Din lumea marilor bijuterii

Cei mai mulţi dintre noi când aud numele „Tiffany” se gândesc la celebrul roman al scriitorului american Truman Capote (1924‑1984) sau la nu mai puţin celebrul film cu acelaşi nume, realizat în 1961, în regia lui Blake Edwards, având‑o în rolul principal pe Audrey Hepburn. Însă numele propriu din film vine de la o firmă celebră de bijuterii – Tiffany&Co., care alături de alte câteva a făcut legea în domeniul strălucirii metalelor preţioase şi pietrelor scumpe în lume. Iată în continuare câteva dintre aceste făuritoare de frumos.

Charles Lewis Tiffany(1812 – 1902) a început să‑şi ajute tatăl în gestionarea micului magazin general pe care îl avea. După ce a căpătat experienţă, la vârsta de 24 de ani s‑a împrumutat de la tatăl său cu 1000 de dolari şi, împreună cu un prieten, a deschis în New York un magazinaş de cadouri. Profiturile erau mici, însă au reuşit să ţină magazinul pe linia de plutire. În 1841 magazinul era în plină dezvoltare, între timp profilându‑se pe cristale de Boemia, porţelan şi bijutereii. Tiffany a avut şi o colaborare cu inventatorul becului, Thomas Edison, împreună dezvoltând modalităţi artistice de a lumina teatrele, aducând un plus spectacolelor de pe Broadway.

Magazinul Tiffany&Co. a devenit unul de referinţă pentru lumea bijuteriilor, bijutierii firmei îmbinând pietre minunate – safire din satul Montana, chihlimbar din Mexic, granate ruseşti, turmaline din New England – cu stiluri istorice sau exotice de realizare a bijuteriilor sau chiar inspirându‑se din natură. Munca lor a fost recunoscută şi prin premii obţinute la expoziţii internaţionale, precum cele de la Paris din anii 1878, 1884, 1889, 1900 (an în care Tiffany&Co. a câştigat Marele premiu pentru bijuterii) şi Chicago 1893. Celebritatea şi valoarea firmei au crescut mereu, fiind şi astăzi una dintre cele mai importante în domeniu.

Un altul care a pornit‑o de jos şi a făcut istorie în bijuterie este Louis‑Ulysse Chopard (1836‑1915). Fiu al unui fermier din satul Sonvilier din Elveţia – dar al unui fermier cu vederi largi, care şi‑a îndemnat copiii să se ocupe de orologerie -, Louis Chopard şi‑a deschis un mic atelier în care se făceau ceasuri. Ceasurile au devenit apreciate atât în ţările scandinave cât şi în estul europei şi în Rusia, aşa că dezvoltarea a venit de la sine, fiul lui Ulysse Chopard, Paul Louis Chopard, ajungând în 1921 să deschidă o filială la La Chaux‑de‑Fonds, iar mai apoi, în 1937, a dus firma în îcapitala orologeriei”, Geneva. A urmat la conducere nepotul fondatorului, Paul André, fiind ultimul care a codus această afacere din linia lui Ulysse Chopard. În 1963 firma a fost cumpărată de neamţul Karl Scheufele, care provenea dintr‑o familie cu tradiţie în ceasuri şi bijuterii. Mişcarea s‑a dovedit una bună, firma dezvoltându‑se, devenind o adevărată emblemă.

Curentele artistice şi modele timpurilor, prezente din plin în bijuterii

Louis‑ François Cartier şi‑a început afacerea la jumătatea secolului al XIX‑lea, asigurându‑şi protecţia verişoarei Mathilde, verişoară cu Napoleon. Ceasurile deosebite pe care le realiza i‑au adus recompense financiare importante, precum şi prestigiul decârgând din statutul de furnizor al casei imperiale. Aristocraţii vremii apelau la serviciile sale, bancherii, oamenii de afaceri ai vremii trebuind să aibă un obiect strălucitor produs de Cartier. Bijuteriile şi ceasurile sale îmbinau elementele gotice cu cele renascentiste, toate aliniate sub un standard de calitate imbatabil. Cartier şi‑a deschis mai multe ateliere, iar în 1899, pe când la conducere era Alfred, fiul lui Louis François, firma s‑a mutat pe locul în care se află şi astăzi – Rue de la Paix.

La începutul secolului trecut, renumele firmei era unul care i‑a permis deschiderea de filiale în Londra şi New York. Cartier a primit comanda de a realiza coroana regelui Eduard al VII‑lea, bijuterie ce i‑a fost pusă pe cap în cadrul ceremoniei de înscăunare din anul 1902, iar în 1904 compania a primit mandat de furnizor regal la Curtea Regală a Angliei. Mandate similare, au urmat la scurt timp de la curţile din Spania, Portugalia, Rusia, Siam, Grecia, Serbia, Belgia, România, Egipt şi în cele din urmă Albania, şi, de asemenea, de la Casa de Orleans şi Principatul Monaco. În 1908, Louis Cartier a înfiinţat şi la St. Petersburg, în Rusia, o filială, însă viaţa acesteia nu a fost lungă, revoluţia bolşevică oprind‑o din drum.

Stilul Art Deco, care în 1910 se manifesta sub influenţa pictorilor Picasso, Braque, dar şi a culorilor îndrăzneţe folosite de Gaugain, Van Gogh, Cezanne, şi‑a pus amprenta din plin şi asupra creaţiilor din bijuterie. Piesele în stil Art Deco produse de Cartier erau în culori vii, împreună cu materiale opace sau translucide, precum şi diamantul. Motivele specifice Egiptului Antic – la modă în epocă – au adus bijuteriilor scarabei, flori de lotus, pisici, lucrate în turcoaz, granat, lapis. Nici stilul indian nu a fost ocolit, smaraldele sculptate, rubinele şi safirele ducând bijuteriile la un nou nivel de frumuseţe, iar combinarea mai multor asemenea pietre a dus la apariţia unui stil numit îtutti‑frutti”.