„Viaţa e un dar de la Creator”

Centrul cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II din județul Iași a găzduit, în contextul acţiunilor incluse în „Luna pentru viaţă” ­derulată la nivel naţional pe parcursul lunii martie, o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România. „Viaţa este un dar de la Creator. Este creată de Dumnezeu şi, astfel, omul are dreptul doar la folosinţa vieţii, nu are şi drept de proprietate asupra ei... Viaţa este forma prin care Dumnezeu Se exprimă în realitatea noastră cotidiană”, a subliniat dr. Astărăstoae.

Activităţile organizate în parohii pe parcursul lunii martie - „Luna pentru viaţă” - au scopul de a creşte gradul de conştientizare a oamenilor şi a societăţii în ansamblul ei în ceea ce priveşte dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi şi strigătul de ajutor al femeilor aflate în pragul unui avort. „Ne aflăm într-un ansamblu bisericesc care împleteşte în mod armonios credinţa, cultura şi educaţia, trei piloni fără de care nu se poate face nimic. Ne bucurăm să-l avem în mijlocul nostru pe domnul profesor Vasile Astărăstoae, expert în bioetică, ce nu mai are nevoie de nici o prezentare, pentru a discuta despre sfârşitul vieţii, cu accent pe avorturi”, a subliniat pr. Mihail Adeodatus Ungureanu, paroh al bisericii cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” din Miroslava (Iaşi) şi doctor în teologie şi bioetică.

Prof. Astărăstoae şi-a început prelegerea cu definirea demnităţii, subliniind caracterul sacru al vieţii şi oferind răspunsuri la întrebările profunde ce ar trebui să ne preocupe nu doar în această „lună pentru viaţă” sau în timpul postului, ci în fiecare clipă trăită pe pământ: „Ce înseamnă viaţa?”, „Ce înseamnă sfârşitul vieţii?”, „Dar sfârşitul vieţii la începutul vieţii?” „Viaţa e un dar de la Creator. Este creată de Dumnezeu, iar omul are dreptul doar la folosinţa vieţii, nu are şi drept de proprietate asupra ei... Iar porunca «Să nu ucizi!» de aici vine: nu poţi distruge proprietatea altcuiva, respectiv a Creatorului. Viaţa este forma prin care Dumnezeu Se exprimă în realitatea noastră cotidiană”, a subliniat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

„Suferinţa intensifică abilitatea noastră de a ne ruga”

Medicul, specialist în bioetică, a vorbit despre sfârşitul vieţii ca despre un moment de trecere şi nu unul de dispariţie, „pentru că viaţa continuă sub o altă formă şi după ce dispare trupul”, subliniind, totodată, că, deşi ne pregătim o viaţă întreagă pentru această clipă, foarte puţine persoane, „cele îndumnezeite”, privesc moartea fără nici o strângere de inimă. „Sfârşitul vieţii are un nume generic, anume moartea, dar moartea coexistă în noi permanent cu viaţa. Începem să murim chiar din momentul în care ne naştem. Prin moarte celulară, organele sunt remaniate. De exemplu, la 14 ani, în afară de neuroni mai avem doar 80% din celulele cu care ne-am născut. Iar la 26 de ani organismul este remaniat în întregime cu alte celule prin diviziune celulară. Iată că moartea e un proces, nu un moment. Moartea a creat un sentiment de angoasă şi frică mai ales celor care nu au fost pregătiţi spiritual. Şi, de ce să nu o spunem, chiar şi cei pregătiţi spiritual au o strângere de inimă. «Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei», spunea Al. Vlahuţă. Iată că trebuie să ne pregătim pentru acest moment, dar mai ales trebuie să ne pregătim pentru ce va urma, aici şi dincolo. Bătrânii de odinioară, în înţelepciunea lor, îşi chemau copiii şi le dădeau ultimele sfaturi, iar mai apoi se stingeau din viaţă lin şi împăcaţi”.

