Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Coacăzele și beneficiile sale pentru organism
Coacăzul este o specie pomicolă din familia Grossulariceae, care crește în zonele însorite din regiunile deluroase, submontane și montane. Pentru alimentația curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele, care sunt dispuse în ciorchini. Coacăzele au proprietăți mari de substanțe bioactive și antocianini - antioxidanți care dau acestor fructe proprietăți minunate. Aceste fructe conțin o cantitate foarte mare de vitamina C, de trei ori mai mult decât portocalele. De asemenea, conțin vitaminele A, B1, B2, B3, B6, magneziu, potasiu, calciu, sodiu, fier, cupru, zinc, fosfor, mangan, cupru, substanțe proteice etc. Complexul de nutrienți prețioși pentru sănătatea organismului justifică numeroasele beneficii ale coacăzelor roșii și negre.
Coacăzele sunt recomandate în cazul tulburărilor de circulație sangvină, diabet, virus gripal, cancer, în cazul tulburărilor de vedere, revigorează și tonifică organismul, combat astenia, oboseala și anemia, întăresc imunitatea, reduc inflamațiile, alergiile, grăbesc vindecarea și cicatrizarea rănilor de la nivel gastric, reglează tranzitul intestinal, scad colesterolul, tensiunea și febra, stimulează funcția ficatului, splinei, pancreasului și rinichilor, detoxifică organismul, elimină acidul uric, întârzie apariția ridurilor, previn îmbătrânirea celulară. De asemenea, coacăzele mai sunt adjuvante în tratarea unor boli, cum ar fi: rinite alergice, bronșite, astm, diabet, dermatoze, hepatită, ciroză, inflamații respiratorii, dischinezie biliară, combat afecțiunile nervoase și simptomele depresiei.
Roșii sau negre, coacăzele ar trebui să se găsească frecvent într-o dietă echilibrată. Coacăzele pot fi consumate în stare proaspătă, conservate sau sub formă de suc, sirop, jeleu, dulceață, compot etc. Sucul proaspăt de coacăze este foarte recomandat și în cazul de fragilitate capilară și varice.
Rețete:
Salată de piept de rață cu coacăze roșii și negre
Ingrediente: 200 g coacăze negre și roșii, 50 g nuci prăjite, 350 g piept de rață, 3 linguri ulei de măsline, 6 linguri oțet de vin, 75 g salată verde, sare, piper.
Mod de preparare: se crestează pieptul de rață, se condimentează cu sare și piper, apoi se prăjește la foc mediu aproximativ 10 minute. Se scoate carnea, se lasă la răcit, apoi se feliază subțire. Pe un platou se pun frunzele de salată, apoi se pun feliile de carne, se presară coacăzele și nucile tocate, după care se pune uleiul de măsline amestecat cu oțet, sare și piper.
Prăjitură de coacăze și ciocolată
Ingrediente: 5 ouă, 200 g zahăr, 100 g unt, 125 g iaurt, 2 linguri de cacao, 1 linguriță praf de copt, 5-6 linguri de făină, 70 g ciocolată, 200 g coacăze negre și roșii.
Mod de preparare: se separă albușurile de gălbenușuri, se mixează gălbenușurile cu jumătate din zahăr, apoi se adaugă untul, iaurtul, cacao, praful de copt, apoi ciocolata tăiată mărunt și făina, rând pe rând. Albușurile se mixează cu restul de zahăr și se încorporează la compoziția de gălbenușuri. Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și apoi se presară coacăzele după care se pune la copt.