Târgșoru Vechi, o cetate nouă a credinței

Odinioară oraş domnesc unde se întâlneau cel puțin patru drumuri comerciale, vestita cetate medievală a Târgşorului este azi o localitate care nu mai păstrează, în afară de câteva biserici domneşti, din farmecul și frumuseţea de altădată. Însă de peste un an, Rezervaţia arheologică şi istorică de la Târgşoru Vechi, județul Prahova, cum a fost denumită de specialiști, renaște din ruinele seculare.

Aflată la mică depărtare de Ploieşti, doar 12 km, vechea cetate a Târgșorului a rămas multă vreme în uitare și departe de căutările oamenilor. Dacă întrebi localnicii, nici ei nu ştiu ce a reprezentat acum câteva secole „Novum forum”, cum a fost numit în documentele vremii Târgşorul, localitate distinctă de Târgşoru Nou, aflată în apropiere: spun doar că ştiu de o mănăstire părăsită, aflată în ruină, la care, de aproape 20 de ani, au venit nişte călugări. Mă încredinţez de faptul că poate nu am întrebat pe cine trebuie sau poate că, după cum am aflat mai târziu, în localitate sunt și persoane de alte confesiuni care nu au manifestat vreo dorință în a cerceta vechile tradiții ce au ținut de credința înaintașilor ortodocși.

Ghidat fiind mai mult de modesta turlă a Bisericii lui Antonie Vodă din Popești, am găsit străvechea așezare din Târgșor, iar acolo nu am aflat doar niște ruine pline de vegetație, cum mă așteptam, ci mulți oameni care se străduiesc de ani buni să valorifice vestigiile arheologice ale locului.

Cu ajutorul obştii Mănăstirii Turnu, reînfiinţată în anul 1997, al Arhiepiscopiei Bucureştilor, al Consiliului Judeţean Prahova şi al unor oameni apropiaţi aşezământului monahal, s-a reuşit accesarea unor fonduri europene pentru demararea lucrărilor de valorificare a locului, denumit de specialişti „Rezervaţia arheologică şi istorică de la Târgşoru Vechi” sau „Troia Europei”.

„Studiez şi lucrez efectiv de mai bine de 40 de ani aici, de când s-au făcut primele investigaţii arheologice în acest loc unic, care are o istorie de 19 milenii, fiind supranumit «Troia Europei», fiindcă s-au găsit semne de locuire din paleoliticul mijlociu şi inferior. Unde înainte nu venea nimeni niciodată, fiind un loc al câinilor vagabonzi şi al ciorilor, după anul 1990, când am primit finanţare pentru restaurarea Bisericii lui Antonie Vodă, și apoi târziu, prin anul 2014, când am reuşit să facem acest proiect pe fonduri europene, abia acum putem să punem în valoare vestigiile arheologice, mai ales că s-a reactivat Mănăstirea Turnu, care este iar viguroasă, condusă foarte frumos de un părinte stareţ foarte competent şi care are un colectiv inimos”, a precizat arhitectul Călin Hoinărescu.

Complexitatea edificiilor şi a siturilor arheologice, dar mai ales necesitatea urgentă a intervenţiilor de restaurare şi protecţie au determinat întocmirea proiectului cu finanţare europeană, la care Mănăstirea Turnu a contribuit cu 2%. Perioada de implementare a proiectului este de 20 de luni, adică până la finalul lunii decembrie 2015, de aceea, ansamblul mănăstiresc de la Târgşoru Vechi este în prezent un furnicar de arheologi, arhitecţi, ingineri, meşteri în piatră, în lemn, muncitori şi utilaje grele. Printre ei şi părintele stareţ Valentin Mâţu, care aleargă dintr-o parte într-alta a şantierului, tocmai pentru ca totul să se desfăşoare în bună rânduială.

Rezervaţia arheologică şi istorică de la Târgşoru Vechi

Oriunde s-au efectuat săpături arheologice la Târgşoru Vechi s-au găsit urme de civilizaţie din cele mai vechi timpuri, fapt care i-a motivat pe specialişti să afirme că la Târgşoru Vechi a fost o continuă vieţuire şi că aşezările umane neîntrerupte au dat naştere unei bogăţii ce este numită astăzi „Rezervaţia arheologică şi istorică de la Târgşoru Vechi”. Veche aşezare paleolitică, apoi sat dacic, castru roman, înzestrat cu un turn fortificat şi terme, târg medieval, datorită locului de întâlnire a cel puţin patru drumuri comerciale, Târgşorul a fost menţionat în documente pentru prima dată de către voievodul Mircea cel Bătrân, la 6 august 1413, sub denumirea „Novum forum”, adică Târgul cel Nou, pentru a-l deosebi de cel din cetatea domnească de la Târgoviște. În scurt timp, a devenit un loc prosper, un târg de vamă, dar şi un oraş domnesc timp de 150 de ani, datorită măsurilor fiscale hotărâte de mai-marii vremii. De exemplu, legislaţia de atunci nu permitea negustorilor străini să vândă en- detail în Țara Românească, fiind obligaţi să vândă în cantități mari către negustorii români. De asemenea, fiscalitatea era una favorabilă locuitorilor ţării, fiind­că, după cum se arată într-un document al vremii, pentru un car de peşte se percepea impozit un singur peşte. Ce vremuri?! Ce oameni?!

