Trei muzee de vizitat în această perioadă a concediilor

Vacanţa de vară este perioada propice descoperirii unor locuri noi, minunate, printre care se pot număra și muzeele cu profil militar. Vă invităm la o scurtă incursiune în Muzeul Naţional Militar din Bucureşti, Muzeul Militar de la Constanţa (o filială a celui din Capitală) şi Muzeul Grăniceresc de la Năsăud.

În Bucureşti, aproape de Gara de Nord, pe strada Mircea Vulcănescu, se află unul dintre cele mai interesante muzee prin care este glorificată istoria armatei noastre - Muzeul Militar Naţional. Acesta joacă un rol important în cunoaş­terea tradiţiilor istorice ale oştirii române. A fost înfiinţat în 1923 printr-un decret semnat de regele Ferdinand, instituţia bucurându-se atât de atenţia binevoitoare a Casei Regale, care a făcut multe donaţii, cât şi de sprijinul unor personalităţi importante, precum Radu Rosetti, Vasile Pârvan, Ale­xandru Tzigara-Samurcaş, Nicolae Iorga.

Primele încercări de păstrare şi conservare a unor piese cu carac­ter militar datează din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, au fost scoase obiecte din dotarea armatei pentru a fi adăpostite la Arsenalul Arma­tei. A urmat crearea unui muzeu al artileriei în 1893, după care, în anul 1914, s-a înfiinţat o sec­ţiune militară în cadrul Muzeului Naţional de Istorie. În 1919, Mi­nisterul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol denu­mită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu mili­tar. În perioada următoare s-au intensificat eforturile de a aduna şi îmbogăţi colecţiile şi pa­trimoniul muzeografic, dezvoltat pe baza donaţiilor şi achiziţiilor şi din capturile de război.

La 18 decembrie 1923 a fost emis Înaltul Decret nr. 6064 prin care regele Ferdinand a legiferat înfiinţarea, ca instituţie distinctă, a Muzeului Militar Naţional.

Un incendiu petrecut în 1938 a făcut ca activitatea de la muzeu să fie suspendată temporar, iar după cutremurul din 1940 şi ca urmare a declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea muzeului s-a întrerupt pentru 20 de ani. Muzeul Militar a fost redeschis publicului la 9 mai 1957 sub titulatura de Muzeul Militar Central, situat mai întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7 şi mai târziu în clădirea fostei Şcoli de Infanterie şi Cavalerie din strada Izvor nr. 137. În 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu, o fostă ca­zarmă a Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi mai târziu sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. După evenimentele din decembrie 1989, instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional.

„Armament alb şi de foc”, una dintre primele colecții

Din patrimoniul Muzeului Mi­litar Naţional fac parte peste 300.000 de obiecte şi materiale documentare, valorificate atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar din ţară şi străi­nătate.

Colecţia „Armament alb şi de foc” constituie, din punctul de vedere al vechimii, una dintre primele colecţii ale Muzeului Mi­litar Naţional. De-a lungul timpului, colecţia s-a dezvoltat atât prin preluarea unor piese scoase din dotare, cât şi prin armamentul capturat de armata română în timpul campaniilor la care a participat. O altă sursă de îmbo­găţire a colecţiei, care astăzi nu­mără 11.650 de repere, o constituie schimburile cu instituţii si­milare şi cu persoane particulare, precum şi donaţiile unor persoane fizice.

Colecţia cuprinde: armament regulamentar, armament de vâ­nătoare, armament civil, armament sportiv, muniţie şi accesorii de armament. Armamentul este de factură occidentală, orientală, cu o subdiviziune bine reprezen­tată de exemplare balcanice, precum şi un număr destul de însemnat de arme africane. Ca vechime, piesele colecţiei acoperă un interval apreciabil, circa 700 de ani, începând cu sfârşitul secolului al XIII-lea şi încheindu-se cu armament produs la sfârşitul anilor 1990.

Printre cele mai valoroase piese ale colecţiei se pot aminti: Sabia care a aparţinut lui Cons­tantin Brâncoveanu, dom­nitor al Ţării Româneşti, sabie care s-a păstrat la Muzeul Luvru din Paris până în anul 1940, când Guvernul francez a cedat-o Româ­niei spre a fi depusă la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti; Sabia de ofiţer de infanterie, mo­del 1895, care a aparţinut regelui Carol I al României şi care a fost dăruită suveranului României de ofiţerii armatei române în anul 1902; Pistolul automatic Mannli­cher model 1903, calibrul 7,65 mm, care a aparţinut regelui Ferdinand I.

