii aromaticelor (mirodenii, rășini, parfumuri). „Noi suntem obișnuiți să vedem tablouri, unelte, arme, ceramică, obiecte pe care oamenii mai de demult sau mai de-aproape le foloseau în viața lor de zi cu zi. În schimb, pierdem informația pe care o conțin materialele organice, care dispar în timp, și pierdem foarte multe aspecte senzoriale - muzica, sunetele, mirosurile lumilor trecute. Organizatorul ex­poziției, colegul nostru Ioan Iațcu, a reușit să strângă sute de in­for­mații care, combinate una cu alta, au format o rețea ce ne readuce senzațiile unor lumi apuse”, a subliniat muzeograful Senica Țurca­nu, șeful Muzeului de Istorie a Mol­dovei.

Expoziția se înfățișează asemeni unui lanț ADN în care obiectul, informațiile istorice și scenele iconografice se condiționează și se potențează reciproc. Digerând informațiile, vizualizând gesturile splendid reproduse în unele ilus­trații, poți reface, ca privitor, drumul de la obiect la senzația olfactivă. Povestea e inspirată și captivează. Miresmele capătă densitate, istoria capătă chip. Vizitatorul este transpus într-o lume a aromelor și parfumurilor din trecut. Unele au avut chip și altădată, în copilăria petrecută pe prispa bunicilor. Despre alte asemenea miresme am aflat doar din cărțile de istorie. Astăzi, prin strădania curatorului Ioan Iațcu, avem ocazia să reconstituim vizual, olfactiv și cognitiv o istorie a aromaticelor atât de puțin știută. Căci, dincolo de efectul produs în rândul publicului vizitator, succesul expozi­ției stă în munca de documentare de foarte bună calitate depusă de muzeografi și restauratori, de migala și atenția cu care au privit fiecare exponat, atașându-i atributele unui subiect de studiu antropologic.

Exponatele creează nucleele unei „povestiri în ramă”

Ca în orice „poveste”, mai întâi a fost gândul muzeografului. Gândul că aromaticele au avut roluri diverse în istorie, că unele miresme au dispărut din memoria noastră olfactivă și că singurele care pot recrea o „imagine” deopotrivă emoțională și informațională sunt obiectele folosite, cândva, în co­merțul sau în păstrarea mirodeniilor, a plantelor aromatice sau a parfumurilor.
„În cadrul documentării pentru expoziția «Arta pelerinajului. Obiecte creştine în spaţiul est şi sud-est carpatic (secolele IV-XVI)», pe care am organizat-o în 2011, la Muzeul Unirii din Iași, m-am aplecat asupra descoperirilor de amfore cu rășini, în special cele de la Tomis, și mi-am dat seama că zona aceasta extremă a Imperiului Roman era conectată cu lumea orientală, cu acest comerț cu aromatice. Treptat, am constatat că aceste rășini treceau și mai departe, la nord de Dunăre, pentru că se ofereau ca daruri, alături de mirodenii, neamurilor barbare. Și, totodată, am constatat că îm­pă­rații erau foarte preocupați de aprovizionarea bisericilor cu aceste aromatice. Plecând de la această temă, mi-am pus întrebarea cum se continuă po­vestea”, a explicat curatorul expo­­­­­ziției, muzeograful Ioan Iațcu. Iar răspunsul s-a conturat în expoziția „OLFACTIV”. Demersul muzeal pare o „povestire în ramă”, căci obiectele, prin destinația și simbolistica lor, alături de panourile informative consistent documentate, spun, fiecare, propria poveste.

Amforele spun poveștile rășinilor – colofoniu (n.r. – sacâz), tămâie, smirnă, terebentină, ră­și­nă de Chios sau mastic, stirax - unele folosite în cosmetică, parfumerie sau farmaceutică, altele la confecționarea torțelor sau la impermeabilizarea vaselor în care se transporta vinul.

Tămâia și smirna, spun cronicile, se aduceau cu caravanele, din zona Yemenului, existând chiar un așa-zis „drum al tămâiei”. „Biserica Ortodoxă din perioada medievală s-a bucurat de un amplu patronaj al domnitorilor. Și, pe lângă daniile care se făceau bisericilor, erau și aceste aprovizionări cu rășini (tămâie, smirnă), untdelemn. Acestea toate erau aduse din zona Mediteranei și chiar de mai de departe. Ni se prezintă astfel o adevărată rețea care are și aspecte istorice, dar și aspecte antropologice”, subliniază Ioan Iațcu.

Cădelnițele dau seamă despre intensitatea trăirilor în actul liturgic, dar ne vorbesc, de asemenea, și despre un timp în care tămâierea era un act ritual de purificare, la care erau supuși oaspeții caselor boierești și ai domnilor din Țările Române. „Parcurgerea textelor, izvoarelor literare, ne arată și un alt aspect, și anume că se ardeau aceste rășini și cu scop profilactic. Practic, se încerca aseptizarea aerului din biserică sau din orice încăpere, orice edificiu, pentru că plana tot timpul pericolul bolilor și al molimelor, care, posibil, puteau fi propagate. Biserica era, deci, interesată de această curățire a aerului prin arderile de aromatice. Până la 1830 a fost chiar o practică. Boierii și domnitorii, de asemenea, erau interesați ca cei care le călcau pragul să treacă prin­tr-un proces de fumigație – tămâ­ia­ți din cap până-n picioare, stropiți din belșug cu apă de trandafiri”, spune curatorul expoziției, Ioan Iațcu.

Trusele și recipientele pentru parfum povestesc despre o preocupare foarte veche și foarte sofisticată – aceea de a păstra mirosul florilor sau al aromaticelor, preocupare devenită parte din blazonul nobiliar și abia mai târziu, în modernitate, transformată într-un destul de popular „accesoriu” al frumuseții. Istoricul și enciclopedistul latin Plinius, citat într-un panou din expoziție, explică per­cepția contemporanilor săi asupra parfumurilor: „Parfumurile se împrăștie însă pe loc și mor în ceasul în care se nasc. Cel mai mare titlu de glorie al lor este că, la trecerea unei femei, mirosul lor îi atrage și pe cei care fac altceva. Parfumurile se vând cu patru sute de denari livra. La un astfel de preț se cumpără o plăcere destinată altora, deoarece cel care poartă un anumit parfum nu îl simte”. Tot de la Plinius există informația că parfumurile se păstrau cel mai bine în vase de alabastru și că, în Imperiul Roman, parfumurile aveau rol terapeutic, dar și igienic.

Drumul mirodeniilor

Nici condimentele nu puteau lipsi din expoziție, actualul teritoriu românesc aflându-se dintotdeauna pe traseele celor mai importante „drumuri ale mirodeniilor”, dinspre Orient spre Occident. „Principalele aromatice comercializate prin marile târguri ale Țării Românești erau piperul, șofranul, ghimbirul și cuișoarele.”

Din informațiile documentare, vizitatorii pot afla, spre exemplu, că prin Vama Galați, în 1825, intrau în Moldova numeroase astfel de mărfuri orientale. „Negustorul Șmil transporta la Botoșani, într-un car «cafe, zahăr, chiperi, stafidi negri, zamă de alămâi, lut roșu, săpun ordinar, untdelemn, călăcan (n.r. – sulfat de fier, folosit ca dezinfectant și colorant în tăbăcărie), chiatră acră, aluni, chimion, enibăhar, coajă de năramzu (n.r.- varietate de portocal)»”.