Cheia unei alimentaţii sănătoase, cumpătarea

Săptămâna Mare ne împarte între liniștea slujbelor la ceas de seară și agitația pregătirilor pentru Paști din timpul zilei. Poate nu degeaba în Moldova există vorba aceasta, că până la Florii toate casele trebuie să fie primenite. Tocmai pentru a lăsa să ni se așeze în suflet cuvântul de bucurie care deschide Vecernia pentru Sfânta și Marea Zi de Luni, iar pacea slujbelor să ne primenească pe noi, cei care vom face să răsune curțile bisericilor în noaptea de Paști când vom cânta „Hristos a înviat!”

Biserica ne învaţă la o pregătire sufletească pentru Înviere, prin slujbele și cântările sale frumoase și bogate, dar și la o pregătire trupească, printr-o postire mai aspră. De-a lungul timpului au existat diferite îndemnuri și recomandări privitoare la modul de postire în zilele Săptămânii Mari. Didahia, cea mai veche scriere creștină post­biblică, numită și „Învățăturile celor doisprezece apostoli”, spune ca, începând de luni, „să vă hrăniţi cu pâine, sare şi apă numai după ceasul al nouălea până în ziua a cincea (adică joi), iar Vineri sau Sâmbătă postiţi deplin şi nu gustaţi nimic”. Ulterior, practica postirii s-a diversificat, variind de la o cetate la alta, de la o regiune la alta.

Unele comunități monahale au extins regula aceasta a mâncării uscate pe tot parcursul celor 40 de zile care preced Paștile. Pelerina Egeria, o nobilă vest-europeană, a realizat o călătorie în Palestina, Egipt și Siria, în secolul al IV-lea, descriind în scrisorile ei, printre altele, membrii unei comunități care, în Postul Mare, mâncau doar sâmbăta și duminica, iar atunci un terci foarte simplu. Ca notă generală, se poate observa că mai peste tot zilele din cursul săptămânii erau zile de ajunare, adică de nemâncare până la Ceasul al IX-lea, aproximativ ora 15:00 după sistemul actual de măsurare a timpului.

Revenind la Săptămâna Mare, noi, creștinii de astăzi, suntem în­dem­nați să o petrecem cu mai multă aplecare către cele duhovnicești, încercând totodată a ajuna toată săptămâna cât mai mult, fie nemâncând deloc, fie consumând seara doar pâine și apă. În unele biserici, mulți credincioși iau ultima masă în Joia Mare, seara, înainte sau după Denia celor 12 Evanghelii, ajunând complet până după Liturghia din Sâmbăta Mare, când mănâncă pâine și beau puțin vin, continuând apoi ajunarea până după Liturghia Învierii Domnului.

Deși noi tindem să înțelegem postul ca un exercițiu de asceză, de nevoință, rolul lui primordial în Biserică a fost acela de a trezi în noi conștiința apartenenței la lumea duhovnicească a lui Dumnezeu. Postind, adică ajunând, renunțând de bună voie la mâncarea cea necesară trupului, interiorizarea și, de fapt, călătoria către Împărăția cerurilor cea dinăuntrul nostru este mai facil de realizat. Postul nu a fost niciodată desprins de valoarea lui liturgică, fiind legat mereu de ritmul slujbelor Bisericii. Un stomac mai puțin îngreunat de bucate, pentru puțină vreme, ne face mai sensibili față de realitățile pe care le pomenim și prăznuim în cadrul Săptămânii Mari. În același timp, privind strict din perspectivă fiziologică, bucuria împreună-cântării este mai deplină, nefiind umbrită de plăcerea pe care ne-o produce în mod natural mâncarea.

Un management bun al meselor

Înțelegând aceste aspecte și aliniindu-ne la ele, după putere, este mai puțin probabil ca la mesele festive ce urmează postului să facem excese. Din nefericire, ne-am obișnuit ca, între știrile difuzate în zilele marilor sărbători, să se numere și cele care anunță cazuri de persoane ajunse la Urgențe din pricina abuzului alimentar și de băuturi alcoolice. Inclusiv dintre persoanele care au ținut post. Contrastul dintre evlavia și cumpătarea pe care încercăm să le cultivăm în perioada dinaintea Paștilor și conținutul acestor știri este unul pe cât de mare, pe atât de trist. Totuși, ajunarea din zilele Săptămânii Mari poate fi de ajutor, deoarece o persoană care nu mănâncă deloc mai multe zile sau mănâncă extrem de puțin este mai puțin probabil ca, după aceste zile, să mănânce excesiv.

Desigur că o masă bogată, care etalează bucate numeroase, de la friptura de miel și ouăle roșii la cozonac și pască, este una îmbietoare și cu greu te abții de la a gusta din toate. Totuși, cu un management bun al meselor, putem evita excesele.

Mesele de Paști tind să fie hipercalorice, hiperlipidice și hiperproteice, mâncărurile tra­diționale având la bază carnea de miel și ouăle. Dincolo de preferințele individuale, trebuie să fim conștienți de riscurile pentru sănătate pe care le aduce consumul cărnii de miel, riscuri specifice de altfel oricărui tip de carne roșie. Grăsimile saturate pe care le conține carnea de miel (aproximativ 20%), completate de cele din ouăle consumate ca atare sau sub forma maionezei ori adăugate în compoziția de cozonac și de pască, pot crește nivelul LDL-colesterolului și sunt, în general, asociate cu riscuri crescute de boli cronice, precum cele cardiovasculare sau unele forme de cancer, cum este cel colorectal. Ideal ar fi să înlocuim carnea de miel cu cea de pasăre sau chiar cu pește. Cei care o doresc, totuși, în meniul de Paști pot încerca să selecteze bucăți mai slabe.

Umplutura pentru ouă poate fi preparată cu o maioneză din caju sau avocado, având grijă ca platoul cu aperitive să fie dominat de legume: ridichi, gulie, ceapă verde, salată verde, spanac, broccoli, roșii cherry, bastonașe de morcovi, castravete, ardei gras.

Cei dispuși la a încerca preparate noi pot înlocui drobul de miel cu un quiche cu somon și praz sau alte legume preferate.

Cozonacul este bine să fie umplut cu o cremă de nuci și cacao, nu cu rahat. Deși un desert îndrăgit de români timp de aproximativ două secole după ce negustorii otomani l-au adus și la noi, rahatul este totuși un produs care conține circa 90% zahăr. O bucată de 40 g de rahat conține în jur de 30 g zahăr.

În zilele festive este bine să nu uităm totuși de deserturile naturii, fructele, pe care le putem consuma fie după masă, fie la o gustare. Ananasul și kiwi sunt două exemple de fructe potrivite pentru zilele bogate din perspectivă culinară, facilitând digestia și prevenind constipația.

Îndemnul Scripturii și al Bisericii la cumpătare rămâne valabil și în afara postului, această virtute fiind cu adevărat lucrată tocmai în fața belșugului. O referire specială face Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni, prin care Duhul Sfânt îndeamnă credincioșii din toate timpurile: „(...) nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Efeseni 5, 17-19).

În timpul postului, doar sâmbăta și duminica avem dezlegare la a gusta puțin vin spre întărire. Însă această moderație trebuie să ne însoțească încă și mai mult în zilele marii sărbători a Învierii Domnului. Doar o minte limpede poate antrena inima și buzele spre a lăuda lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos săvârșită prin moartea și Învierea Sa, ca făgăduință a propriei noastre învieri.