Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Săracii Sfântului Antim Ivireanul
Aparent, sunt ai nimănui. În esenţă, sunt iubiţi de sfinţi. Grija pentru sărmani a Mănăstirii „Tuturor Sfinţilor”-Antim din București este o tradiţie de secole, statornicită prin „Aşezământul” (n.r.: testamentul) din anul 1713, lăsat obştii monahale de ctitorul acesteia, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Mare apărător al celor îndureraţi şi oropsiţi încă din timpul vieţii pământeşti, îndemnul filantropic al sfântului, respectat întocmai de călugări, este îndeplinit şi în zilele noastre prin ajutorul material, medical şi financiar oferit oamenilor nevoiaşi.
Copii, tineri, bătrâni. Fără preferinţe şi fără milă, sărăcia le roade vieţile. Unii nu au casă, alţii sunt bolnavi, singuri, iar cei mai mulţi sunt debusolaţi sau strâmtoraţi de datorii financiare şi necazuri familiale. Când nu mai au unde striga după ajutor, aleargă într-un suflet la Mănăstirea Antim, Paraclis Patriarhal. Aici găsesc o masă caldă, o haină nouă, medicamentul salvator, înţelegere, un sfat bun, loc prielnic pentru rugăciune şi liniştire.
„Conform «Aşezământului» Sfântului Antim Ivireanul, avem îndatorirea, şi chiar obligaţia, nu numai duhovnicească, ci şi administrativă, de a oferi o masă caldă în fiecare seară săracilor care se adună în faţa mănăstirii. De asemenea, în zilele de sărbătoare îi invităm să servească masa în trapeză. Pe oamenii care vin cu probleme medicale, cu datorii la bănci, la întreţinere sau la chirie îi ajutăm cu anumite sume de bani, dintr-un fond special destinat unor asemenea cauze”, explică protosinghel Vicenţiu Oboroceanu, stareţul aşezământului monahal bucureştean.
De asemenea, în cele patru posturi sunt organizate colecte de haine şi diverse obiecte de uz caznic necesare familiilor greu încercate sau cu mulţi copii. Totodată, în limita posibilităţilor, mănăstirea găzduieşte pelerini cu resurse financiare modeste.
Milostivii
Seară de seară, pe la ora 18:00, în curtea ctitoriei antimiene se adună unul câte unul sărmanii flămânzi. Numărul lor variază, de la 10 la 40 de persoane. De câţiva ani, primesc hrană din mâinile unei bătrâne cu ochi blânzi. Tanti Rodica vorbeşte foarte puţin şi e discretă în privinţa identităţii celor nevoiaşi: „Oamenii vin cu găletuşe, cu borcane şi eu le pun în ele mâncarea primită de la trapeza mănăstirii. Chiar dacă sunt bolnavă, mă simt mai sănătoasă în biserică decât acasă.”
În cuhnia mănăstirească, două bucătărese pricepute gătesc, în săptămâni diferite, aceleaşi feluri de mâncare atât pentru obştea călugărilor, cât şi pentru nevoiaşi. Sfântul Cuvios Eufrosin, ocrotitorul bucătarilor, le priveşte dintr-o icoană fixată pe perete, în timp ce trebăluiesc şi ascultă la difuzor sfintele slujbe din biserică. Zilnic, fierb la foc domol oale de 60 de litri pentru felul I, respectiv felul al II-lea, iar când situaţia o impune, prepară şi felul al III-lea. Nici o mână întinsă nu pleacă fără să primească pomană, îndulcită de nelipsitul desert, din belşug în zilele de sâmbătă, duminică şi la parastase, când în trapeza mănăstirii mănâncă împreună călugării cu săracii şi mirenii darnici.
