Lectica, strămoşul taxiului

Niciodată oamenilor bogaţi şi puternici nu le-a plăcut să se amestece cu plebea, să-şi murdărească picioarele prin noroiul uliţelor, să transpire sau să fie plouaţi în călătoriile lor prin oraşe. Din nevoia de a evita aceste neplăceri a apărut lectica sau litiera, s-a dezvoltat şi s-a răspândit, devenind un mijloc de transport tot mai accesibil, un adevărat strămoş al taxiurilor de astăzi.

Litiera sau lectica a apărut în unele zone din lume, cum ar fi India, încă dinainte de era noastră, fiind folosită atât pentru transportul persoanelor de vază, cât şi în procesiuni religioase, când pe platforme purtate de oameni sau animale erau purtate statui ale zeităţilor.

Ca alcătuire, o litieră înseamnă un pat sau un scaun integrat într-o structură de lemn, uneori acoperită, pentru ca persoana purtată să fie ferită de ploi şi soare, era purtată de unul sau mai mulţi oameni, ori de animale - cal, elefant, cămilă.

Mai multe nume desemnează acest străvechi mijloc de transport, cele mai cunoscute fiind: lectica (în Roma antică), sedan chair (în Anglia), litieră (în Spania), palanquin (în Franţa, India, Ghana), liteira (în Portugalia), kago sau norimono (în Japonia), jiao (în China).

După puterea financiară şi statutul persoanei, litiera putea ajunge la dimensiunile unei mici camere, adică o platformă pe care era instalat un pat somptuos şi chiar mici obiecte de mobilier. Faraonii Egiptului antic şi împăraţii Chinei erau căraţi de mulţi slujitori, căci o asemenea lectică de lux cântărea sute de kilograme şi impresiona prin dimensiunile şi opulenţa etalată. În procesiunile de nuntă din vechea Chină, mireasa era purtată pe un „scaun de mireasă“ bogat ornamentat cu roşu, aurit, iar aspectul miresei era ascuns privitorilor cu un voal de mătase roşie.

Indienii, beneficiind de existenţa elefanţilor, instalau litierele pe spinările uriaşelor animale, ba chiar foloseau în războaie acest sistem, punând minicetăţi şi luptători pe elefanţi, făcând în acest mod un fel de tancuri primitive. Denumirea acestor litiere în India este howdah sau houdah, iar în zilele noastre existenţa lor este controversată, organizaţiile de protecţia animalelor militând pentru desfiinţarea lor, pe motiv că ar dăuna sănătăţii necuvântătoarelor prin presiunea exercitată asupra coloanei, rinichilor şi plămânilor, scurtându-le durata de viaţă.

În Hong Kong, în secolul al XIX-lea, sedan chair-urile umpleau toate străduţele, fiind în număr atât de mare precum taxiurile în zilele noastre. În anul 1975, în acest oraş a fost organizată, cu scopul strângerii de fonduri pentru „Matilda International Hospital“, o cursă de litiere, desfăşurată pe distanţa de 2,1 kilometri. Evenimentul a prins la public şi la sponsori, s-a dezvoltat, iar în anul 2013 la startul cursei „Sedan chair race“ s-au aliniat 53 de echipe de „cărăuşi“ de scaune, din mai multe ţări.

În America Latină se folosea prin secolele XVIII şi XIX pentru transportul oamenilor în zonele greu accesibile de munte un scaun simplu, care era legat de un cărăuş. Şi în zilele noastre se mai foloseşte acest sistem, în scop turistic, pentru a putea avea acces şi persoanele mai în vârstă sau cu o condiţie fizică mai slabă la priveliştile oferite de zonele în care nu pot ajunge pe picioarele lor. În China, spre exemplu, cei care nu pot urca mult pe jos, dar vor totuşi să admire ameţitoarele splendori ale Muntelui Huangshan (Muntele Galben - 1.864 metri) pot opta pentru acest mijloc de transport.

Apariţia şi răspândirea lecticei în Europa

Navigatorii şi coloniştii spanioli şi portughezi au adus cu ei din America de Sud acest mijloc de transport care a fost îndrăgit rapid şi s-a extins întâi în Spania, apoi în Franţa şi Anglia.

În acele vremuri, străzile erau foarte murdare, iar nobilimea şi oamenii înstăriţi au fost încântaţi că nu mai trebuie să-şi murdărească picioarele pe uliţele pline de noroi şi gunoaie.

Evoluţia sedan chair-urilor a fost rapidă, încât în 1634 la Londra acestea se închiriau, existând un monopol asupra acestor strămoşi ai taxiurilor, deţinut de un curtean al regelui Charles I (1600-1649).

În 1738, în Scoţia, s-a reglementat activitatea acestui tip de transport, stabilindu-se un sistem de tarifare şi anumite reguli. A existat şi un sedan chair folosit ca ambulanţă, de către Edinburgh Royal Infirmary, fondată în 1729.

Doamnele din înalta societate nu puteau fi purtate în orice fel de scaune, aşa că sedan chair-urile au devenit tot mai frumoase, ornate în stilurile vremii, după cum vedem în pictura lui G. Borgelli din secolul al XIX-lea, unde o doamnă coboară dintr-un splendid scaun albastru, în stil rococo.

Lectici cu aspect deosebit, adevărate opere de artă, sunt folosite şi în zilele noastre, dar în scop ritualic, aşa cum pot fi văzute în Thailanda şi în alte zone ale Asiei.

Urmaşul lecticii este ricşa - un vehicul cu roţi tras de un singur om, folosit pe scară largă şi în zilele noastre în zonele asiatice. Momentul apariţiei sale este controversat, dar se consideră a fi prin jurul anului 1700. Există o pictură a lui Claude Gillot, din anul 1707, numită „Les Deux Carrosses“, în care apare un astfel de vehicul. În anul 1872, la Tokio existau aproximativ 40.000 de ricşe.