La pas prin sălile muzeale cu istorii, artă și animale

Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Istorie și Muzeul Antipa sunt trei destinații atractive din București nu doar pentru români, ci și pentru turiștii străini. Fiecare dintre acestea poartă cu sine o istorie proprie, încă de la înființare, dar și o istorie a exponatelor găzduite, prin care se creionează frânturi ale unor vremuri trecute.

În anul 1948 se înființa la București Muzeul Național de Artă al României, iar clădirea aleasă pentru acest nou edificiu al culturii era fostul Palat Regal.

În acest muzeu se află cele mai mari colecții de picturi ale țării, inclusiv colecția care a aparținut regelui Carol I ce fusese mai înainte la Castelul Peleș din Sinaia.

Și Muzeul Brukenthal din Sibiu a contribuit cu o parte din exponatele sale la crearea noului muzeu bucureștean, precum și Muzeul „Anastasie Simu”, ce fusese înființat în anul 1910 de către Ioan și Nicolae Kalinderu. Înainte de crearea acestui muzeu, la București mai existase un mic muzeu de artă ce își avea sediul în clădirea școlii de la Mănăstirea „Sfântul Sava”. Acest muzeu fusese înființat în anul 1836 la inițiativa pictorului Carol Valenstein. Muzeul Național de Artă a fost continuu îmbogățit cu piese valoroase, astăzi având peste 70.000 de exponate împărțite pe două direcții: Galeria Națională, unde se află lucrările celor mai importanți pictori români, precum Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Luchian, și Galeria de Artă Europeană.

Povestea unor timpuri și a oamenilor de atunci

Anul 1970 avea să aducă deschiderea celui mai important muzeu de istorie - Muzeul Național de Istorie a României, care spune prin exponatele sale povestea devenirii oamenilor care au trăit din cele mai vechi timpuri pe aceste meleaguri. Sediul acestui muzeu este și el de o valoare arhitectonică inestimabilă, fiind vechiul Palat al Poștelor de pe Calea Victoriei, clădire construită în stil neoclasic, între anii 1894 și 1900, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu.

Muzeul Național de Istorie este cel mai important muzeu atât prin mărimea sa, cât și în ceea ce privește patrimoniul.

Cutremurul din 1977 a produs stricăciuni clădirii istorice, precum unei părţi a patrimoniului, aşa încât expoziţia a trebuit schimbată, aproape complet. Această a doua expoziţie permanentă a muzeului era, mai mult decât cea dinaintea cutremurului, expresia voinţei politice a partidului comunist. Au urmat mult mai multe intruziuni ideologice în creaţia muzeografică. În plus, o întreagă secţie a expoziţiei era dedicatã lui Nicolae Ceaușescu. Anii '80 au fost și mai grei pentru muzeu, acesta beneficiind de fonduri reduse, pentru ca lucrurile să se schimbe în anii â90, care au adus muzeului un nou suflu, ca şi întregii societăţi româneşti.

Muzeul cu peste 2 milioane de piese

 Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București este unul dintre cele mai apreciate, iar patrimoniul său este format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Prima colecție a fost expusă în cadrul „Muzeului Național din Bucuresci”, înființat în 1834, în sălile Colegiului „Sfântul Sava”, prin porunca nr. 142 a voievodului Țării Românești în anii 1834‑1842: Alexandru Ghica, din inițiativa fratelui domnitorului, „marele vornic al trebilor dinlauntru” (ministru de interne), banul Mihalache Ghica.

Atunci, micul muzeu era cuprins din colecții de minerale (150 de exponate) și de cochilii de moluște (213 exponate), fosile și animale.

La trei ani de la înființarea acestui muzeu, strămoș oarecum al Muzeului „Antipa” de astăzi, un croat supus al imperiului habsburgic, Carol Wallenstein de Vella, era numit conservator și director al instituției, pe care bucureștenii îl numeau Muzeul „Sfântul Sava”.

În anul 1859, anul Unirii, Colegiul „Sfântul Sava” urma să fie demolat, așa că muzeul s‑a mutat în casele Hiotu din vecinătate, cumparate de Consiliul Școlilor. Anul următor, Carlo Ferreratti, un italian originar din Sardinia, care era taxidermist la muzeu, a fost numit director de către conservatorul Wallenstein. În anul 1864, muzeul s‑a mutat în aripa stânga a Palatului Academiei.

Cea mai de preț colecție donată

În 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din București, prevăzând numirea unui profesor universitar în funcția de director. Primul director al noii instituții a fost Grigoriu Ștefănescu, profesor de geologie și paleontologie la Universitatea din București, cel care a descoperit unul dintre cele mai valoroase exponate ale muzeului, și astăzi unicat în lume - un schelet complet de Dinoteriu Deinotherium gigantissimum, un strămoș al elefantului. Grigoriu Ștefănescu a condus muzeul timp de 28 de ani, îmbogățind mai ales colecțiile de geologie și paleontologie.

Anul 1882 a adus muzeului o importantă donație: Ilarie Mitrea, medic în armata colonială olandeză din Indonezia, care era originar din Rășinari, a dăruit muzeului o colecție zoologică de circa 1.000 de specii de animale (insecte, moluște, crustacei, pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere). Spațiul și personalul nefiind suficient, piesele au ramas în lăzile expediate de Mitrea până în 1894, când le‑a luat în primire naturalistul Grigore Antipa. Colecția Mitrea, din care s‑au pierdut în decursul timpului două treimi prin mucegăire, din cauza insectelor, a cutremurelor, a bombardamentului din 1944 și prin furturi, este cea mai de preț donație primită de muzeu în cursul celor peste 175 de ani de existență.

Savantul Grigore Antipa a devenit director în 1893 și vreme de 51 de ani a condus instituția care astăzi îi poartă numele. Directorul Antipa a reorganizat muzeul, a creat o nouă secție, cea de Antropologie și Etnografie, și a angajat doi asistenți, pe Robert Ritter von Dombrovski (1869‑1932), ornitolog, vânător și preparator, care a lucrat timp de 21 de ani, îmbogățind colecțiile și realizând primele diorame, și pe Arnold Lucien Montandon (1852‑1922), naturalist originar din Besançon (Franța), care a lucrat în cadrul muzeului timp de 11 ani, ocupându‑se de colecțiile de insecte, pe care le‑a îmbogățit, acestea numărând 24.240 de exemplare.

Unicatul de la Muzeul Antipa

Deinotherium (Dinoteriul) a fost unul dintre cele mai mari mamifere care au existat vreodată, fiind înrudit cu elefantul de astăzi. Numele provine din limba greacă și înseamnă animalul (therion) îngrozitor (deinos). A apărut în Africa în Miocenul mijlociu, răspândindu‑se în Asia și Europa, și a dispărut în Pleistocenul timpuriu. Înălțimea sa varia între 3,5 și 5 m și, spre deosebire de elefant, colții săi erau îndreptați în jos și fixați pe maxilarul inferior.

Singurul schelet complet de Deinotherium giganteum din întreaga lume a fost descoperit în România, în anul 1894, de către geologul Grigoriu Ștefănescu, în apropiere de localitatea Mânzați, județul Vaslui. În anul 2015, paleontologii bârlădeni și cei ieșeni au găsit în malul unui drum comunal de la ieșirea din localitatea vasluiană Gherghești fragmente de fildeș, femur, tibie și centura pelviană din specia Deinotherium giganteum, care a trăit în epoca Miocenului Superior.