Poziţia geostrategică a Târg­şorului a atras pe voievozii Ţării Româneşti să folosească cetatea, străjuită de ziduri puternice, aşezată pe o movilă naturală, înconjurată de râul Leaota şi înzestrată cu un înalt turn fortificat, ca pe un loc numai bun pentru adăpost. În acest context, cel dintâi voievod despre care apare menţionat (Cronica Cantacuzinilor) că a locuit la Târgşor şi că a ridicat o biserică este Vlad Drăgulea Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş. A urmat voievodul Vladislav al II-lea, care a construit un nou locaş de cult în 1447. De asemenea, voievodul Vlad Ţepeş a lăsat mărturie peste veacuri în interiorul curţii domneşti o biserică. „Este interesant faptul că, în urma săpăturilor arheologice, s-a găsit un ducat emis de Vlad Ţepeş, care este reprezentat cu barbă, deşi el este cunoscut fără barbă, care ţine în mâna dreaptă o cruce lungă, în mâna stângă globul crucifer, glob pe care îl ţineau împăraţii Bizanţului care se considerau autoritatea care apără, temporal, Biserica lui Hristos în lume. El, la câţiva ani de la căderea Constantinopolului (1453), s-a considerat apărătorul Ortodoxiei şi aşa s-a bătut pe monedă. Cu toate că sunt mai multe mărturii, biserica lui Vlad Ţepeş este contestată de mai mulţi, de aceea noi avem câteva argumente, precum faptul că Antonie Vodă din Popeşti, considerat de contestatari drept ctitorul bisericii, a primit poruncă, logofăt fiind, de la Grigore Ghica Voievod să refacă «biserica domniei mele», adică ea era singura din curtea împrejmuită şi, deci, era vorba de o biserică mai veche. Dar un argument mai solid este reprezentat de piatra de pisanie, care, surprinzător, este exact de mărimea ancadramentului de la uşă, o piatră de pisanie care a fost furată de un ţăran, care, neştiind ce să facă cu ea, a pus-o ca treaptă la uşa casei. Dar a fost descoperită de un preot, care, citind pe ea că este o pisanie a unei biserici ctitorite de Vlad Voievod, a cerut-o ţăranului. Acesta nu s-a înduplecat să o dea până ce a fost ameninţat cu blestemul. Potrivit pisaniei, biserica a fost sfințită în 24 iunie 1461, aceasta fiind și un argumentul al autenticităţii ctitoriei şi al e­vlaviei voievodului Vlad Ţepeş”, a precizat protos. Valentin Mâţu, stareţul Mănăstirii Turnu. 

Perioada de înflorire a Târg­şorului a fost în timpul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care a ridicat şi el o biserică, ale cărei ruine abia se mai vedeau însă pe la jumătatea secolului al XX-lea. Datorită dezvoltării comerţului, negustorii au construit şi ei, la scurt timp după sfântul voievod, în anul 1536, lângă ruinele termei romane, o biserică cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Această biserică, ridicată pe ruinele unei alte biserici mai vechi, a primit numele „Biserica Albă”, fiindcă nu a fost niciodată pictată. 

Nu peste mult timp, voievodul Mihnea Turcitul a înălţat şi el o biserică la Târgşor în 1589, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi. Dorinţa fiecărui voievod de a-şi lega numele de câte o ctitorie domnească la Târgşor a dăunat celorlalte biserici voievodale, fiindcă erau lăsate în părăsire şi uitare. Însă acest lucru nu s-a întâmplat în cazul ctitoriei lui Vlad Ţepeş ce a fost restaurată de Antonie Vodă din Popeşti, care, fiind în vârstă, a dorit să o vadă sfinţită, fapt petrecut în anul 1671, când locaşul de cult, devenit aşezământ monahal, a mai primit ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Moartea lui Antonie Vodă din Popeşti nu a mai permis obştii monahale păstorite de stareţul Daniil să înceapă lucrările de repictare. Acest lucru s-a petrecut abia în 1704, în timpul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti: chipuri care au rămas pictate în pronaosul bisericii. În cursul secolului al XVIII-lea, localitatea Târgşor era cunoscută sub numele „Pantelimon”, după hramul Bisericii Albe. Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mănăstirea din localitatea Pantelimon Spitalului „Sfântul Pantelimon”, unde săracii din București erau îngrijiți gratuit datorită ajutoarelor bănești pe care le dăruiau egumenii mănăstirii. Războaiele ruso-austro-turce și alți factori au cauzat sărăcirea așezământului monahal, iar ultimul stareț, arhim. Ruvim, a fost nevoit să construiască o nouă biserică și un corp cu chilii la extremitatea moșiei mănăstirii, la Crângul lui Bot, actualul Târgșor Nou. Proprietatea mănăstirii, însă, a rămas în administrația Eforiei Spitalelor Civile până în 1948, fiind preluată apoi de stat.

