Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj O zi în Ținutul Bârgaielor

O zi în Ținutul Bârgaielor

Galerie foto (17) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 06 Aug, 2020

E pandemie și acest timp straniu a făcut ca obișnuințele doritorilor de călătorii să se schimbe. Mulți au preferat să-și petreacă vara în țară, redescoperind locuri vizitate cândva, descoperind altele noi, pornind în drumeții mai scurte sau mai lungi, încercând să se bucure cât mai mult de natură. Un astfel de traseu am parcurs și eu în Țara Bârgaielor, din județul Bistrița-Năsăud, ținut pe cât de întins, pe atât de uluitor. Și care ar trebui bătut la pas măcar o dată în viață.

Ca să treci din Moldova spre Ardeal, dinspre Vatra Dornei, trebuie să străbați numaidecât Pasul Bârgă­ului sau Tihuța, cum este cunoscut în toată țara, trecătoare spectaculoasă atât în timpul iernii, când gerul năprasnic duce totul în neclintire, iar viscolul își revarsă năvalnic furia, cât mai ales în timpul verii, când imagi­nile ce se ondulează în tandem cu serpentinele te lasă buimac și fără grai. Odată străbătută Tihuța, intri în Ardeal. Însă nu oricum, ci răsfățându-te cu frumusețea locurilor fără pereche din Ținutul Bârgaielor. Căci pe malurile cotite ale râurilor Bârgău și Bistrița ardeleană, pe Valea Bârgăului, pe mănoasele terase de sub munți, se întind, ca mărgelele pe ață, o seamă de sate înrudite toate prin numele ce-l poartă: Mureșenii Bârgăului, Tiha Bârgă­ului - comună aflată în extremitatea estică a judeţului Bistrița-Năsăud, la graniţa cu judeţul Suceava, Bistrița Bârgăului, așezare în care se află și lacul Colibița, Prundu Bârgăului, comună pe a cărei întindere se găsește rezer­vația naturală Piatra Fântânele, Susenii Bâr­gă­­ului, sat al cărui renume s-a construit, ca și Mijlocenii Bârgăului, pe munca și pe harul meșterilor olari, Josenii Bârgăului, cunoscut pentru prelucrarea lemnului și pentru roadele pomilor ce se întind pe colinele de sub munți, și Rusu Bârgăului. Nouă sate pe care geografia le-a zugrăvit atât de iscusit, încât numai simpla trecere dintr-unul în celălalt poate fi considerată o drumeție în sine.

La orizont, de-o parte și de cealaltă a satelor, străjuiesc versanți înveliți bine în dulama verde a pădurilor. Numai un pic mai jos înălțimile se transformă în coline rotunjoare, ca niște spinări, pe care se odihnesc pomi fructiferi de tot felul. Apoi scad întruna, se apla­tizează în apropierea apei Bistriței, lăsând loc unor terase întinse, pe care s-au înfiripat așezările.

Colibița, un bob de aur în pântecele Țării Bârgaielor

Am traversat aceste sate într-o zi de sfârșit de iulie, în care Tihuța a fost înfășurată de nori și spălată de ploi repezi, îndestulătoare. Însă, nici ploaia, nici șomoioagele albe de aburi, ridicându-se, în răstimpuri, de prin văile din jur, ca niște duhuri blânde, n-au știrbit minu­nata înfățișare a Țării Bârgaielor. Pe care, ca s-o cunoști pe deplin, trebuie să ajungi și la Colibița. Așa că de la Mureșenii Bârgăului am cotit stânga spre drumul ce se așterne mai întâi lin, apoi urcă greoi, înaintând spre barajul lacu­lui de acumulare, a cărui construcție a început spre sfârșitul anilor ‘70. Localnicii povestesc că satul Colibița a fost, până la sfârșitul perioadei interbelice, o stațiune climaterică ce căpătase un bun renume și în care veneau să-și tămă­duiască suferințele bolnavii cu afecţiuni pulmonare. E și lesne de înțeles de ce. Aflat la o altitudine de 900 de metri, în zona de contact cu Munții Călimani, Colibița era considerat și atunci, ca și acum, locul cu cel mai pur aer din țară. Un studiu realizat la cererea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în 2016 a arătat că „valoarea concentrației maxime de ozon măsurată în Colibița este de 90 micrograme/m³, similară cu cea din Alpi”.

