Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Cea mai veche scriere păstrată în limba română are 492 de ani

Cea mai veche scriere păstrată în limba română are 492 de ani

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Data: 28 Iunie 2013
Cel mai vechi document scris în limba română este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, descoperită de Friedrich Stenner în anul 1894, în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov (una dintre cele mai vechi instituţii ale oraşului, menţionată documentar încă din 1476), unde se găseşte şi astăzi. Datarea acestei scrisori s-a făcut după evenimentele şi personajele care apar, data fiind 29-30 iunie 1521. Această scrisoare l-a avut ca destinatar pe Johannes Benkner, ea intitulându-se „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, Hanăş Begner“, iar conţinutul documentului - foarte important pentru limba noastră - se referea la ieşirea armatei turceşti din Sofia: „să ştii domnia tă că a venit un om de la Nicopole şi mi-a spus că a văzut cu ochii lui că au trecut corăbii pe Dunăre în sus“. (Această armată se pregătea pentru campania de cucerire a Ungariei. În scrisoare apare Soliman al II-lea Magnificul, numit în document „Împăratul“, mai apare Mehmet beg, sângeapul Nicopolei şi „Basarab“, adică Neagoe Basarab). 
 
Limba folosită în scrisoare este foarte asemănătoare cu cea folosită astăzi (caracterele folosite sunt cele chirilice), dar emoţionante pentru zilele noastre sunt şi porţiunile de introducere şi final, fiindcă în ambele neguţătorul Neacşu Lupu aminteşte de Dumnezeu: „Înţeleptului şi de bun neam şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăş Begner din Braşov, multă sănătate de la Neacşul din Câmpulung“ şi în încheiere „Şi Dumnezeu să te bucure, amin!“ (Dan Cârlea)