Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Despre bolile reumatismale „închipuite“

Despre bolile reumatismale „închipuite“

Un articol de: Vladdorin Bejan - 30 Iul, 2008

▲ Un număr important de bolnavi se adresează, la un moment dat, medicului, plângându-se, de exemplu, de o durere de spate, de amorţeli sau umflături la picioare, pe care le-ar avea de ani de zile ▲ La examenul medical obiectiv, amănunţit, fie că nu se găseşte nimic deosebit, fie sunt leziuni minime sau banale ▲ Discutând însă cu răbdare cu bolnavul, constatăm că avem de-a face cu indivizi predispuşi să poarte dureri cronice şi difuze mai peste tot, din cauza unei structuri psihoafective fragile sau a unui comportament neadecvat de adaptare la stres ▲

Cei cu temperament melancolic sau flegmatic, care sunt, în general, mai retraşi, mai interiorizaţi, pot aluneca uşor în depresie psihică sau ipohondrie. Un astfel de om, care vede totul „în negru“, nu mai luptă cu viaţa, nu mai mănâncă, nu mai doarme şi începe să prezinte atrofii şi contractări musculare, dureri şi blocări articulare, în repaus şi mai ales în mişcare. Un ipohondric este convins că are ceva bolnav acolo, unde se plânge el de durere, şi solicită numeroase consultaţii, analize, radiografii sau chiar operaţii. Dacă rezultatele sunt normale, o ia de la capăt cu investigaţiile, acuzând incompetenţa sau neperformanţa explorărilor. Un astfel de bolnav, care se plânge că îl doare spatele şi nu se poate mişca, va ajunge să meargă rigid sau să zacă la pat din cauza ideilor sale fixe.

Boala este indusă psihic

Pe terenul psihic predispozant, acţionează modificările anatomice, inerente vârstei sau locului de muncă. Nu de puţine ori, tineri atletici sunt convinşi că durerea lor de spate este gravă şi nu că eforturile lor fizice făcute mult timp şi din poziţii anormale sunt de vină. De asemenea, nu sunt puţine persoanele în vârstă care rămân mirate că li se deformează picioarele sau că le apar varice, ele, care, în urmă cu cincizeci de ani, aveau mâini sau picioare aşa de frumoase şi sprintene! Alţi factori, mai diverşi şi mai perfizi, care acţionează pe un teren psihic predispozant, sunt conflictele stresante din familie sau societate.

Acestea sunt grave, dar, pentru că nu pot fi rezolvate favorabil, individul se refugiază în boală, punându-se la adăpost sau revendicând nişte avantaje. Nu rare sunt cazurile când cei în vârstă dintr-o familie se plâng că nu li se acordă atenţie şi, atunci, inventează o durere gravă, de cele mai multe ori osteoarticulară sau în abdomen. Ei devin bucuroşi şi chiar mulţumiţi când toată lumea din jur îi întreabă şi mai ales le ascultă văicărelile, aproape vindecându-se. Cea mai bună situaţie ar fi să găsească o ocupaţie, după puteri, fiind astfel utili şi apreciaţi, în consecinţă, de anturaj.

În mediul social profesional, perspectiva şomajului şi a neadaptării la alt loc de muncă îi face pe mulţi oameni în putere să se eschiveze de la obligaţii, să caute o boală care trebuie tratată şi chiar mai bine dacă ar fi pensionabilă. Mimarea bolii, cu toate detaliile, îi face pe aceşti suferinzi să nu mai reuşească să-şi iasă „din rol“, rămânând cu deformări ale coloanei, mers şchiopătat sau alte simptome de boală organică sau psihică. De ce întreprinzătorii sau patronii de societăţi cu activitate intensă şi cu satisfacţii nu se gândesc la boală, uneori neglijând până la inconştienţă riscul de accidente cardiace sau cerebrale? Ar fi deci de preferat găsirea unei soluţii mai bune, normale, de a ieşi din impas, decât refugiul într-o boală închipuită. Jocul cu boala, ca şi cu focul, este riscant. Ne putem „arde“ cu adevărat şi irecuperabil.