Trauma sonoră

Traumatismele sonore sunt alterări ale auzului, determinate de expunerea excesivă la zgomot, fie unic şi cu caracter impulsiv (traumatisme sonore acute), fie îndelungat, în cadrul anumitor profesii (surdităţi profesionale).

Efectele zgomotului asupra organismului se manifestă atât la nivelul auzului, cât şi la nivel general. La nivelul funcţiei auditive, zgomotul îndelungat produce următoarele modificări:

- adaptarea auditivă, care se traduce prin atenuarea sunetelor puternice;

- oboseala auditivă, care se manifestă prin persistenţa unei sensibilităţi auditive scăzute şi după terminarea zgomotului;

- surditatea, caracterizată de scăderea permanentă a auzului atunci când zgomotul este foarte intens sau de durată foarte lungă.

La nivel general, se produc următoarele modificări:

- asupra somnului: dificultăţi de adormire, mai ales la vârstnici;

- reacţii vegetative, cu modificări ale ritmului cardiac, creşterea tensiunii arteriale, a frecvenţei respiratorii, efecte metabolice, perturbări ale echilibrului hormonal. Aceste manifestări ne determină să considerăm zgomotul un factor de stres;

- efecte comportamentale: tulburări de concentrare, modificări ale comportamentului de tip izolare sau agresivitate, mai ales la persoanele predispuse la acestea.

Traumatismele sonore acute sunt determinate de zgomote impulsive intense, continue şi scurte ca durată. Acestea se manifestă prin scădere de auz brutală, cu senzaţia de ureche înfundată sau jenă auditivă la zgomot, însoţită de durere la nivelul urechii (otalgie) şi zgomote percepute la nivelul urechii (acufene). Rareori, pot apărea durerea de cap, astenia, oboseala intelectuală, anxietatea, tulburările vizuale. Examenul urechii şi al timpanului este normal, însă audiograma evidenţiază o scădere a auzului, în general unilaterală sau asimetrică. Recuperarea completă în câteva zile poate fi întâlnită, dar este rareori spontană. În absenţa tratamentului, surditatea este ireversibilă, iar acufenele (sunetele auzite în ureche sub diverse forme: vâjâit, pulsaţii, huruială) pot persista luni sau ani, putându-se atenua în timp. Tratamentul surdităţii acute este o urgenţă. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât rezultatele obţinute sunt mai bune. Spitalizarea este necesară pentru aportul de mijloace terapeutice specializate, pentru a se asigura supravegherea medicală şi pentru realizarea controlului audiometric.

Simptomele surdităţii profesionale

În cazul surdităţii profesionale, semnele clinice pot fi descoperite în cursul unui examen sistematic, în cadrul supravegherii periodice. Deteriorarea auzului se realizează în mai multe etape. Iniţial, pierderea auditivă este reversibilă şi poate apărea la toate persoanele expuse la zgomot câteva ore (faza de obişnuinţă). Se asociază cu durere de cap, zgomote în urechi şi ameţeală (vertij), care dispar în câteva ore, dar care pot reapărea după o nouă expunere la zgomot. În etapa următoare, audiograma arată modificări, iar pacientul are tulburări de auz în condiţii de zgomot. Se instalează, apoi, o dificultate în înţelegerea conversaţiei în mediul cu zgomot, urmând ca, în etapa următoare, auzul social să devină deficitar şi zgomotele auzite în urechi (acufenele) să fie frecvente. În stadiul de surditate majoră, percepţia vorbirii este foarte dificilă şi handicapul social major.

Evoluţia surdităţii profesionale ţine de numeroşi factori, cei mai importanţi fiind intensitatea sunetului, vârsta şi durata expunerii la zgomot. Zgomotul este cu atât mai nociv, cu cât este mai puternic. De asemenea, pierderea auzului este mai rapidă în primii ani de expunere, urmând ca, după 10 ani, evoluţia pierderii de auz să se stabilizeze.

Dată fiind instalarea progresivă a surdităţii profesionale, tratamentul nu este o urgenţă, ca în cazul traumatismelor sonore acute, şi de aceea se impune scoaterea muncitorului din mediul cu zgomot. De asemenea, trebuie purtate antifoane şi trebuie aplicate măsurile reglementare de supraveghere audiometrică.