O nouă înfăţişare a ansamblului mănăstiresc de la Târgşor

Prin derularea amplelor lucrări de restaurare și de protecție a tuturor vestigiilor din cadrul Rezervaţiei arheologice şi istorice de la Târgşoru Vechi, ruinele termelor romane originare sunt acoperite cu materiale izolante și pietriș, pentru a fi cercetate și peste decenii sau secole, și refăcute la o înălțime mai mare încât să nu mai fie afectate de apă. Terenul și fundațiile vechilor construcții, precum Biserica Albă, au fost consolidate cu piloni forați la o adâncime de 9 metri, pe care s-a ridicat o structură din grinzi de lemn lamelat pentru ca greutatea acoperișului să nu se sprijine pe zidurile seculare; acestea din urmă, la rândul lor, sunt rezidite pentru a da autenticitate întregului complex. De asemenea, în proiect este prevăzut un acoperiș pe piloni care să fie un tot unitar cu Biserica Albă și cu termele romane, aflate în vecinătate, astfel încât aceste vestigii să fie vizitate în orice perioadă a anului. În interiorul Bisericii Albe, la etaj, va fi un spațiu muzeal, în care vor fi păstrate hărți ale Țării Românești, documente originale și copii privitoare la istoria locurilor și a ansamblului monahal. În incinta curții domnești va fi refăcut turnul, de la care așezământul a și primit numele. În noile clădiri vor fi amenajate un spațiu muzeal și alte spații necesare așezământului. Totodată, la ctitoria lui Vlad Țepeș și a lui Antonie Vodă din Popești s-au refăcut vechiul pridvor, acoperișul din șindrilă, urmând a se împodobi cu mobilier bisericesc nou, iar în cadrul ansamblului vor mai fi realizate lucrări la accesele carosabile şi pietonale, de reamenajare a iazului atestat arheologic de pe cursul pârâului Leaota (în prezent dispărut din cauza măsurilor din timpul regimului comunist de dirijare în altă parte a pârâului), de amenajare a plantaţiilor, a reţelelor exterioare de iluminat, de extindere a reţelei de apă potabilă, realizarea microstaţiei de epurare ecologică şi a parcajelor situate în incintă.

Pentru viețuitorii mănăstirii, nu prea mulți de altfel, această perioadă este una grea, însă cu greul ei s-au obișnuit încă de când au ajuns acolo, când totul era în ruină iar mănăstirea era deposedată de proprietățile ei, pe care abia după anii 2000 le-a redobândit. „Când am ajuns aici, în 1997, biserica era în ruine și ea. Intrând, am găsit la stâlpul din stânga o gaură de unde ieșeau albine și am înțeles că, dacă vrem să facem ceva, trebuie să muncim ca albinele. Astfel, după aceşti ani în mănăstirea aceasta, am învăţat că trebuie să ai răbdare, fiindcă nu îngăduie ocrotitorii spirituali ca să rămână în părăsire acolo s-a construit cu binecuvântare și cu rugăciune. De aceea și noi încercăm să ținem flacăra candelei aprinsă şi o brumă de slujbă. M-au mai învăţat aşa-zisele nereuşite ale înaintaşilor de aici, că de multe ori nereuşitele acestea sunt pentru urmaşi șanse excepţionale, pentru că dau posibilitate unor oameni vrednici să facă lucrurile şi mai bine. 

De exemplu, au rămas frânturi din pictura marelui domn Brâncoveanu datorită, spunem noi, morții lui Antonie Vodă care trebuia să dea bani stareţului de atunci pentru pictură, iar la a doua intervenție asupra picturii, stareţul Paisie, după cutremurul din 1829, nu a avut bani ca să picteze decât Altarul şi naosul și aşa a scăpat să se mai acopere chipul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu. Și eu sper să fie şi pentru mine o lecţie ca atunci când nu reuşesc ceva să nu o iau ca pe o neîmplinire personală”, a mai spus protosinghelul Valentin Mâţu, stareţul Mănăstirii Turnu.

Va mai fi mult de lucru, însă dacă nu au reușit echipe de arheologi de-a lungul timpului să valorifice cele descoperite, cu ajutorul duhului nou pe care îl revarsă rugăciunile smerite ale monahilor peste acele locuri, Dumnezeu va rândui să se reconstruiască vechile ziduri și astfel să renască cetatea duhovnicească de la Turnu, precum a fost odinioară.