Timp de aproape un veac, călătoria sa prin lume a fost un pelerinaj al credinței și slujirii. Din cei mai bine de 95 de ani de viață, 65 i-a dăruit cu smerenie și rar devotament Bisericii, luminând calea
Timp de aproape un veac, călătoria sa prin lume a fost un pelerinaj al credinței și slujirii. Din cei mai bine de 95 de ani de viață, 65 i-a dăruit cu smerenie și rar devotament Bisericii, luminând calea
Într-o atmosferă de adâncă emoție și trăire sfântă, slujba Înmormântării Preafericitului Părinte Anastasie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Albaneze, a fost săvârșită ieri, 30 ianuarie, în Catedrala Națională „Învierea lui Hristos” din Tirana, Albania, informează Romfea.ro.
Înaltpreasfințite Părinte Ioan, Mitropolit de Corce și locțiitor al Tronului Arhiepiscopal, Preaiubiți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Albaniei, Stimate autorități de Stat ale
Pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Anastasie al Albaniei l‑am întâlnit pentru prima dată când era profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Atena și am fost impresionat de la început de felul
Marile publicaţii religioase au alocat spaţii editoriale generoase evenimentelor petrecute la căpătâiul vrednicului de pomenire Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii. Ierarhul,
București, 25 ianuarie 2025 Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Albaniei, Am primit, cu adâncă tristețe, vestea trecerii din această lume a preaiubitului nostru frate în Hristos,
Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului şi al Întregii Albanii, a fost internat la Spitalul „Evangelismos” din Atena, în 3 ianuarie 2025, după ce starea sa de sănătate s-a
Nr. 03/09.01.2025 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și întregii Albanii, Spitalul general Evangelismos, Atena,
București, 4 noiembrie 2024 Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii Preafericirea Voastră, Vă felicităm călduros cu ocazia împlinirii a 95 de ani de viață, exprimându-ne aprecierea pentru bogata lucrare pastorală și misionară a Preafericirii Voastre întreprinsă în slujba Sfintei Biserici Ortodoxe a Albaniei.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit-o miercuri, 17 iulie, în vizită de prezentare, la Palatul Patriarhiei, pe Excelența Sa Enkeleda Merkuri, noul ambasador al Republicii Albania la București.
Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului şi al Întregii Albanii, a sărbătorit duminică, 19 noiembrie, împlinirea a 51 de ani de la primirea hirotoniei întru episcop. Evenimentele au
La aniversarea a treizeci de ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Albaniei, vă adresăm, în numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, calde urări de sănătate şi spor în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi.
Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericirea Voastră, Preaiubit frate și coliturghisitor în Hristos, Cu frățească emoție, am primit darul
Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a ajuns în cursul zilei de sâmbătă, 2 decembrie, la Moscova, pentru a participa la centenarul restabilirii instituţiei patri
După săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul Catedralei Patriarhale, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de Te Deum înaintea ședinței solemne a
Etapa finală a Festivalului-concurs naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediția a 10-a, a avut loc vineri, 27 octombrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat sâmbătă, 28 octombrie, ședinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial şi comemorativ 2017. La evenimentul prezidat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, precum şi Întâistătătorii şi delegaţii Bisericilor Ortodoxe surori, prezenţi la hramul Catedralei Patriarhale.
Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, sosit în România joi-seară, a fost întâmpinat pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” de
Albania este cunoscută şi prin faptul că în perioada comunistă a fost proclamată de liderii ei drept "primul stat ateist din lume". În articolul de faţă prezentăm cititorului mecanismele care au condus la aceas
Arhiepiscopul Anastasios al Tiranei a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Republicii Albania, ca o recunoaştere a meritelor sale în domeniul dialogului interreligios, anunţă oikoumene.org. Gestul a fost sa
„Mă bucur enorm împreună cu Preafericirea Voastră şi cu poporul albanez pentru înnoirea spirituală“, a spus Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unei întâlniri avute vineri la Vatican cu Arhiepiscopul