Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Rugăciune pentru Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei
Nr. 03/09.01.2025
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Anastasie,
Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și întregii Albanii,
Spitalul General Evangelismos, Atena, Grecia
Preafericirea Voastră,
În aceste momente de încercare, ne îndreptăm gândurile spre Preafericirea Voastră și ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să-i ajute pe medicii care vă îngrijesc să vă aline suferința și să vă facă sănătos.
Biserica Ortodoxă Română se roagă împreună cu clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe surori din Albania pentru sănătatea deplină a Preafericirii Voastre.
Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
***
Ref. no. 03/2025
Bucharest, 09 January 2025
His Beatitude Anastasios,
Archbishop of Tirana, Durrës, and All Albania,
Evangelismos General Hospital, Athens, Greece
Your Beatitude,
In these moments of trial, we turn our thoughts to Your Beatitude and pray to the Lord Jesus Christ, the Physician of our souls and bodies, to assist the doctors who care for you, to ease your suffering, and to restore you to health.
The Romanian Orthodox Church prays together with the clergy and faithful of the sister Orthodox Church of Albania for the complete health of Your Beatitude.
With fraternal love in Christ the Lord,
† Daniel
Patriarch of the Romanian Orthodox Church
***
Αριθ. Πρωτ. 03/09 Ιανουαρίου 2025
Προς τον Μακαριώτατον Αρχιεπίσκοπον Τιράνων, Δυρραχίου και πάσης Αλβανίας κ. κ. Αναστάσιο,
Γενικό Νοσοκομείο Ευαγγελισμός, Αθήνα, Ελλάδα
Μακαριώτατε αδελφέ και συλλειτουργέ,
Σε αυτές τις στιγμές δοκιμασίας, στρέφουμε τις σκέψεις μας προς τη Μακαριότητά Σας και προσευχόμαστε στον Κύριο Ιησού Χριστό, τον Ιατρό των ψυχών και των σωμάτων μας, να βοηθήσει τους γιατρούς που σας φροντίζουν, να ανακουφίσουν τον πόνο σας και να σας αποκαταστήσουν στην υγεία σας.
Η Ρουμανική Ορθόδοξη Εκκλησία προσεύχεται μαζί με τον κλήρο και τους πιστούς της αδελφής Ορθόδοξης Εκκλησίας της Αλβανίας για την πλήρη ανάρρωση της Μακαριώτητάς Σας.
Με αδελφική αγάπη ἐν Κυρίῳ Ἰησοῦ Χριστῷ,
† Δανιηλ
Πατριάρχης της Ρουμανικής Ορθόδοξης Εκκλησίας



.jpg)
