Adaptarea nou-născutului la mediul extrauterin

La naştere, nou-născutul trebuie să se adapteze la mediul nou în care intră, atât din punctul de vedere al activităţii renale, al funcţiei termice, cât şi al capacităţii de apărare împotriva infecţiilor.

Activitatea renală a nou-născutului începe din timpul vieţii intrauterine, fiind, totuşi, deficitară la naştere. Cantitatea de urină eliminată în primele zile este mică. Procesele metabolice la nou-născut sunt mult mai intense în raport cu capacitatea funcţională renală secretorie de filtrare şi concentrare şi, respectiv, cu cantitatea redusă de urină eliminată.

În prima săptămână de viaţă, nou-născutul prezintă o insuficienţă renală relativă, ceea ce determină retenţie cloruro-sodică şi de apă, accentuând riscul apariţiei edemelor. Contrar acestei situaţii, nou-născutul are posibilitatea pierderilor de apă şi electroliţi şi pe alte căi, putându-se deshidrata foarte uşor. Aportul insuficient de lichide determină la nou-născut apariţia febrei de sete.

La nou-născut, din cauza insuficienţei renale relative trebuie avută o grijă deosebită, când se impune, în alegerea tratamentului medicamentos, calcularea dozelor, căile şi ritmul de administrare a medicamentelor.

Adaptarea şi activitatea funcţiei termice

Nou-născutul prezintă la naştere o temperatură de 37 grade Celsius, cu un plus posibil de 0,5 - 1 grad faţă de temperatura mamei, datorită adaptării lui termice intrauterine.

Nou-născutul prezintă un grad relativ de instabilitate termică, specific unor deficienţe ale activităţii de termoreglare din această etapă.

Nou-născutul poate împrumuta cu oarecare uşurinţă temperatura din mediu. El se poate supraîncălzi, iar aportul insuficient de lichide poate declanşa febra de sete. De aceea, supravegherea în primele zile a temperaturii corpului, prin măsurarea ei la 4-6 ore este de folos în vederea corecţiei temperaturii mediului şi de echilibrare a aportului de lichide.

Riscul hemoragic

În condiţiile unei naşteri normale nou-născutul la termen este supus în mod relativ riscului hemoragic. Frecvenţa posibilă este de 1-5%. Accidentele hemoragice sunt consecinţele traumatismului obstetrical, la care se asociază factori de suferinţă (hipoxia, acidoza, hipoglicemia) intrauterină sau de la naştere, la care se pot adăuga şi factorii infecţioşi.

La naştere, nou-născutul prezintă unele deficienţe cantitative ale unor factori de producţie ai coagulării. La aceştia se adaugă şi rezistenţa vasculară scăzută specifică primelor săptămâni.

Capacitatea de apărare a nou-născutului în faţa infecţiei

Capacitatea de apărare a nou-născutului este foarte limitată şi se află sub dependenţa echipamentului imunocompetent transmis transplacentar şi prin laptele matern. Chiar din timpul naşterii, el prezintă risc faţă de infecţiile din mediu şi faţă de infecţiile transplacentare.

Se cunosc numeroşi factori favorizanţi, care pot determina apariţia infecţiei la nou-născut. Căile respiratorii şi mucoasa digestivă sunt lipsite de protecţia necesară faţă de acţiunea unor viruşi şi a florei microbiene.

Deficienţele metabolice

Nou-născutul are posibilităţi reduse de menţinere şi control asupra echilibrelor homeostaziei. Deficienţele şi insuficienţele metabolice se adresează, în primul rând, labilităţii echilibrelor acido-bazice şi hidroelectrolitice.

În primele zile de la naştere, nou-născutul prezintă o acidoză metabolică, care, în mod obişnuit, se compensează singură. De asemenea, nou-născutul se află într-o relativă insuficienţă respiratorie. Tot în această perioadă poate să apară şi o relativă hipoproteinemie. De asemenea, mai poate apărea hipoglicemia, ca urmare a deficitelor de glicogen hepatic sau a tulburărilor metabolismului glucidic, dar şi hipocalcemia.