Am poposit la Mănăstirea Turnu într-o zi blândă de octombrie, frumoasă, intens pastelată în culorile toamnei. Cu această cromatică în privire, nu-ți mai rămâne decât să întregești frumusețea prin meditație și rugăciune. Înconjurat de pădurile cu miros de toamnă, desprinse parcă dintr-o poveste, așezământul monastic de la Turnu încă mai păstrează taine numai de călugării locului știute, simțind parcă urmele pașilor pustnicilor Daniil și Misail, care s-au nevoit pe meleagurile acestea în care duhul rugăciunii dăinuie de veacuri.
Am deslușit bucuria duhovnicească a locului, de la slujbele înălțătoare dintre zidurile celor două biserici ale mănăstirii până la grotele pustnicești desprinse acum dintr-un decor de basm. Alături de protosinghelul Misail, starețul acestei sfinte mănăstiri, am încununat popasul duhovnicesc în smerită rugăciune la racla cu moaștele frumos mirositoare ale Sfinților Cuvioși pustnici Daniil și Misail.
Decor de basm cu chilii pustnicești și bisericuța de peste timp
În adierea galben-aurie a toamnei, bisericuța veche a mănăstirii te-ntâmpină ca o mireasă, tăcută, dar scăldată în harul sutelor de ani de Sfinte Liturghii săvârșite în acest sfânt lăcaș. În imediata ei apropiere încă mai dăinuie chiliile săpate în piatră, unde s-au nevoit vreme îndelungată acei călugări doritori de viață retrasă și ascetică. La Turnu, nu viața tumultuoasă definește trăirea monastică, ci permanenta trăire de taină, cu tăcerea care coboară din fiecare foșnet, din fiecare adiere a vântului, din fiecare fărâmă de timp ce amintește de viețuitorii din pustia neștiută a acestor locuri. Așezământul monastic de la Turnu este o copie aproape perfectă a Mănăstirii Cozia Veche, care a fost refăcută de Gherasim Timuș. Dar pentru că biserica veche a fost mistuită de un incendiu devastator, întregul ansamblu monastic a fost refăcut în anul 1933. Bisericuța cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” este mireasa albă, care ne luminează trăirea amiezii de toamnă, cu dalbe flori ale unui deosebit ansamblu bizantin, realizat de pictorul Belizarie, pe la sfârșit de an 1936. Timp de doi ani, au fost construite chilii pe două niveluri, întregul ansamblu monahal fiind înveșmântat în haina nouă a monahismului care se conturează pe o autentică viață austeră.
Deși am rămas de multe ori la Mănăstirea Turnu pentru rugăciune și pentru limpezirea sufletului, trebuie să mărturisesc faptul că indiferent de vremea la care am poposit aici, întotdeauna am simțit duhul sihaștrilor, pacea care se cerne din fiecare colțișor din raiul acesta, atât de aproape și totuși atât de departe de cele lumești.
Duhul sihaștrilor din vatra pustnicească
Mirifica așezare monastică de la Turnu poartă urmele pașilor unor nevoitori aleși, iubitori de viață pustnicească, viețuitori în asceză și neîncetată rugăciune. Dintotdeauna, acest loc a fost un reper pentru cei care au năzuit la rugăciunea isihastă, căutând retragerea în ținuturi pustii. Despre Mănăstirea Turnu se vorbește întotdeauna ca despre o vatră a sihaștrilor de odinioară.
Cei dintâi călugări au venit aici de la Mănăstirea Cozia după ce s-au desăvârșit duhovnicește și au deprins taina rugăciunii pustnicești.
Cuvioşii pustnici Daniil şi Misail s-au născut în vatra olteană a sfinților. De mici copii au fost atrași de rugăciune și sfintele slujbe ale Bisericii, iar pe măsură ce au crescut au început să caute deslușirea privegherii și a nevoinței, începând frumoasa viețuire în slujba lui Dumnezeu. Amândoi au ales calea monahală, intrând ca frați de mănăstire la Cozia, unde au deprins taina ascultării și a permanentei rugăciuni. Cu fiecare zi, râvna acestor tineri iubitori de Dumnezeu și smerenia cu care viețuiau după toate canoanele monastice i-au ajutat să dobândească mult-dorita tundere în monahism, devenind astfel călugări la Mănăstirea Cozia, aşezământ cu viețuire aspră, cu specific atonit. Fiecare își trăia bucuria viețuirii în Hristos, uitând de toate cele lumești și stăruind în post și neîncetată rugăciune.
