Pilde despre rugăciune

Fericitul Augustin, Epistola 130 către Proba. Despre Rugăciune, 14-15, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 299-300

„Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, prin El ne iubim pe noi înșine; și, potrivit poruncii, îl iubim cu adevărat pe aproapele ca pe noi înșine dacă - atât cât ține de noi - ne străduim să-l ducem și pe aproapele la aceeași dragoste de Dumnezeu care sălășluiește și în noi. Dar, chiar dacă trăim astfel, nu trebuie să credem că am și ajuns deja la viața fericită, ca și cum nu ar mai fi altceva pe care să-l cerem în rugăciune. Căci cum am putea trăi fericiți dacă ne lipsește acel unic bun pe care îl cerem în rugăciune?

Dar pentru ce să ne mai risipim în atâtea lucruri și pentru ce să mai căutăm să știm ce trebuie să cerem în rugăciunile noastre de teamă ca nu cumva să nu ne rugăm cum trebuie? De ce nu zicem mai curând împreună cu psalmul: Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele (Psalmul 26, 7)? Fiindcă acolo, (în casa Domnului), zilele nu sunt socotite după curgerea lor, iar începutul uneia nu este sfârși­tul alteia: toate sunt acolo fără de sfârșit, iar viața care ține de acele zile nu are nici ea sfârșit.

Pentru a dobândi această viață fericită, Însăși Viața cea Fericită ne învață cum să ne rugăm (cf. Matei 6, 7-8), nu cu multe cuvinte, ca și cum vom fi ascultați când grăim multe, de vreme ce, după cum spune Domnul, rugăciunea noastră se îndreaptă către Cel care cunoaște tot ceea ce avem nevoie mai înainte ca să le cerem de la El (cf. Matei 6, 8). Poate părea un lucru de mirare ca Acela care cunoaște toate cele de care avem nevoie mai înainte de a le cere să ne interzică vorbăria și să ne îndemne atât de stăruitor să ne rugăm mereu și să nu ne pierdem nădejdea (Luca 18, 1). Vorbind astfel, ne dă pilda unei văduve, care, dorind să i se facă dreptate împotriva vrăjmașului ei, l-a înduplecat pe acel judecător nedrept cu stăruințele ei neîncetate, făcându-l să-i dea ascultare, învins nu de milă sau de dreptate, ci de plictiseală. În acest chip dorește să ne încredințeze cu cât mai mult ne va asculta Domnul Dumnezeu Cel milostiv și drept când ne vom ruga fără încetare, de vreme ce văduva aceea nu a fost trecută cu vederea de acel judecător nedrept în urma rugăciunilor ei stăruitoare. Tot așa, ne încredințează cu cât de mare bucurie Dumnezeu Se lasă înduplecat de rugăciunea celor despre care știe că iartă păcatele celor care le-au greșit, pentru că și văduva a dobândit ceea ce năzuia.

La fel și cu acel om al cărui prieten a sosit din călătorie și nu avea ce să-i pună înainte și a mers să ceară cu mare îndrăzneală și cu o insistență supărătoare altui prieten trei pâini, cu toate că el dormea împreună cu toți slujitorii săi. Prin această întâmplare, a fost înfăți­șată în chip mistic taina Treimii Celei de o singură ființă. Acel prieten i-a dat însă pâinile nu atât din bunăvoință, cât pentru faptul că nu voia să fie necăjit mereu de prietenul său (Luca 11, 5-8).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)