Postul este un prilej de curățire trupească și sufletească - auzim frecvent aceste cuvinte, dar pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt de puţin înțelese în zilele noastre, pe fondul industrializării, care
Indicatori de apreciere a creşterii şi dezvoltării copilului
▲ Creşterea este un proces unic pentru fiecare copil, încadrându-se, în limite largi, în ceea ce se cheamă normalitate ▲ Principalii indicatori de creştere sunt: talia, greutatea, perimetrul cranian, dar se mai pot adăuga perimetrul toracic şi măsurătorile segmentare ▲
Creşterea staturală reprezintă unul dintre reperele importante pentru evaluarea creşterii somatice a copilului, care nu prezintă rată constantă de acumulare pe toată durata copilăriei. În cursul primului an de viaţă, repectiv în perioada de sugar, sporul creşterii în lungime este foarte mare, de 20-25 cm. În cel de-al doilea an de viaţă, ritmul creşterii staturale este echivalent cu o creştere medie lunară de 1 cm. În cel de-al treilea an, acumularea în lungime este de numai 6-9 cm, pentru ca, la sfârşitul primei copilării, talia lui să măsoare în jur de 94-95 cm. În cursul perioadei şcolare, ritmul creşterii în lungime este mai lent. În jurul vârstei de patru ani, în mod obişnuit, copilul îşi dublează talia de la naştere, măsurând în jur de 103-104 cm. La vârsta de 6 ani, când copilul intră în perioada preşcolară, talia lui măsoară aproximativ 114-116 cm. În perioada de şcolar mic şi până la pubertate, creşterea este mai lentă, cu un caracter uniform, talia câştigând anual în jur de 4-6 cm. La pubertate, în prima perioadă, creşterea staturală este rapidă, sporul la băieţi fiind de 15 cm, iar la fete, de 12 cm. După vârsta de 13-14 ani, ritmul creşterii în lungime încetineşte progresiv. Odată cu încheierea proceselor de maturizare sexuală şi osoasă, respectiv 18-19 ani la fete şi 21-22 ani la băieţi, încetează şi creşterea în lungime. Creşterea în lungime se realizează pe seama creşterii şi maturizării sistemului scheletal. Aproape întotdeauna lungimea taliei la băieţi este mai mare, în medie cu 10-15 cm, decât a fetelor. La pubertate, pentru o scurtă perioadă de timp, ritmul creşterii în lungime este mai rapid la fete, în raport cu băieţii de aceeaşi vârstă. Formula clasică orientativă de calcul a taliei normale a copilului mai mare, în raport cu vârsta sa, este cea dată de Geldrich: T: 80^(5^V), în care T este talia în cm, V - vârsta în ani a copilului, iar 80 este lungimea medie, în centimetri, a unui copil în vârstă de doi ani. Măsurarea lungimii sugarului şi copilului mic se efectuează, în mod normal, în poziţie culcată, iar la copilul mare - în picioare. Aprecierea valorilor normale sau patologice ale taliei nu poate fi făcută numai pe baza unei singure măsurători. Este necesară înregistrarea în timp a creşterii staturale a copilului, comparativ cu valorile limitelor normale ale creşterii şi în raport şi cu alţi factori de apreciere a creşterii şi dezvoltării copilului. Creşterea staturală este mult influenţată de factorii constituţionali genetici şi de mediu. Creşterea în lungime, pe tot parcursul copilăriei, nu interesează în mod egal toate segmentele corpului. Fiecare segment are comportamentul său. Segmentul cefalic măsoară, la naştere, în medie, 15 cm şi reprezintă Ľ din lungimea nou-născutului. Segmentul inferior măsoară, la naştere, 18-19 cm. Până la pubertate, creşterea staturală se produce cel mai mult pe seama membrelor inferioare, urmată de cea a coloanei vertebrale şi apoi, cea a segmentului cefalic. După pubertate, are loc creşterea toracelui. De la naştere şi până la adolescenţă, creşterea diferenţiată a segmentelor corpului copilului prezintă următoarele caracteristici: corpul se măreşte de aproape două ori, trunchiul de trei ori, membrele superioare de patru ori şi cele inferioare de cinci ori.