Pe pânza de păianjen a amintirii: Cella Serghi

La 22 octombrie 1907 s-a născut, la Constanţa, Cella Serghi (Cella Marcoff, pe numele real), una din cele mai importante scriitoare, publiciste şi traducătoare ale noastre.

Prima parte a copilăriei ei la ţărmul Mării Negre, alături de un bunic ceasornicar pasionat de arheologie, care căuta şi strângea mici artefacte care oglindeau istoria milenară a locurilor dragi de la malul mării, a fost foarte fericită, iar apoi lipsa aceleiaşi mări, datorată plecării împreună cu familia în refugiu, în anul 1916, şi-a pus o puternică amprentă asupra scriitoarei.

Despre această suferinţă a ei, scriitoarea spunea: "M-am născut la Constanţa, într-o casă de pe strada Mării, şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria".

Văzându-i talentul, au susţinut-o scriitori faimoşi ai epocii: Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu. A studiat dreptul la Bucureşti, a fost căsătorită de două ori, prima dată cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan. Pentru o perioadă a practicat avocatura, timp în care a cunoscut diferite caractere umane, experienţă ce îi va îmbogăţi romanele. A publicat în ziarele "Gazeta" şi "Reporter" cronici teatrale şi reportaje care s-au bucurat de un real succes.

Romanul "Pânza de păianjen" i-a adus recunoaşterea unanimă, apărând cu o banderolă pe care scria "Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian şi Camil Petrescu". În 1945 a fost secretara "Universităţii libere populare", iar după acest an a publicat articole şi schiţe în revistele "Femeia", "Flacăra", "Viaţa românească". Toate romanele sale s-au bucurat de succes, fiind nevoie de câte trei-patru ediţii la fiecare. A murit la Bucureşti, în septembrie 1992.

A scris următoarele cărţi: "Pânza de păianjen", 1937, "Cad zidurile", 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul "Cartea Mironei" şi în 1972 sub titlul "Mirona", "Cântecul uzinei", 1950, "Cantemiriştii", 1954, "Fetele lui Barotă", 1958, redenumit în ediţia din 1974 "Iubiri paralele", "Genţiane", 1970, "Pe firul de păianjen al memoriei", 1977, "Această dulce povară, tinereţea", 1983, cu o ediţie a doua revăzută, apărută postum în 1993. Traduceri: "Vă place Brahms?", de Françoise Sagan, "Casa de hârtie", de Françoise Mallet-Joris.