Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Harta centrelor pentru mamografie cu bilet de trimitere
O nouă funcționalitate integrată în aplicația iMedico dezvoltată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer le permite utilizatorilor să afle cu un singur click unde sunt centrele medicale cele mai apropiate unde se pot face preventiv, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, investigațiile necesare depistării cancerului de sân, inclusiv mamografii. Pe lângă aceste informații, care pot fi obținute accesând linkul, utilizatorii au posibilitatea să se informeze și asupra pașilor necesari de urmat înainte și după efectuarea mamografiei și a altor investigații medicale. (I.N.)



.jpg)