Muzeul Militar de la Constanţa

Un interesant muzeu de profil militar se află la Constanţa. Mu­zeul Militar din acest oraș a fost inaugurat în 1985 de generalul Ilie Ceauşescu, după ce acesta a vizitat Canalul Dunăre-Marea Neagră. Încă de la început a fost conceput ca o filială a Muzeului Militar Naţional de la Bucureşti, pentru a prezenta evoluția artei militare în Dobrogea.
Patrimoniul muzeului este bogat, chiar dacă nu a beneficiat de mari donaţii. Expoziţiile permanente de aici cuprind colecţii de armament de toate felurile, obi­ecte arheologice, accesorii vestimentare, decoraţii, diorame, fotografii şi documente de epocă, reprezentând diferite situaţii ale militarilor, fie în război, fie în aprovizionare, retragere, atac sau în tranşee.

Prezentarea expoziţiilor se face cronologic, începând cu expunerea basoreliefului de la Mărăşeşti, unde sunt omagiaţi aproape 5.000 de militari dobrogeni căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, în 1917. O parte importantă din muzeu este acordată Războiului de Independenţă al României. Găsim de asemenea aici o expo­ziţie dedicată lucrărilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi la calea ferată Cerna­vodă- Constanţa.

Muzeul Grăniceresc de la Năsăud

Ideea de a se aduna obiecte vechi, antichităţi şi curiozităţi naturale la Bistriţa a venit din perioada Renaşterii. Cristian Pomarius punea ordine în arhivele oraşului şi întocmea prima hartă a ţinutului, iar alţi oameni de seamă ai zonei aveau interes pentru adunarea de obiecte, pe care le păstrau în reşedinţele proprii, ce se constituiau în biblioteci pu­blice.

La 1768, în casa din Bistrița a contelui d’Ybara se aflau piese africane, fosile, minerale și alte antichități. În aceeași epocă, preotul Martin Textoris recupera o serie de obiecte romane de la Orheiul Bistriței. După mijlocul secolului al XIX-lea, în cadrul Gimnaziului evanghelic, se constituie cabinete de numismatică și antichități, precum și un cabinet de științe naturale prin care se cultivă în rândul elevilor, profesorilor și cetățenilor interesul pentru colectarea și donarea de obiecte.

În anul 1942 s-a terminat de construit o clădire de piatră de­dicată unui muzeu, însă în 1944 evacuarea populaţiei de origine germană a făcut ca materialul documentar şi obiectele adunate să se risipească.

Sub titulatura de Muzeul Regional din Bistriţa lua fiinţă, abia la 1 octombrie 1950, o instituţie mu­zeală de stat. Însă fără a avea un sediu propriu.

După multe tergiversări şi mutări de destinaţie, se vor transfera o serie de monumente romane aflate la castelul feudal de la Ilişua. În 1953, în inventarul unui mormânt celtic aflat la Ga­laţii Bistriţei era identificat un instrument medical pentru practicarea trepanaţiilor, iar în 1954 un pumnal scitic din bronz, la Posmuş. Au loc multe săpături pe şantiere arheologice şi des­co­periri, iar în anul 1977 Secţia de Arheologie-Istorie se mută într-un nou loc, un monument re­pre­zentativ pentru arhitectura renascentistă - Casa Argintarului.

Creşterea colecţiilor şi necesitatea punerii în valoare a patrimoniului au condus la acordarea, în anul 1982, a unei clădiri noi şi pentru Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean - în locul Primăriei Vechi a oraşului, în Piaţa Centrală nr. 2.

Secţiile muzeului au fost reunite într-un spaţiu unitar, din nou, în anul 1987, în locaţia ac­tuală din Nă­săud, fosta cazarmă habsburgică construită la sfâr­şitul secolului al XIX-lea, pe strada Grigore Bălan nr. 19.

Spaţiul pavilionar pe două niveluri oferă posibilitatea adă­postirii şi etalării adecvate a patrimoniului, fiind completat de generosul spaţiu al curţii în care au fost inserate o biserică de lemn - monument de arhi­tectură din sec. al XVIII-lea, şi două case reprezentative pentru arhitectura vernaculară din re­giune, una din zona montană, de la Şanţ, şi o alta repre­zen­tativă pentru zona de Câmpie, de la Archiud.