„O maică mi-a scris odată pe un bileţel: «Să faceţi mâncarea cu sufletul curat, aşa cum preotul slujeşte Sfânta Liturghie în biserică». M-a marcat acest îndemn. Fac totul cu mare drag. Mi-e milă de oamenii amărâţi şi îi înţeleg”, spune Mariana Frăsilă, care roboteşte de nouă ani în bucătăria Sfântului Antim. Colega sa, de doar trei ani de zile, Safta Bobe, adaugă: „Mi-am dorit dintotdeauna să ajut oamenii necăjiţi. Mila lui Dumnezeu m-a adus aici. Gătesc cu toată dragostea şi primesc în schimb mulţumire şi linişte sufletească.” La rândul său, Mita Nistor Serea ţine să precizeze: „Facem tot posibilul să fie bine, pentru mănăstire şi pentru cei săraci. Am aproape șase ani de când lucrez aici. Sunt pensionară şi ajut în bucătărie.”
Cu facerea de bine „se îmblânzeşte Dumnezeu”
Puţin încrezători în semeni şi în propriile puteri, săracii Sfântului Antim resimt presiunea condiţiei lor sociale ca pe o continuă apăsare sufletească. Este şi cazul lui Ionel Tătărăşeanu, de 50 de ani, deocamdată fără loc de muncă şi fără un venit sigur, care se zbate să supravieţuiască. Este recunoscător pentru ajutorul primit de la mănăstire, la fel ca mai tânărul său amic, Ion Munteanu, mai volubil: „Când nu ai o porţie de mâncare, prinde foarte bine. E binevenită mâncarea de aici. Nu am familie, nu am serviciu, lucrez cu ziua. Vin de jumătate de an aici, am aflat şi eu de la alţii.”
Poate cei mai amărâţi dintre amărâţi, oamenii fără adăpost sunt uşor de recunoscut după plasele lor mari, ticsite cu haine ponosite şi o brumă de alimente, pe care le cară cu ei oriunde ar merge. Atâta „avere” au. Însă sunt printre aceştia mulţi nebănuiţi care au ajuns să adune în inimile lor comori de daruri duhovniceşti: credinţă, bunătate, milostenie, blândeţe. M.A. Marinescu, de 61 de ani, este unul dintre cei puţini şi aleşi. Vorbeşte deschis despre situaţia în care se află: „Am lucrat în pază, dar m-au dat afară, pentru că vor tineri. Nu am pe nimeni. Nu am casă. Stau la un prieten, căruia îi plătesc, şi când nu am bani, stau pe unde apuc. Îmi doresc să iau o casă şi să găsesc un loc de muncă. Sunt bolnav cu coloana şi nu pot face efort. Tot ca paznic aş vrea să lucrez. Trăiesc din ce pot. Nu pot să întind mâna.”
Înainte de a le întoarce spatele grăbiţi şi de a le răspunde cu ocări străinilor umili care vă ies în cale, judecaţi superficial după înfăţişare, amintiţi-vă de cuvintele testamentare ale Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, valabile peste vremuri: „Nici un lucru nu este atât de primit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce se fac la săraci şi la sfintele biserici. Şi pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie cum că Domnul nostru Iisus Hristos pe alţii nu face moştenitori cereştii Sale împărăţii fără numai pe aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume, adică pe cei ce au miluit pe cei săraci, au săturat pe cei flămânzi, au adăpat pe cei însetați, au îmbrăcat pe cei goi, au mângâiat pe cei străini şi au cercetat pe cei bolnavi şi închiși. Drept aceea şi fericitul Pavel, fiind de Dumnezeu învăţat, ştiind cum că aceste bunătăţi mijlocesc creştinilor mântuire sufletească, ne învaţă la 13 capete către evrei, acestea: «Şi facerile de bine şi împărtăşirea să nu le uitaţi, căci cu jertfe ca acestea se îmblânzeşte Dumnezeu»”.
Cei care doresc să contribuie la îmbunătăţirea vieţii persoanelor defavorizate, aflate în grija obştii monahale de la Antim, pot face donații în contul BCR al mănăstirii: LEI RO90 RNCB 0075 0048 9503 0219. De asemenea, se poate dona în contul BCR al Patriarhiei Române (cu mențiunea: Donație pentru Mănăstirea Antim): Euro RO32 RNCB 0075 0048 9503 0002.
