Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
Horia Lovinescu, dramaturgul de idei
În septembrie 1983 deceda la Bucureşti unul dintre membrii familiei Lovinescu, dramaturgul Horia Lovinescu. Era nepotul de frate al criticului Eugen Lovinescu şi frate cu Vasile Lovinescu, critic şi filozof. Piesele de teatru ale lui Horia Lovinecu sunt incluse în categoria teatrului de idei. Dramaturgul a fost timp de 20 de ani directorul Teatrului Nottara din Bucureşti. A debutat în teatru, în anul 1954, cu piesa „Lumina de la Ulmi”. Problemele abordate de el vizează locul intelectualitaţii în societate.
Piesa „Citadela sfărâmată”, scrisă în anul 1955, s-a bucurat de mare succes, a fost şi ecranizată şi tradusă în mai multe limbi, sub titlul „Familia Dragomirescu”. Horia Lovinescu a scris şi teatru de tip realist, precum piesa „Lumina de la Ulmi”, însă nu s-a limitat la această zonă. Dintre piesele sale mai amintim: „Citadela sfărâmată”, „Surorile Boga”, „Petru Rareş”, „O casă onorabilă”, „Al patrulea anotimp”, „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Paradisul” şi piesa, apărută postum, „Negru şi roşu”.
În anul 1963, la Editura Pentru Literatură, a apărut volumul „Teatru”, care cuprinde piese, precum „Oaspetele din faptul serii”, „Hanul de la răscruce”, „Surorile Boga”. Activitatea editorială a lui Horia Lovinescu a continuat în anul 1971, cu alte patru piese apărute, în volum, la Editura Cartea Românească: „O casă onorabilă”, „Al patrulea anotimp”, „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Şi eu am fost în Arcadia”.
În teatrul de idei al lui Lovinescu, conflictele au acuitate reală, iar întâmplările se desfăşoară intens şi cu dramatism. Horia Lovinescu a scris şi scenariile filmelor: „Citadela sfărâmată” (1957), în regia lui Haralambie Boros și Marc Maurette, „Avalanşa” (1959), în regia lui Gheorghe Turcu, „Poveste sentimentală” (1961), regia Iulian Mihu, „Meandre” (1966), regizat de Mircea Săucan, „100 lei” (1973), de Mircea Săucan, „Stejar – extremă urgenţă” (1974) - în colaborare cu Mihai Opriş, „Agentul straniu” (1974), în regia lui Savel Stiopul, „Surorile” (1984), regizat de Iulian Mihu.