Cuviosul Daniil era iubit și prețuit de toată obștea pentru ușurința cu care explica scrierile Sfintei Scripturi și pentru modul în care urma cu sfințenie învățătura Sfinților Părinți. În pofida acestor lucruri, sfântul se smerea încercând întotdeauna să ascundă toată fapta cea bună și să țină departe mândria sau laudele fraților din obște. Dumnezeu însă l-a binecuvântat cu harul preoției, înlesnind astfel toată lucrarea cea duhovnicească. Pentru călugării de la Cozia a devenit mai mult decât duhovnic și sfetnic, alinând orice suflet însetat de Dumnezeu. A primit cu bucurie ca Misail să-i devină fiu duhovnicesc, în felul acesta ducând împreună crucea monastică pe care de bunăvoie și-au ales-o. Acesta a fost cel dintâi pas către adevărata pustnicie, pe care și-o doreau deopotrivă.
Dorul de sihăstrie sporea cu fiecare zi, iar sufletul cuvioșilor era din ce în ce mai însetat de pustie, ceea ce a făcut ca dorința lor să se împlinească și, după ce au primit binecuvântarea starețului, au ales să se nevoiască dincolo de Turnul lui Traian, unde și-au săpat două chilii în stâncă și au rămas acolo întru veșnicie. În jurul lor s-au adunat cu timpul și alți iubitori de isihie, conturându-se aici o vatră sihăstrească ce avea să dăinuie peste ani.
„Se simt duhul și mireasma sfințeniei”
Pe părintele Misail, starețul Mănăstirii Turnu, îl cunosc de foarte mult timp. Este un călugăr cu o viețuire aleasă, tăcut și blând, aproape nu ai curaj să-l tulburi din trăirile sale. Despre numele pe care îl poartă vorbește cu smerenie, dar și cu bucurie: „Pentru mine este o bucurie imensă, dar și o responsabilitate pe măsură. Îi mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, care a binecuvântat să port acest nume sfânt. Inițial am avut o ușoară strângere de inimă, pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jurul meu. Timpul însă m-a ajutat să trec peste acest infim impediment și să port cu bucurie și asumare numele unui cuvios care a sfințit aceste locuri pustnicești. Până la urmă este o jertfă, pentru că bucuria și responsabilitatea au mers dintru început mână în mână, iar pilda celor doi cuvioși mi-a călăuzit fiecare pas al urcușului duhovnicesc, uneori mai ușor, alteori mai greu, după voia Domnului. Cel mai important lucru pentru viețuitorii acestei sfinte mănăstiri este acela de a continua să trăiască în duhul Sfinților Daniil și Misail. Grotele în care aceștia au viețuit au o încărcătură deosebită și asta nu o spun numai eu sau călugării, ci și mirenii care zăbovesc ore în șir, îngenuncheați în rugăciune. Se simt duhul și mireasma sfințeniei, așa cum o putem noi percepe, fiecare după firea și evoluția spirituală, firește, păstrând proporțiile care se impun. Sunt mărturii ale credincioșilor care s-au rugat în aceste grote și care în mod minunat au primit răspunsuri nebănuite la probleme care păreau de nerezolvat. Pentru noi este o mare bucurie când oamenii își găsesc vindecarea trupească sau sufletească, ajutați de rugăciunea din grotele sfinților, rugăciune care sporește și culminează lângă racla cu sfintele moaște ale Cuvioșilor pustnici Daniil și Misail, raclă care se află în biserica nouă a mănăstirii”.
În anul 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, prăznuirea acestora săvârșindu-se în ziua de 5 octombrie.
