Nostalgia unei limbi primordiale

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Reading, Marea Britanie, a confirmat recent ceea ce Sfânta Scriptură şi teologii susţin de mii de ani: la început, omenirea vorbea aceeaşi limbă.

Concluziile studiului spun că milioanele de locuitori din Europa şi Asia vorbesc astăzi limbi care derivă dintr-o limbă comună, bazându-se pe faptul că există anumite cuvinte considerate „ancestrale“ care s-au schimbat lent, astfel încât urme ale originii lor pot fi încă recunoscute, după atât de multă vreme, în cuvintele actuale.

Prof. Mark Pagel spune că rezultatele indică existenţa unei suprafamilii de limbi care cuprinde 7 familii majore de limbi din Eurasia: indo-europene, uralice, altaice, kartveliene, dravidiene, chukotko-kamchatkiene şi eskimo-aleutiene, iar în Europa, marea majoritate a populaţiei vorbeşte limbi aparţinând familiei indo-europene.

Specialiştii în lingvistică au recunoscut ideea unei limbi ancestrale comune tuturor oamenilor, menţionată inclusiv în Biblie, în istorisirea despre Turnul Babel, care spune că limba unică s-a împărţit în multe limbi diferite, iar popoarele n-au mai reuşit să se înţeleagă între ele, drept pedeapsă pentru mândria de a fi dorit să înalţe un turn care să ajungă până la cer.

„Modul în care folosim un anumit set de cuvinte în vorbirea obişnuită este comun tuturor limbilor vorbite de oameni. Am descoperit că numeralele, pronumele şi anumite adverbe sunt înlocuite mult mai încet, poate o dată la 10.000 de ani sau chiar mai rar. Ca regulă generală, în cazul unor cuvinte care sunt folosite mai mult de o dată în 1000 de cuvinte, în vorbirea cotidiană, este de 7-10 ori mai probabil ca ele să-şi aibă originea în străvechea superfamilie de limbi eurasiatice“, explică prof. Pagel. Desigur, nu toţi lingviştii cred într-o origine comună a tuturor limbilor vorbite pe Terra.

Limbile artificiale

De-a lungul istoriei, din nostalgia după limba primordială, poate, sau de dragul de a crea ceva nou şi frumos, omenirea a inventat mai multe limbi artificiale, între care: limbile auxiliare (cea mai cunoscută fiind esperanto); limbile fictive (care apar în diverse creaţii, cărţi şi filme), limbile secrete (pentru a codifica diferite informaţii); limbile pentru amuzament (în copilărie, unii dintre noi vorbeam cu mare haz „păsăreasca“). Un alt exemplu de limbă artificială auxiliară este limba scrisă romanşă (bazată pe retoromană). Limbile fictive sunt limbi ale unor popoare sau fiinţe imaginare care apar în literatură sau filme, cum este limba klingon din filmul Star Trek şi limbile quenya şi sindarin create de J.R.R. Tolkien pentru cărţile sale.

Limba esperanto merită o atenţie mai mare decât celelalte limbi artificiale, întrucât este cea mai răspândită dintre acestea. „Esperanto“ înseamnă „cel care speră“. A fost inventată în 1887 de Ludovic Lazar Zamenhof, care a muncit la ea peste 10 ani, conştient că va fi o limbă internaţională auxiliară. Este greu de spus câte persoane vorbesc această limbă la ora actuală, în funcţie de sursa de informare aflăm că ar fi între 500.000 şi câteva milioane de locuitori. Un dicţionar esperanto-română a fost tipărit prima dată în 1889. Interesant este că această limbă artificială apare în cartea recordurilor drept limba cu cele mai multe verbe neregulate. O caracteristică a sa este faptul că pentru fiecare sunet corespunde o literă, deci este deosebit de fonetică.

