Comportamente ale copiilor care indică riscul de anxietate

O serie de comportamente ale copiilor care pot anticipa riscul ca aceștia să dezvolte tulburări de an­xie­tate la vârsta adultă au fost identificate de către experții Universității din Otago, Noua Zeelandă, după cum relatează publicația MedicalXpress. Studiul a inclus 1.265 de copii născuți în anul 1977, acum adulți trecuți de 40 de ani. Ei au fost intervievați și evaluați de-a lungul timpului, de când aveau între 7 și 9 ani.

Anxietatea se manifestă prin teamă față de anumite situații sau evenimente și este o emoție firească. Atunci când devine excesivă și irațională, afectând viața zilnică a unei persoane, se poate vorbi despre existența unor tulburări de anxietate, care necesită tratament, atrag atenţia psihologii.

Existența unei legături între anumite tulburări de anxietate din copilărie și cele care apar mai târziu a fost evidențiată anterior și de alte studii internaționale, însă experții neozeelandezi au identificat și acele comportamente ale copiilor care anticipează, într-o măsură mai mare, apariția anxietății la vârsta adultă. De exemplu, tendința de a plânge foarte ușor și des, preferința de a se juca singur sau faptul că un copil pare mereu trist pot indica un risc mai ridicat de apariție a anxietății la vârsta adolescenței sau la maturitate, explică coordonatorul studiului neozeelandez, Nathan Monk, doctorand al Universității din Otago. În schimb, timiditatea, tendința de a fi și docil, teama față de autoritate și față de oameni în general au fost corelate cu un risc mai mic. De notat este faptul că acest risc a fost observat într-o proporție mai mare în cazul fetelor. Aproape jumătate (49%) dintre participanții la studiu de sex feminin au întrunit condițiile clinice pentru diagnosticarea unei tulburări de anxietate în adolescență și în proporție aproape similară (48%) la maturitate.

Ce ar trebui să facă părinții? Concluziile cercetătorilor din Noua Zeelandă subliniază importanța dezvoltării active a unor abilități sociale și de gestionare a emoțiilor, în special în primii trei ani de viață ai copilului, când părinții joacă un rol-cheie. Toți copiii au manifestări de anxietate la un anumit moment, dar acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare doar dacă perturbă dezvoltarea copilului și îi reduc capacitatea de învățare și de dezvoltare emoțională.

Anumite comportamente ale copiilor sunt absolut normale și nu ar trebui să ne îngrijoreze, precizează dr. Kat Donovan, unul dintre coautorii studiului.

Este dificil pentru părinți să vadă cum copilul lor este trist, dar este foarte important să îl ajute să își accepte emoțiile și să nu le evite. Cum se poate face acest lucru? Încurajându-l, prin diferite activități, să își înfrunte temerile. Dacă nu știu sau nu se simt suficient de pregătiți să facă acest lucru, părinții ar trebui să se consulte cu specialiști în educație parentală, care îi pot îndruma.

Toate aceste concluzii trebuie interpretate, totuşi, cu prudență, deoarece sunt primele de acest fel și ar trebui confirmate în urma mai multor cercetări, precizează chiar coordonatorul echipei de experți de la Universitatea din Otago. „Tulburările psihice sunt incredibil de complexe și apar ca rezultat al unor procese pe care știința nu le poate explica deocamdată. Fiecare persoană este unică. Faptul că anumite comportamente din copilărie pot indica riscul de a avea anxietate la maturitate nu înseamnă că acest lucru este valabil pentru fiecare copil”, a conchis Nathan Monk.   (I.M.)