Morile de vânt din Dumbrava Sibiului, atracţia turiştilor

În jur de 100.000 de turişti au vizitat în această vară colecţia de mori de vânt a Muzeului „Astra“ din Pădurea Dumbrava Sibiului. Acestea sunt creaţii tehnice deosebite ale românilor (şi nu numai), aparţinând patrimoniului tehnic preindustrial.

Pe lângă mare şi munte, unii turişti aleg să-şi petreacă timpul liber în locuri unde relaxarea în natură se poate îmbina cu îmbogăţirea culturii generale. Un astfel de loc este Parcul Natural „Pădurea Dumbrava Sibiului“ - rezervaţie care se întinde pe suprafaţa de 933 de hectare, la limita de sud-vest a judeţului Sibiu. Aici există o colecţie de mori de vânt, aflată în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra“. Vizitatorii pot vedea „la lucru“ morile de vânt, creaţii tehnice deosebite ale românilor (şi nu numai), aparţinând patrimoniului tehnic preindustrial. Ne putem imagina acum ce a însemnat în istoria civilizaţiei realizarea morilor de vânt, care făceau „singure“ munca de măcinare a cerealelor, prin transformarea energiei eoliene în energie mecanică. O moară de vânt este compusă din: acoperiş, evantai - care roteşte cadrul cu paletele până se orientează pe direcţia perfectă de captare a vântului, palete (pânzele) întinse pe cadrul de lemn şi care se rotesc, pâlnia pentru grâne (prin pâlnie erau turnate boabele de cereale, care ajungeau între pietrele de moară acţionate de un ax (cardan), pus în mişcare de rotirea paletelor, rezultând transformarea boabelor în făină), cardanul şi pietrele de moară.

„Morile de vânt din colecţia muzeului în aer liber sunt mori pivotante, adică se pot roti în jurul unui ax central, pentru a permite captarea optimă a energiei vântului. Acest ax central este cunoscut sub numele de babalâc şi are rolul de a menţine verticalitatea corpului morii“, a explicat muzeograful Ştefan Păucean, directorul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra“, pentru Agerpres.

În cadrul muzeului, morile sunt amplasate după tipologia lor, criteriul fiind unul tehnic, care ţine de funcţionarea lor, adică repartiţia energiei utilizate pentru măcinatul cerealelor, dar şi după zonele geografice şi etnografice de provenienţă.

Câteva date istorice şi tehnice

În România avem atestări documentare ale existenţei morilor de vânt încă din secolul al XVI-lea, cele mai multe aflându-se în zona de sud-est a ţării, mai precis în Dobrogea şi Basarabia. Vânturile puternice din aceste zone, pe de o parte, şi reţeaua hidrografică mai slabă au făcut ca morile de vânt să fie prezente în număr mai mare, faţă de alte zone ale ţării, unde se puteau folosi uşor morile de apă. În cadrul unei anchete industriale realizate între anii 1901 şi 1902 s-au descoperit 437 de mori de vânt care funcţionau doar pe raza judeţului Tulcea. Existenţa morilor de vânt în ţara noastră a fost influenţată de vestul Europei, unde ele erau răspândite masiv în perioada Evului Mediu. Ca o mărturie a acestui fapt, în cadrul muzeului există şi o moară de tip olandez, „căciulată“, moară al cărei cap se învârteşte pentru o receptare perfectă a vântului. La alte mori se roteşte întreg corpul instalaţiei, iar ca inedit al muzeului există o moară care are ca sistem 12 vele de pânză şi este plasată pe un soclu din piatră. Aceasta este o moară de tip mediteraneean, după zona în care erau răspândite, cum ar fi sudul Greciei şi litoralul estic al Mării Mediterane. Unele mori sunt de o înălţime apreciabilă, având şi 15 metri, iar cel mai vechi exponat al muzeului a fost construit în anul 1833.

În cele trei luni ale acestei veri - iunie, iulie şi august, aproape 100.000 de persoane au vizitat acest muzeu în aer liber. (Dan Cârlea)