Victor Babeș, părintele microbiologiei românești

Printre medicii români renumiți - fondatori de școală - se numără și Victor Babeș, cel care a pus bazele microbiologiei la noi în țară. Redăm mai jos din activitatea sa medicală și vederile complexe pe care le-a avut asupra legăturilor dintre starea de sănătate a populației și nivelul de trai.

Victor Babeș s-a născut la Viena, în 1854, într-o familie bună. A fost fiul deputatului Vincențiu Babeș, originar din Banat, și al Sophiei Goldschneider, o austriacă ce pro­venea dintr-o familie vieneză importantă. Medicina a studiat-o la Budapesta și Viena (oraș în care a obținut și doctoratul).

Prima oară a lucrat ca asistent într-un laborator de anatomie patologică la Budapesta, iar după ce a auzit despre descoperirile lui Louis Pasteur a plecat la Paris, unde a lucrat în laboratorul acestuia. Împreună cu unul dintre colegii de acolo, savantul Victor Cornil, a publicat primul tratat de bacteriologie, în anul 1885 - „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”. După aceasta a urmat o altă perioadă în care a lucrat în laboratoarele savanților Rudolf Virchow și Robert Koch din Berlin.

În anul 1881 a primit titlul de conferențiar (docent privat), iar în 1885 a fost angajat profesor asociat de histopatologie la Universitatea din Budapesta. Odată cu anul 1887, Victor Babeș își continuă cariera la București, unde ocupă Catedra de anatomie patologică și bacteriologie. Accentele activității sale științifice cad pe problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare antirabică și seroterapie antidifterică. El a demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. Una dintre descoperirile sale a avut răsunet internațional, la Congresul Internațional de Zoologie din Londra, în anul 1900: savantul a descoperit o clasă de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate.

Împreună cu savanții Gheor­ghe Marinescu și Paul Blocq a publicat, în anul 1892, Atlasul de histologie patologică a sistemului nervos. Datorită for­ma­ției sale științifice de bază, Victor Babeș a creat concepția ce poate fi denumită „patomorfologia procesului infecțios”, sinteză a microbiologiei cu histopatologia.

Medicina veterinară a avut mult de câștigat în urma realizărilor sale științifice, mai ales în domeniul profilaxiei. El a impus orientări noi, introducând vaccinarea antirabică în România, ameliorând metoda prin asocierea, în cazurile grave, cu seroterapia.

În anul 1893 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare din Franța. Victor Babeș a avut viziuni moderne asupra stării de sănătate a populației, făcând legătura între aceasta și starea economică, realizând că sărăcia duce, inevitabil, la îmbolnăvire.

În acele vremuri pelagra făcea ravagii, iar Babeș a spus despre acest subiect că „leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor”.

O altă chestiune importantă în privința medicinei profilactice a fost poziția sa privind importanța alimentării cu apă a localităților, precum și organizarea științifică a luptei antiepidemice. Victor Babeș a pus bazele publicațiilor „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie”, în anul 1889, „România medicală”, în 1893, și „Archives des sciences médicales”, în 1895.

Câteva elemente istorice despre microbiologie

Înainte de inventarea mijloacelor optice de studiere a microorganismelor, oamenii nu aveau nici cea mai vagă idee ce îi îmbolnăvește, uneori, dintr-o dată, aparent fără cauză, sau de ce apar molime care ucid un număr enorm de oameni. Bănuiala că ar exista niște făpturi foarte mici care cauzează maladii a apărut de mult, încă din Antichitate, însă aceasta nu putea fi susținută cu dovezi. Dar chiar și în lipsa dovezilor științifice, realitatea faptului că între mizerie și boală există o legătură s-a impus, așa încât în regiunile dezvoltate din Grecia și din Imperiul Roman existau norme igienice stricte.

Existența microorganismelor a putut fi demonstrată abia odată cu inventarea microscopului. În anul 1676, Anton van Leeuwenhoek a fost primul care a văzut cu ajutorul acestui aparat primele microorganisme (bacterii) și a demonstrat, astfel, vechea bănuială cum că unele boli sunt cauzate de ființe foarte mici, care nu pot fi văzute - o ipoteză, pe atunci, care părea de domeniul ficțiunii. Pentru această realizare, Anton van Leeuwenhoek este considerat părintele microbiologiei.

În 1835, Agostino Bassi de Lodi a arătat că o boală a viermelui-de-mătase este provocată de un microorganism, aceasta a fost prima oară în istoria biologiei când s-a demonstrat că un microorganism poate provoca maladia altui organism. 12 ani mai târziu, fizicianul maghiar Ignaz Semmelweis a fost primul care a înțeles că doctorii spitalelor din Viena răspândeau infecții și i-a obligat să-și spele mâinile înainte de intervenții.

Bazele microbiologiei moderne au apărut odată cu acceptarea teoriei celulare (sau teoria germenilor), care infirma o mai veche teorie - a generației spontane. Aceasta se datorează lui Louis Pasteur, care a reușit, în anul 1862, să dovedească printr-o serie de teste riguroase că fermentația nu apare spontan, ci este produsă de microorganismele ce se dezvoltă în mediile bogate în nutrienți, în urma expunerii acestora la aer. Savantul francez a arătat că fermentația poate fi prevenită dacă aerul care ajunge la mediul de cultură este trecut printr-un filtru sau printr-un tub lung ținut în flacără. Prin aceste experimente, Louis Pasteur a pus bazele tehnicilor moderne de sterilizare.