Regele pădurilor româneşti

Ursul brun este o adevărată bogăţie naţională, încă nedistrusă, precum altele. Animal puternic şi deştept, nicidecum uşor de păcălit de vulpe, după cum spune o cunoscută poveste, ursul brun trezeşte admiraţie şi teamă, respect, dar şi pofta vânătorilor români şi, mai ales, străini. Căci în România se află cea mai mare populaţie de urşi de pe teritoriul Europei.

Până pe la 1850, ursul brun era prezent în toate zonele ţării, nu doar în munţi, ca în zilele noastre. Din Delta Dunării şi până în zonele de dealuri şi chiar câmpie, ursul trăia nestingherit, căci agricultura şi creşterea animalelor nu se desfăşurau încă în regim extensiv. Treptat, acest minunat animal a fost obligat să se retragă în munţi, iar în ultimii ani şi din anumite zone muntoase a fost alungat de tăierile exagerate şi abuzive de copaci, care distrug habitatul animalelor.

Totuşi, chiar şi aşa, încă avem un număr respectabil de exemplare. Datele din anul 2010 arătau că România are circa 6.000 de urşi în libertate, adică 40 la sută din numărul total existent în Uniunea Europeană.

În comunism, „cel mai mare vânător“ era Nicolae Ceauşescu. Pasiunea acestuia pentru vânătoare cuprindea şi ursul brun, partidele puse în scenă pentru dictator şi, uneori, pentru invitaţii săi de rang înalt făcea destule victime inutile printre frumoasele animale. Niciodată pe atunci ursul brun nu a fost ameninţat la nivel de specie în ţara noastră. În prezent, la nivel mondial, ursul brun este calificat ca specie vulnerabilă.

Libearty - rezervaţia de urşi bruni de la Zărneşti

După o perioadă de oarecare degringoladă post-Revoluţie, care a cuprins şi acest domeniu, timp în care vânatul s-a mai făcut şi ilegal şi urşii au ajuns şi „animale de companie” pe la diverşi oameni, s-a pus ordine. Astfel, în anul 2005 s-a înfiinţat chiar şi o rezervaţie, la Zărneşti, în judeţul Braşov.

Această rezervaţie este cea mai mare din Europa, se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare de pădure, iar aici, la poalele Munţilor Carpaţi, îşi petrec ani frumoşi de viaţă în jur de 80 de exemplare abuzate în diverse locuri, atât din ţara noastră, cât şi din alte ţări europene. Ba chiar şi o ursoaică adusă tocmai din Texas, SUA, şi-a găsit refugiul la rezervaţia românească Libearty.

Povestea realizării proiectului acestei rezervaţii este emoţionantă: un cuplu de iubitori de animale a descoperit în anul 1998, lângă Castelul Bran, o ursoaică ţinută într-o cuşcă. Animalul era în stare proastă, iar oamenii au decis să o ajute să trăiască mai bine. Au început să îi aducă hrană, iar mai târziu, aflând şi de alte cazuri, au decis să înfiinţeze o rezervaţie unde animalele care sufereau în condiţii impropri, ţinute de diverşi particulari sau care aparţinuseră unor grădini zoologice care se desfiinţaseră, să poată trăi normal.

Rezervaţia poate fi vizitată, existând program de vară şi program de iarnă. Cel de iarnă se întinde de la 1 noiembrie la 30 aprilie, sâmbăta şi duminica intrările sunt de la orele 10:00, 11:00 şi 12:00 fără programare, pentru grupuri mai mici de 20 de persoane, şi de marţi până vineri, de la aceleaşi ore, dar cu programare şi grupurile să aibă minimum 10 persoane. Telefoanele sunt: 0268.471.202 şi 0722.533.895.

Urşii nu se îmbolnăvesc oricât ar mânca

Sezonul de împerechere la urşi durează din luna aprilie până în luna iulie. Gestaţia este de circa 240 de zile, după care femela naşte 1, 2 sau 3 pui, pe care îi creşte singură, fără aportul masculului. Puii stau lângă mamă până în jurul vârstei de 2 ani, abia după aceea încep să se descurce singuri.

Un ursuleţ are la naştere între 340 şi 680 de grame, iar la maturitate masculul are aproximativ 350 de kilograme, iar femela 200. Urşii sunt omnivori, adică mănâncă tot ce le pică, având o particularitate interesantă, în special pentru medicină: oricât de mult ar mânca, se îngraşă fără să se îmbolnăvească. Ajung chiar obezi, însă sănătatea nu le este afectată, aşa cum se întâmplă în cazul oamenilor. Cercetătorii sunt interesaţi de acest fenomen şi speră să descopere motivul, poate vor ajunge să creeze un medicament care să-i ajute pe oamenii supraponderali.

Ursul şi pustnicul

Nu de puţine ori, pustnicii ortodocşi din munţii noştri se întâlnesc cu urşii, însă aceştia nu îi atacă. Chiar în Patericul românesc există o povestire despre un sihastru ce trăia pe la începutul secolului al XIX-lea în grota cea mică de lângă Peştera Ialomicioara (lângă schitul cu acelaşi nume). După ce a vieţuit nişte ani în schit, s-a retras în pustnicie, împărţind o mică grotă (care poate fi vizitată şi astăzi, locul este deosebit de impresionant) cu proprietarul ei de drept, un urs, pe care călugărul l-a găsit acolo. Într-o zi, nişte vânători s-au luat după urs, vrând să-l vâneze. Ursul a ajuns la grotă şi sihastrul le-a ieşit în întâmpinare, cerându-le socoteală pentru intenţia lor şi dojenindu-i. Vânătorii s-au smerit, i-au cerut iertare şi s-au oferit să îi aducă pustnicului de mâncare. Acesta nu s-a opus, însă, când au venit vânătorii peste câteva zile, nu l-au mai găsit. Plecase împreună cu ursul său iubit şi nimeni nu ştie unde.