Muzee ale satelor, în vremea noastră

În urmă cu 80 de ani se deschidea, la Bucureşti, Muzeul Satului, devenit între timp un obiectiv de neratat pentru orice vizitator, român sau străin, al Capitalei, datorită atmosferei sale idilice. Un astfel de „megalopolis” al satului românesc, cu aer de poveste, combinat cu evenimentele culturale care se întâmplă frecvent între căsuţele modeste sau culele impresionante, poate fi oricând o alternativă de petrecere a timpului liber, într-un mod deopotrivă plăcut şi cultivant.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a fost înfiinţat în anul 1936, într-o vreme în care nu era nicidecum o raritate să vezi trăsuri cu cai prin mijlocul oraşelor, când pieţele erau pline de ţărani autentici, cu produsele lor. Cumva avem de-a face cu un adevărat vizionar în persoana creatorului său, marele sociolog Dimitrie Gusti. În zilele noastre, satul tradiţional este practic dispărut din ţările avansate economic ale Europei, iar îndepărtarea de tradiţional se simte tot mai mult şi la noi. Inaugurarea Muzeului Satului a avut loc în prezenţa Regelui Carol al II-lea al României, pe data de 10 mai, iar publicul a putut păşi pentru prima dată pe 17 mai între căsuţele aduse de departe, demontate şi asamblate la loc. Fondurile au fost asigurate de Fundaţia Culturală Regală, iar planurile de amplasament au fost realizate de Victor Ion Popa, scriitor, regizor şi scenograf.

Aranjarea caselor este făcută după principiul geografic al provinciilor istorice - Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova. Publicul poate admira şi mostre importante de ingeniozitate populară, de instalaţii tehnice, cu care ţăranii îşi uşurau munca, precum şi biserici de lemn, anexe gospodăreşti specifice fiecărei zone în parte. Avuţia muzeului este chiar mai mare, existând colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, unele dintre acestea provenind chiar de la echipele care au contribuit la formarea muzeului, altele mai recente.

Nordul Moldovei este plin de obiective turistice, iar printre ele se află şi Muzeul Satului Bucovinean. Deşi ideea unui astfel de muzeu s-a născut încă de la sfârşitul anilor ’50, s-a reuşit înfiinţarea acestuia abia în anii ’70, în apropierea unui loc istoric al Sucevei, Cetatea de Scaun.

Consiliul Popular Municipal Suceava a alocat 1,7 hectare de teren, pe care au fost transferate mai multe obiective, precum Gospodăria tradiţională din Straja, Casa de locuit din Ostra, Casa Roată din Câmpulung Moldovenesc. Dezvoltarea muzeului s-a oprit în anul 1976, activitatea de îmbogăţire a fondului muzeal fiind reluată după anul 1990. Astăzi, s-a ajuns la circa 30 de obiective ce cuprind case, anexe gospodăreşti, instalaţii tehnice populare, ateliere. Muzeul Satului Bucovinean este un proiect în plină dezvoltare, urmând ca numărul obiectivelor să ajungă la 80, printre ele aflându-se şi un interior de mină şi chiar un traseu de Mocăniţă.

Nici crâşma - această adevărată „instituţie” de socializare - nu putea lipsi din cadrul unui sat, aşa că în anul 1998 a fost cumpărată o căsuţă din localitatea Şaru Dornei, care iniţial, la momentul construirii ei (1928-1930), fusese gândită drept casă de locuit şi mai apoi transformată în cârciumă.

Nici zona Vâlcei, cea atât de plină de tradiţie şi spiritualitate românească, cu vatra ei monahală şi cu corespondent în mărime doar în zona Moldovei, nu duce lipsă de un muzeu dedicat satului. Muzeul Satului Vâlcean, construit pe o suprafaţă generoasă, de 8 hectare, a fost deschis în anul 1974 în comuna Bujoreni. Muzeul este organizat pe patru sectoare. În Sectorul gospodărie se regăsesc ocupaţiile tradiţionale, precum agricultura, pomicultura, viticultura, creşterea animalelor; în Sectorul social-cultural se află o şcoală primară rurală de la începutul secolului XX, un han din satul Sălişte, comuna Mălaia, o biserică de lemn din 1785, transferată în cadrul muzeului din comuna Nicolae Bălcescu, un scrânciob din comuna Stoeneşti. Sectorul meşteşuguri este cel care prezintă publicului procedeele şi tehnicile prin care se produceau, în trecut, obiectele de uz casnic, uneltele de muncă, precum şi metodele tradiţionale de prelucrare a fibrelor vegetale şi animale. Există un atelier de olărit, unul de dulgherie-tâmplărie, unul de prelucrare a părului de capră, instalaţii tehnice, precum morile de apă, cazane pentru ţuică, cuptor pentru uscat prune, instalații pentru obținerea vinului, organizate în cadrul unor gospodării de viticultori.

Sectorul construcţii specializate cuprinde troiţe, fântâni de hotar, stupine de albine, o stână, transferată din muntele Smeurat, un conac de vie, foişoare de pază. Circa 80 de construcţii şi 12.000 de piese muzeistice stau, la un loc, la dispoziţia vizitatorilor români sau din străinătate, care ar vrea să guste puţin din aerul vieţii de acum sute de ani, astăzi de negăsit în cele mai multe părţi ale bătrânului continent. Printre obiectivele de neratat se află Cula Bujorenilor, construită în jurul anului 1810, Hanul lui Bogdan, din 1889, Biserica de lemn de la 1771 din localitatea Mreneşti, aflată pe lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea.

Prin casele din vremea Mântuitorului

Adesea, în călătoriile prin străinătate, nu avem timp decât pentru obiective notorii, uneori pentru cele pe care le ştim de mici, din cărţi şi filme. Desigur, este emoţionant să ajungi personal în asemenea locuri, însă şi vizitarea muzeelor satelor din alte ţări poate oferi plăceri culturale şi spirituale deosebite. Un exemplu foarte drag oricărui creştin este Nazareth Village, în care putem avea acces la case şi unelte din vremea când Iisus se juca alături de copii sau, mai târziu, muncea în atelierul de tâmplărie alături de Sfântul Iosif. Aici pot fi văzute o fermă de măslini, o presă pentru vin, carieră de piatră, sisteme de irigaţii, toate reconstruite după modelul celor din primul secol al primului mileniu, precum şi obiecte casnice obişnuite, aşa cum folosea Fecioara Maria în fiecare zi. Mai mult decât atât, în cadrul acestui muzeu, cu atâta încărcătură de spiritualitate, se poate şi mânca exact ca în vremea lui Iisus, meniurile fiind cele tradiţionale. În toate ţările Europei există astfel de muzee, iar găsirea şi vizitarea lor reprezintă o provocare plăcută pentru orice turist cu suficient timp la dispoziţie.