Sfântul Elefterie (†126) a trăit pe vremea împăratului Adrian (117-138) şi era din Roma. Rămânând orfan de tată, a fost crescut de mama sa, Antia, care primise credinţa creştină de la Sfântul Apostol Pavel. Copil fiind, Elefterie a fost dus la Sfântul Anichit, Episcopul Romei (†167), de la care a învăţat tainele credinţei creştine, a învăţat să se roage şi să desluşească învăţăturile Sfintei Scripturi.
Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Alexie (†411) a trăit pe vremea împăratului Honoriu (395-423), iar părinţii săi se numeau Eufimian şi Aglaida. Tatăl său, Eufimian, era mare dregător păgân, ce deţinea multă avere, avea mii de slugi şi multe palate. Mama sa, Aglaida, era o creştină credincioasă şi cu frica lui Dumnezeu. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creştea şi în sufletul lui Alexie dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice. De multe ori se simţea răpit în altă lume, numai la gândul veşnicei fericiri din Împărăţia cerurilor. Drept aceea, se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină aspră de păr. Pentru a nu-şi supăra familia, a primit să se căsătorească, dar chiar în noaptea nunţii a fugit, în taină, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, luând din ale sale, aur şi pietre scumpe din destul. Deci, a fugit Alexie la Edesa, unde a vieţuit în nevoinţe 17 ani. Fiind iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el şi un glas îl numea pe Alexie „omul lui Dumnezeu”. După aceasta, sfântul s-a hotărât să trăiască lângă casa părinţilor săi, ca un necunoscut. Şi aici a vieţuit în aspre nevoinţe, batjocorit şi umilit de slugile tatălui său, vreme de 17 ani. Cu voia lui Dumnezeu i s-a descoperit lui Alexie mai dinainte ziua morţii sale şi atunci el şi-a scris toată viaţa, păstrând scrisoarea la sânul lui. Chiar în ziua sfârşitului său a trecut pe acolo împăratul Honoriu, care a citit acea scrisoare. Şi toţi s-au minunat aflând viaţa înaltă a „omului lui Dumnezeu”.