Momentul morţii, al trecerii la veşnicie, nu-l alege nimeni altcineva în afară de Dumnezeu, omul neavând vreun rol, ci doar se poate pregăti cu demnitate pentru sfârşitul vieţii. La această pregătire îşi poate aduce contribuția fiecare, inclusiv membrii familiei, persoanele care îngrijesc bolnavul, de la medic şi până la infirmier, deoarece „demnitatea implică şi dăruire, empatie, compasiune şi suport pentru a-l ajuta pe cel aflat în suferinţă”. „Boala, suferinţa şi moartea pot fi valorizate prin credinţă. De ce? Pentru că suferinţa intensifică abilitatea noastră de a ne ruga. Cercetări de neuro-teologie au dovedit rolul rugăciunilor şi mersul la biserică în ceea ce priveşte starea de sănătate. Cea mai puternică este rugăciunea «Tatăl nostru»; atunci când este rostită, se deschid circuite neuronale care descarcă acele endorfine şi te cuprinde un sentiment de extaz, de fericire, iar asta îţi dă o rezistenţă crescută faţă de boli. De aceea spun că trebuie să mergem şi la biserică, şi la spital”, a mai subliniat prof. Astărăstoae.

Femeia trebuie ajutată pentru a nu face avort

Un capitol dureros, a mai subliniat prof. Astărăstoae, este când vorbim de sfârşitul vieţii la începutul vieţii, referindu-se la avort. „În ceea ce priveşte avortul, ne aflăm în mijlocul unui conflict între libertatea procreaţiei, care susţine dreptul femeii de a alege şi a face orice doreşte cu corpul ei, şi dreptul fiinţei nenăscute. Cei din primul curent susţin că embrionul este o tumoră intrauterină care creşte şi, încet, încet, se diferenţiază şi este eliminată natural prin actul naşterii. (...) Cei care susţin dreptul copilului nenăscut pleacă însă de la întrebarea: «Când are embrionul viaţă?» Iar cercetarea a avansat atât de mult încât putem spune când are embrionul viaţă independentă faţă de mamă: feţii pot supravieţui în afara uterului înainte de 12 săptămâni”, a subliniat medicul.

Curentul pro-avort mai susţine că „embrionul care nu simte durere poate fi eliminat”, însă prof. Astărăstoae afirmă că medicina nucleară a arătat că „primele celule neuronale care pot percepe durerea apar încă din ziua a 12-a din momentul fecundării”. În afară de acestea, alte principii de ordin ştiinţific pe care îşi bazau teoriile promotorii pro-avort au fost desfiinţate tocmai prin evoluţia ştiinţei. „Mai sunt şi alte descoperiri, de exemplu bătăile inimii, care sunt percepute acum foarte devreme tocmai datorită instrumentelor performante. De asemenea, argumentul că embrionul ar fi doar o colecţie de celule sau o tumoră a fost contracarat tocmai de genetica modernă, care a demonstrat că din momentul fecundării este fixat programul a ceea ce va fi acea fiinţă vie, respectiv un om cu însuşirile sale caracteristice deja bine precizate. Are un program predestinat. Deci mama nu poate să aibă acest drept de a-i lua viaţa când el este un organism nou, o viaţă nouă. Simpla dorinţă a unei femei nu poate să constituie un standard în ceea ce priveşte valoarea vieţii pentru că atunci ar fi un adevărat haos, am ajunge la un relativism moral”, a subliniat specialistul în bioetică.

Totuşi, atrage atenţia medicul, femeia nu trebuie arătată cu degetul sau judecată dacă ajunge în pragul unui avort, ci trebuie susţinută şi ajutată de familie şi de comunitatea din care face parte. „La avort e foarte simplu să condamnăm, dar trebuie să ne uităm şi la presiunea socială şi, totodată, să ne punem întrebarea: ce o face pe acea femeie să-şi învingă instinctul matern şi să facă avort? Dragostea maternă are reflexe necondiţionate şi de aceea e important să ne întrebăm ce anume a determinat-o pe acea femeie să ia o astfel de decizie care o va urmări toată viaţa? Nu cumva presiunea socială? Când se află într-un moment de criză de genul acesta, cine o ajută? Părinţii care află că este gravidă şi nemăritată? Societatea care îi pune imediat o etichetă? Ce facem noi ca să nu se ajungă la o astfel de situaţie? Ca să ajutăm aceste persoane să depăşească momentul? Cum şi în ce condiţii va creşte femeia acel copil? Deci greşim şi noi, nu doar femeia”, a concluzionat prof. Astărăstoae.