Noi şi necuvântătoarele – o istorie fără sfârşit

Privită de la scara istoriei, porţiunea ocupată de tehnologie este infimă, abia câteva clipe. De la începuturile lumii şi până la inventarea motorului cu aburi, care a însemnat un punct de cotitură în revendicarea puterii oamenilor asupra lumii, animalele ne-au fost cel mai serios sprijin. În muncă, în războaie, la vânătoare, în viaţa de zi cu zi, oamenii şi-au împletit existenţa cu a necuvântătoarelor. Să ne reamintim... ce au trăit strămoşii noştri în cursul acestei împlitiri milenare.

Se crede că primele animale domesticite au fost câinii. Până astăzi, foştii lupi au rămas cei mai buni prieteni ai omului, prezenţi pretutindeni pe meridianele globului. Câinii păzeau somnul stăpânilor, vânau împreună cu ei, trăgeau sănii.

Mai aproape de zilele noastre, în Cel de-al Doilea Război Mondial, armata sovietică, aproape copleşită de numărul şi tehnologia superioară a tancurilor nemţeşti au folosit descoperirea metodei creării reflexului condiţionat al savantului Pavlov, dresând astfel câini să se bage sub tancurile duşmanului, având ataşată o încărcătură explozivă. Câinii flămânzi, învăţaţi să caute mâncare sub tancuri, mureau astfel într-un război al oamenilor. Nasul câinilor a fost şi el folosit în căutarea urmelor de vânat sau de fugari periculoşi, iar ceva mai nou, ajută oamenii să găsească drogurile ascunse de traficanţi.

Până la apariţia trenului, calul a fost cel mai rapid mijloc de transport pentru om. Caii au purtat pe spinările lor cuceritorii cei aroganţi ai lumii, care nu ar fi ajuns pe picioarele lor nici la marginea împărăţiei pe care o moşteniseră de la părinţi. Caii au dus mărfuri de-a lungul şi de-a latul lumii, molatice mătăsuri şi arţăgoase mirodenii, au murit alături de războinici în lupte, neavând nevoie decât de-un braţ de fân şi nişte apă.

Tancurile şi trailerele de demult erau elefanţii. Adevăratul rege al junglei, după cum spun unii, ar fi elefantul, şi nu leul. Cu ajutorul lui s-au făcut construcţii incredibile, ei erau transportul greu din vremea când se construiau piramidele şi încă dinainte cu mult. Soldaţii marelui general cartaginez Hannibal (247- aprox.183 î.Hr.) au mărşăluit pe spinările elefanţilor prin gerurile înălţimilor Munţilor Pirinei şi Albi, ajungând în Italia unde au dat grele lovituri armatei Romei. În unele ţări asiatice şi în zilele noastre elefanţii ajută oamenii la muncile grele, mutând buşteni enormi cu trompele lor, exact ca în perioada în care Imperiul Britanic construia primele linii ferate de-a lungul Indiei.

Dar „nasul” elefanţilor nu este doar puternic, ci şi sensibil. Observând comportamentul natural al elefanţilor, care cu ajutorul mirosului găseau minele neexplodate în Angola şi se fereau de ele, americanii au dezvoltat programe care folosesc această abilitate a elefanţilor, învăţându-i să caute explozibili.

Război aero-spaţial antic

Porumbeii, gingaşii porumbei, simboluri ale păcii care sunt eliberaţi cu sutele în aer la manifestări în general politice, au fost şi ei „sub arme”. Pe vremea când, după cum spuneam, cel mai rapid mijloc de transport terestru era calul, iar mesajele trimise prin curier puteau fi uşor interceptate, porumbeii au jucat rol de...e-mail. Cu hârtiuţa scrisă prinsă de picior călătoreau sute sau mii de kilometri pentru a livra mesajul – uneori de viaţă şi de moarte -, şi se şi întorceau acasă cu răspunsul. În zilele noastre porumbeii călători mai există doar datorită pasionaţilor, care se întrec în competiţii de profil.

Dar, aşa cum în ziua de astăzi hackeri ai unei armate sau serviciu secret încearcă să spargă comunicaţiile adversarilor, şi atunci s-a găsit soluţia, tot din zona animală: şoimi antrenaţi să vâneze porumbeii care transportau mesaje.

Cămilele au fost şi încă sunt...caii şi jeep-urile deşertului. Au cărat timp de milenii prin deşerturile nesfârşite mărfuri, oameni cu pielea albastră – tuaregii care ştiau secretele nisipurilor, şi au fost la datorie în cofruntările dintre triburi.

Delfinii au fost şi încă sunt folosiţi de marile puteri armate navale ale lumii. Atât SUA, cât şi Uniunea Sovietică şi acum Rusia, deţineau şi încă păstrează „sub arme” grupuri de delfini dresaţi să caute mine şi să dea alarma dacă un aparat submersibil al inamicului apare unde nu ar trebui.

Despre boi, bivoli şi alte animale din aceeaşi categorie ce să mai vorbim... au tras la plug alături de oameni pe toate câmpurile lumii, hrănind strămoşii tuturor popoarelor.

Pisica toarce mai departe

Pisicile, odinioară doar sălbatice, au devenit parte din viaţa omului, dovedindu-se utile prin latura de vânător. O populaţie de şoareci putea distruge rapid agoniseala de grâne a oamenilor, ducându-i la foamete, iar pisicile nu permiteau să se ajugă acolo. Astăzi le regăsim mai mult cu latura lor adorabilă, de animale pufoase de companie, care „se aşază pe locul bolnav”, te calmează când stai cu ele în braţe la televizor după o zi de muncă, ba chiar te ajută să iei like-uri pe Facebook, prin frumuseţea şi aerul lor inocent. Dar vânătorul este tot acolo, în adâncuri!

Am trecut în revistă doar câteva animale cu rolurile lor atribuite de om de-a lungul istoriei, ca un omagiu adus necuvântătoarelor cu care am trăit împreună din cele mai vechi timpuri.