Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber Stele pentru călătoriile noastre

Stele pentru călătoriile noastre

Un articol de: Dan Cârlea - 16 Ian, 2016

Călătorii un pic mai sofisticaţi, înainte de a pleca într-o ţară străină, apelează la un ghid faimos pentru a-şi programa cele mai interesante locuri de vizitare şi, dacă le permite bugetul, restaurantele cu una, două sau trei stele Michelin în care pot mânca. Despre aceste stele ale călătorilor vom vorbi în cele ce urmează, despre istoria Ghidurilor Michelin şi fondatorii lor, aceiaşi cu ai unei companii vechi de peste 100 de ani. Un traseu şi o poveste despre profesionalism şi viziune, care începe la 1900 cu doi fraţi, industriaşi francezi, a căror moştenire dăinuie.

În 1889, André Jules (1853 - 1931) şi Édouard Michelin (1859 - 1940), doi fraţi dintr-un orăşel din centrul Franţei - Clermont-Ferrand, conduceau o fabrică de cauciuc şi într-o zi, după ce au încercat să repare prin lipire anvelopa unui biciclist care rămăsese în pană în apropierea fabricii, au pornit la drumul dezvoltării propriilor cauciucuri, drum care a dus la crearea unuia dintre cele mai importante branduri ale lumii, potrivit www.travel.michelin.com. Primul succes notabil al ambiţioşilor fraţi a fost crearea în 1934 a unei anvelope cu care se putea rula chiar dacă era perforată. De la cauciucuri la cealaltă creaţie legendară a fraţilor Michelin – Ghidurile Michelin –, drumul a fost unul firesc. Cauciuc înseamnă automobil, deci călătorie, şi cum în Franţa anului 1900 existau circa 3.000 de automobile şi o vizibilă creştere a numărului lor, cei doi fraţi au creat pentru oamenii aflaţi în călătorie un ghid care cuprindea locurile unde puteau repara maşinile, staţii de benzină, hărţi, locuri unde puteau mânca şi puteau să se cazeze. 35.000 de exemplare au fost distribuite gratuit în acel an, şi după numai patru ani, în 1904, fraţii au publicat şi un ghid în Belgia. Au urmat ghiduri pentru Algeria, Tunisia, nordul Italiei, Elveţia, Bavaria, Ţările de Jos, Germania, Spania, Portugalia, Insulele Britanice, toate până la 1911. Încă din 1909 apăruse în Franţa şi versiunea engleză a ghidului.

Inspectorii Michelin

Dar fraţii Michelin au realizat că pot face o afacere din acest ghid de succes şi, bazându-se şi pe vorba că „oamenii apreciază cu adevărat numai ceea ce plătesc”, lucru cu mare încărcătură de înţelepciune, nu au mai distribuit ghidul gratuit, astfel că acesta ajungea chiar la cei interesaţi de informaţiile din el. Primul Război Mondial a dus la suspendarea ghidului, acesta reapărând după aceea. După 1920, calitatea ghidului a crescut, apărând ceea ce şi în zilele noastre este motiv de spaimă (pentru unii) şi de încântare (pentru alţii): inspectorii Michelin. Aceştia sunt ca nişte agenţi secreţi, necunoscuţi de către public şi chiar de către majoritatea şefilor companiei Michelin, sunt inspectorii care colindă lumea în lung şi-n lat pentru a se evalua serviciile oferite de restaurante şi a oferi sau a retrage Stelele Michelin. Oricând, un restaurant care cu un an înainte a primit o stea, două sau chiar trei stele Michelin se poate trezi că a avut la masă un inspector care a evaluat negativ serviciile şi a retras titlul. Stelele Michelin au fost introduse în ghidul din anul 1926, atunci dându-se o singură stea. În 1931 a fost introdus sistemul care există şi în zilele noastre, de una, două şi trei stele. Astfel, o stea înseamnă „un restaurant bun în categoria sa”, două stele înseamnă „un restaurant pentru care merită să faci un ocol” în timpul călătoriei tale, ca să mănânci în el, iar trei stele înseamnă „un restaurant pentru care merită să faci o călătorie specială”.

Până în acest an de referinţă, 1931, ghidul a fost de culoare albastră, dar atunci s-a schimbat în roşu, culoare ce s-a păstrat până astăzi. Calitatea ghidului a fost apreciată chiar de armatele naziste invadatoare, iar ghidul din anul 1939 a fost special retipărit pentru utilizare militară, hărţile lui fiind cele mai complete. Orice restaurant din lume se mândreşte dacă are o stea Michelin, ca să nu mai vorbim de două sau trei.

Ţara cu cele mai multe restaurante de trei stele Michelin este, firesc, Franţa. Oraşul din lume cu cele mai multe restaurante de trei stele Michelin este Tokio – asta fiindcă unele dintre cele mai importante oraşe ale lumii au propriile lor ghiduri – Paris, Tokio, Londra, New York, Las Vegas, spre exemplu.

România, cu sute de obiective în Ghidul Verde Michelin

Pe lângă acest Ghid Roşu, mai există un Ghid Verde (The Michelin Green Guides), care cuprinde informaţii de fond, obiective turistice, în general alte chestiuni decât restaurante. Şi ele beneficiază de sistemul celor trei stele Michelin. România este prezentă în aceste ghiduri verzi, iar obiective de la noi ajung astfel cunoscute şi recomandate turiştilor din întreaga lume. Avem oraşe clasificate la două stele Michelin – Bucureşti, Timişoara, Sighişoara, Braşov, şi de o stea, precum Iaşi.

Ghidul Verde Michelin este şi generos cu România, când este cazul, dar şi corect. Acesta aminteşte de personalităţi românești de talie internaţională – George Enescu, actriţa Elvira Popescu, fotograful Brassai, Mircea Eliade, dramaturgul Eugène Ionesco, Emil Cioran, pianistul Radu Lupu, soprana Angela Gheorghiu, gimnasta noastră legendară Nadia Comăneci, dar şi de faptul că există clădiri care nu se potrivesc unele cu altele, aminteşte de măcelul demolărilor comuniste. Însă la loc de cinste stau costumele tradiţionale şi în general lumea satului nostru este recunoscută pentru valoarea şi autenticitatea ei, care nu-i pot lăsa indiferenţi pe călătorii Occidentului. Castelul Bran are clasificarea de două stele Michelin. Avem şi destule obiective clasificate la trei stele Michelin, precum: Biserica Stavropoleos, Mănăstirea Horezu, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Moldoviţa, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Dragomirna.