Povestea stațiunii de la Colibița, în care bolnavii veneau să respire aerul așa de prețios, s-a sfârșit în 1980, când satul a fost strămutat ca să facă loc unuia dintre cele mai mari lacuri de acumulare din țară. Planul autorităților comuniste a fost să zăgăzuiască aici apele Bistriței ardelene, ca să poată alimenta cu energie electrică orașul Bistrița și comunele din jur.

În timp, lacul a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din Țara Bârgaielor. Așa l-am găsit și eu. Răsfățat de privirile a zeci de turiști - unii ajunși aici doar ca să-și facă un selfie, alții, cuceriți de imaginea ce li se așterne în față.

Așezat la loc ferit, ca într-un căuș, ocrotit de versanții din jur, ferecat cu lacătele liniștii, întinderea nesfârșită de apă te câștigă pe loc. În jur, totul pare plutire. Frumosul e la superlativ, pretutindeni, ca într-o fotografie perfectă. Rai pentru ochi și pentru suflet. Pe luciul apei, neobosită, lumina desenează irizații după cum poftește. Din vreme-n vreme, câte o briză timidă trimite unduiri mici spre maluri. Lacul pare atunci că se înfioară de emoție, ca în fața unui alint. Ore în șir ai putea să admiri apele Colibiței, fără teama că te-ai putea plictisi. Dar Țara Bârgaielor e întinsă, iar ziua nu așa de lungă precum și-ar dori un turist. Așa că o las în urmă și pornesc spre Bistrița, loc la fel de cuceritor ca și cel din care plec.

Orașul cu arcade și porți masive

De la Colibița până la Bistrița nu-s decât 30 de kilometri, pe care îi străbați printr-o vale pitorească, trecând prin câteva dintre așezările de sub Bârgău: Prundu Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Josenii Bârgăului, Rusu Bârgăului. Urmează satul Livezile, întins și înțesat de pomi, apoi te trezești la marginea orașului. Nici n-ai timp de prea multe mirări, că ai și ajuns în centrul istoric, în perimetrul fostei cetăți, loc ce a reprezentat și punctul terminus al călătoriei mele.

Bistrița e unul dintre cele mai pitorești orașe ardelene, în care amestecul de vechi și nou nu e strident, nu stingherește. Arhitectura urbană, mai ales în zona veche a orașului, e fermecătoare. Şirul Sugălete, cu cele 13 case cu arcade, sprijinite pe 21 de stâlpi, care odinioară găzduiau cele mai importante bresle de meșteșugari din oraș, e poate primul obiectiv care ar trebui vizitat. Apoi, desigur, Biserica Evanghelică (datând din secolele XV-XVI), cu turnul său masiv, de 75 de metri, considerat cel mai înalt turn ­bisericesc de piatră din Transilvania. De ­admirat, în apropiere, și Turnul Dogarilor, construit în secolul al XV-lea. Pietonalul „Liviu Rebreanu”, situat între două șiruri de clădiri de epocă, mi s-a părut a fi una dintre cele mai încântătoare alei de promenadă urbană din țară. Dar farmecul inegalabil al Bistriței e dat mai ales de străduțele înguste, tipice târgurilor ardelenești, de casele vechi, colorate, dar mai ales de porțile masive ale acestor case, cu un decor fabulos, în spatele cărora bănuiești că locuiește chiar timpul. Un tur la pas pe aceste străduțe liniștite se poate dovedi cel mai plin de poezie și cel mai potrivit final după o zi de drumeții prin Ținutul Bârgaielor. Ținut din care pleci promițându-ți că te vei întoarce, fără doar și poate, să-l revezi și în alt anotimp.

Sate grănicerești între Moldova și Ardeal

Odinioară, Bârgaiele au fost sate de graniță, militarizate în 1783, aici funcțio­nând, în perioada stăpânirii ungare (1762-1851), Regimentul II de graniţă, înființat de împărăteasa Maria Tereza. Locuitorii au scăpat astfel de statutul de iobagi, devenind oameni liberi, stăpâni pe averile lor. Potrivit istoricului localității Bistrița Bârgăului, drumul care face legătura între satul Mureşenii Bârgăului și Colibiţa s-a construit în anul 1869, cu ajutorul tuturor comunelor din Bârgău, iar drumul de legătură între Ardeal și Moldova, spre Vatra Dornei, s-a construit între anii 1783 şi 1788.