Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Cum reacţionăm în faţa stresului cronic

Cum reacţionăm în faţa stresului cronic

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Cristina Mihaela Ghiciuc - 28 Sep, 2010

Răspunsul organismului la stresul cronic este considerat neadaptativ, deoarece afectează într-un mod negativ întregul organism. Stresul cronic poate creşte riscul pentru apariţia unor afecţiuni, cum ar fi ulcerul gastric şi duodenal, obezitatea viscerală, încetinirea creşterii, bolile cardiovasculare, afecţiunile psihice (de exemplu, depresia).

La nivel central, stresul cronic produce dereglarea răspunsului axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliene. Ca urmare, secreţia bazală a glucocorticoizilor este crescută, iar glanda suprarenală se hipertrofiază. Sunt dovezi care atestă faptul că stresul cronic determină afectarea memoriei, deoarece expunerea cronică la concentraţii mari de glucocorticoizi duce la afectarea neuronilor hipocampici şi chiar la pierderea acestora. Dereglarea răspunsului axei hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenaliene poate duce la un consum crescut de medicamente, la creşterea stării de frică (anxietate) şi la apariţia depresiei. Stresul repetat afectează memoria "de context", ceea ce poate amplifica stresul, prin excluderea informaţiei necesare pentru a stabili dacă o situaţie constituie o ameninţare reală sau nu. Confruntarea continuă cu deziluziile, cu insatisfacţiile şi cu frământările interioare poate avea repercusiuni în funcţionarea armonioasă a organismului, cu alterări, uneori ireversibile, ale resurselor acestuia.

Doi factori sunt esenţiali în răspunsul organismului la condiţii de stres potenţial: modul în care individul percepe situaţia stresantă şi starea generală de sănătate, determinată nu numai de factori genetici, ci şi de factorii de mediu, după cum rezultă din studii făcute pe gemeni monozigoţi, la care s-a constatat că nu există o concordanţă între stres şi diverse manifestări de boală, deci factorii genetici nu sunt responsabili în tota-litate de varietatea sensibilităţii la stres. Faptul că individul percepe o situaţie ca fiind ameninţătoare este important pentru tipul de răspuns adoptat, atât din punct de vedere comportamental, cât şi psihologic.

Şi condiţia fizică are un rol determinant în posibilitatea de a avea un răspuns adecvat la diferiţi stimuli, pe lângă aceasta intervenind şi componenta genetică.

Stresul este inevitabil şi reprezintă o parte integrantă a vieţii noastre. Atitudinea noastră faţă de situaţiile stresante şi menţinerea unei condiţii fizice bune sunt esenţiale pentru a ajuta organismul să răspundă cât mai bine la situaţiile stresante.