Oraşe care păreau că vor dăinui pentru totdeauna

Oraşele Antichităţii fascinează şi astăzi, ruinele lor scoase de arheologi din nisipuri sau de sub oraşele moderne ridicate deasupra celor străvechi vorbesc despre mărire şi decădere - o invitaţie mută la reflecţie şi spiritualizare.

Iată povestea, pe scurt, a doar patru dintre oraşele care odinioară uimeau lumea.

Sparta a fost un oraş-stat, înfiinţat în secolul VIII î.Hr. Istoria oraşului se împleteşte cu legenda, dar se ştie cu certitudine că organizarea sa era de tip militar, armata terestră fiind temută şi puternică în zonă. Împărţirea societăţii era astfel: agricultori, meşteşugari şi negustori (numiţi cu toţii parieci), hiloţi, adică toţi cei din populaţiile cucerite de spartani, aristoi - cei care conduceau statul, şi spartani, adică cetăţenii originari din Sparta. Statul era condus de doi regi, care erau şi şefi militari şi preoţi, de sfatul bătrânilor, de adunarea poporului şi de „Colegiul celor cinci efori“. Pentru spartani războiul era cel mai important lucru, copiii începându-şi pregătirea încă de timpuriu pentru acest lucru. Istoria Spartei este marcată de suişuri şi coborâşuri, ca moment celebru avem Bătălia de la Termopile, ilustrată recent în filmul artistic „Cei 300“, când 300 de spartani, alături de o mie şi ceva de tespieni şi tebani au ţinut 3 zile pe loc armata uriaşă a Imperiului persan care dorea să cucerească Grecia. În Evul Mediu şi în epoca modernă, Sparta a fost ocupată pe rând de bizantini şi otomani şi, până în 1834, n-a rămas din ea decât un sătuc. Regele Otto al Greciei a decretat că se va reconstrui ca oraş. Astăzi este parte din Prefectura Laconia şi are 15.828 de locuitori.

Babilon, oraşul Turnului Babel şi al primului cod de legi

Unul dintre cele mai importante oraşe ale lumii antice a fost Babilonul, fondat pe malul Eufratului, în a doua jumătate a mileniului III î.Hr. În Biblie găsim referiri la acest oraş în contextul perioadei de după Potopul lui Noe, când s-a construit aici Turnul Babel „înalt până la nori“ şi Dumnezeu a amestecat limbile oamenilor, iar aceştia s-au răspândit în întreaga lume. Babilonul a dominat întreaga Mesopotamie, iar perioada de înflorire a fost sub conducerea Regelui Hammurabi, care a domnit între 1792 î.Hr. şi 1750 î.Hr., când s-a scris şi Codul lui Hammurabi - prima culegere de legi. Aceasta era scrisă cu caractere cuneiforme, pe o piatră. În anul 689, Babilonul a fost distrus de asirieni. După prăbuşirea Imperiului asirian, oraşul a fost reconstruit şi a început o nouă epocă de înflorire, sub conducerea Regelui Nabucodonosor al II-lea, cel care a dărâmat Ierusalimul şi i-a dus pe evrei în robie. După căderea Imperiului persan, Alexandru cel Mare a cucerit şi el Babilonul şi l-a făcut capitala imperiului, loc unde a şi murit.

Alexandria, oraşul-bibliotecă a Antichităţii

Oraşul Alexandria a fost întemeiat de Alexandru cel Mare în jurul anului 332 î.Hr., astăzi fiind al doilea oraş ca mărime din Egipt, după capitala Cairo. Situat la vărsarea braţului vestic al Nilului în Marea Mediterană, întinzându-se pe malul mării pe 30 de kilometri.

Oraşul s-a dezvoltat în permanenţă în perioada greco-romană, fiind în vremea regilor Ptolemeu al II-lea şi Ptolemeu al III-lea un important centru comercial şi cultural. Ruinele oraşului vechi se află sub actualul oraş, astfel încât, cu ocazia săpăturilor pentru necesităţile urbanistice de astăzi, se fac descoperiri ale epocilor de glorie din trecut. Acest oraş deţinea în vechime cea mai mare bibliotecă a timpului.

Biblioteca din Alexandria avea peste 900.000 de pergamente şi împreună cu Farul din Alexandria, început în 290 î.Hr. de Ptolemeu I şi încheiat de Ptolemeu al II-lea, erau considerate minuni ale lumii anitice.

Cartagina, un centru creştin puternic la începuturi

Întemeierea lui a fost făcută de fenicieni veniţi din oraşul Tyr, în secolele 9-8 î.Hr. Oraşul s-a dezvoltat mai cu seamă după cucerirea teritoriilor feniciene de către persani, în secolul al VI-lea, ocazie pentru Cartagina să scape de influenţa Tyr-ului. A devenit o putere maritimă şi comercială, a întemeiat coloniile Sicilia, Sardinia, Corsica, şi inevitabil au intrat în conflict cu grecii. În secolul al III-lea î.Hr., în Cartagina trăiau circa 400.000 de oameni şi era cel mai bogat oraş de la Mediterana, după Alexandria. Prăbuşirea Cartaginei a venit în urma războielor cu romanii, anul 146 î.Hr. fiind şi finalul războaielor punice (cartaginezii erau numiţi „puni“ de către romani şi greci). Revenirea oraşului s-a făcut datorită lui Iulius Cezar, care a colonizat din nou zona rămasă pustie, şi de la 3.000 de persoane s-a ajuns la 300.000, oraşul fiind al cincilea ca mărime din Imperiul roman. Cartagina a fost şi centrul creştinismului din perioada de început din Africa, comunitatea creştină fiind atunci foarte numeroasă. Actele martirice nu au fost nici ele puţine, la Cartagina găsindu-şi sfârşitul mucenicesc Sfintele Perpetua şi Felicia, în anul 203. După ce a fost cucerită de vandali în anul 439 şi apoi recucerită de romani în 533, Cartagina a căzut definitiv în anul 697, cucerită de musulmanii veniţi din Egipt. În Tunisia de astăzi există numeroase ii arheologice ale oraşului înfloritor de odinioară, printre care ruinele apeductului de 132 km, construit între anii 120-131, care aducea apă din masivul muntos Djebel Zaghouan.