Despre tulburările de somn la copii

Tulburările de somn ale copilului pot fi determinate de diverse cauze, în funcţie de vârstă, şi afectează viaţa întregii familii. În primele trei luni de viaţă, cea mai frecventă cauză a tulburărilor de somn o reprezintă colicile abdominale (determinate, probabil, de o digestie defectuoasă a sugarului şi manifestate prin agitaţie, dureri abdominale, reprize de plâns însoţite de frecarea picioruşelor).

Disconfortul determinat de factorii externi are un efect negativ asupra somnului: mediu supraîncălzit sau, dimpotrivă, cu temperaturi scăzute, îmbrăcăminte neadecvată (dacă e prea gros îmbrăcat sau dacă îmbrăcămintea formează cute care-l incomodează).

O altă cauză care tulbură somnul normal al unui copil o reprezintă tulburările respiratorii, determinate de o obstrucţie nazală (senzaţia de nas înfundat). Acestea pot apărea intermitent (în cadrul unei infecţii respiratorii) sau pot fi cronice (atunci când sunt determinate de dezvoltarea vegetaţiilor adenoidiene numite şi polipi).

Alte dureri sau disconfortul determinat de eventuale probleme de sănătate sunt, în general, trecătoare: de exemplu, otalgia (durerea de ureche) în timpul unei otite, febra.

La copiii mai mari, influenţe negative asupra somnului pot avea consumul unor alimente excitante (cum ar fi ciocolată sau cacao), agitaţia din timpul zilei, programul încărcat, suprasolicitarea fizică sau psihică, relaţiile tensionate în familie, discuţiile conflictuale la care copilul asistă, schimbările semnificative în viaţa copilului (de exemplu, mutarea într-o locuinţă nouă, plecarea unui membru al familiei sau apariţia unuia nou, separarea de părinţi pentru o perioadă, primele săptămâni la creşă, grădiniţă sau cu o bonă nouă), o întâmplare banală care pe el l-a speriat sau l-a emoţionat.

Dificultatea la adormire este o tulburare benignă a somnului, o tulburare uşoară, mai frecventă în anumite etape "cheie" ale dezvoltării (de exemplu, momentul în care mama îşi reia activitatea după concediul de creştere a copilului; între 18 şi 24 de luni, atunci când apare "faza de opoziţie", în care copilul, pentru a se afirma, tinde să spună "nu" cu orice ocazie, iar seara are tendinţa să plângă sau să ceară tot felul de lucruri; la vârsta şcolară, când apar conflicte şcolare mai mici sau mai mari sau conflicte în familie). Deşi este obosit, copilul se străduieşte din greu să nu adoarmă, cerând adesea părintelui să rămână cu el şi să nu adoarmă înaintea lui. Această tulburare a somnului poate fi tranzitorie, benignă, frecventă la anumite vârste, dar uneori poate fi semnul unei disfuncţii în relaţia părinţi-copil sau chiar al unei tulburări mai grave a dezvoltării psihoafective a copilului.

Tulburările mai importante ale somnului (cum ar fi trezirile bruşte, repetate, în timpul nopţii, coşmarurile, somnambulismul) sunt cauzate fie de certurile dintre adulţi (certuri pe care copilul nu le înţelege şi al căror motiv nu i se explică), fie copilul suferă de gelozie, fie este în căutarea propriei identităţi. Un copil care se trezeşte şi rămâne mult timp treaz, tăcut trebuie să simtă că adultul este aproape şi că poate fi chemat la nevoie. Chiar şi un copil care se trezeşte, plânge şi cere imediat ajutor trebuie consolat întotdeauna.

Înlăturarea agitaţiei din climatul familial (înlăturarea, pe cât posibil, a eventualelor conflicte), respectarea orarului meselor şi a orei de culcare, un cântecel sau o poveste citită seara pot contribui la restabilirea unui somn liniştit al copilului. Dacă toate acestea nu funcţionează, atunci este necesar un consult medical, pentru a exclude eventuale probleme de sănătate.