Alfabete ale popoarelor vechi

Se cuvine să vorbim şi despre tipurile de alfabete din întreaga lume. Unul dintre cele mai vechi alfabete este cel fenician, care se crede că stă la baza altora folosite astăzi: latin, arab, grecesc, ebraic, chirilic. Cele mai vechi scrieri în acest alfabet descoperite datează de la anul 1000 î.Hr. Se pare însă că mai vechi decât atât este alfabetul ugaritic, care datează din 1200 î.Hr. Limba sumeriană a fost vorbită în Antichitate, în Imperiul Sumerian. Este o limbă izolată, deoarece nu este înrudită cu nici o altă limbă (nici chiar cu limbile vorbite în regiunile învecinate: ebraica, akkadiana, babiloniana, asiriana, toate acestea fiind limbi semitice), deci formează singură o familie.

Limba sumeriană s-a vorbit până prin secolul al XVII-lea (după alţi autori al XIX-lea) î.Hr., înlocuită ulterior de akkadiană. A fost utilizată ca limbă literară, ştiinţifică şi religioasă în Mesopotamia până către sfârşitul primului secol d.Hr. Este una dintre primele limbi (unii specialişti spun că ar fi chiar prima) care şi-au dezvoltat un sistem de scriere (ca. 3200 î.Hr.), anume, scrierea cuneiformă. Printre cele mai importante centre ale culturii sumeriene s-au aflat vechile oraşe Ur, Uruk, Lagaş, Nippur, Eridu, Girsu.

Alfabetul arab este un sistem de scriere utilizat de numeroase limbi din Asia şi Africa, printre care araba, urdu, persana. Este al doilea alfabet din lume ca utilizatori, după cel latin. Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean (la rândul lui o variantă a alfabetului aramaic), fiind creaţia creştinilor din Hirah (secolele IV-V).

Cu cât islamul s-a răspândit mai mult, cu atât şi alfabetul arab, fiind adoptat de limbile: persană, urdu, paştună, malaeză, hausa, mande, swahili, brahui, punjabi, kaşmiriană, sindhi, uigură, kazahă, kirghiză, azerbaidjană, kurdă. Limba turcă a folosit acest alfabet până la reforma lui Kemal Atatürk.

Scrierea arabă este una legată şi cursivă, iar literele au forme diferite, în funcţie de context, în funcţie de poziţia lor în cuvânt: formă izolată, formă iniţială, mediană, finală.

Alfabetul latin este cel mai răspândit dintre toate, fiind conceput pentru scrierea limbii latine, iniţial cuprindea 21 de litere, ulterior adăugându-li-se J, U, W, Y şi Z.

Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul al VIII-lea î.Hr. până astăzi. Este primul şi cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală şi fiecare consoană cu semne separate. De la secolul al II-lea î.Hr., literele greceşti se folosesc şi pentru a marca numeralele. În zilele noastre, literele din alfabetul grec sunt folosite ca simboluri în matematică şi alte ştiinţe exacte.

Alfabetul chirilic, zis Azbuche, după denumirea tradiţională a primelor două litere (az şi buche), este un alfabet creat de fraţii Chiril şi Metodiu pe baza unei variante a alfabetului grecesc de odinioară. Alfabetul chirilic a fost folosit la scrierea în limba slavă veche, începând din secolul al IX-lea, dar şi în limba română, între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea. Are 43 de semne slave, din care 27 au şi valoare numerică (slavo-cifre).

Trecerea la scrierea în alfabetul latin pe teritoriile româneşti a fost adoptată în 1860 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Caracterele chinezeşti au evoluat de-a lungul timpului de la formele primitive de hieroglife. Cele mai multe caractere combină elementul fonetic şi sunt compuse din componente fonetice şi radicali semantici. În anul 100 d.Hr., savantul renumit Xu Shen în perioada Dinastiei Han a clasificat caracterele în şase categorii, şi anume: pictografe, ideografe simple, ideografe compuse, împrumuturi fonetice, compuşi din caractere fonetice şi caractere derivate. În general, elementul fonetic este mult mai exact şi mai important decât cel semantic în limba chineză. Există aproximativ 214 radicali înregistraţi în Dicţionarul Kangxi.