În Duminica a 30-a după Rusalii, în unele biserici din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie şi le-au vorbit credincioşilor despre semnificaţiile duhovniceşti ce se
În Duminica a 30-a după Rusalii, în unele biserici din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie şi le-au vorbit credincioşilor despre semnificaţiile duhovniceşti ce se
În ţinutul voievodal şi sihăstresc al Lopătarilor din judeţul Buzău a fost, duminică, 22 octombrie 2017, zi de aleasă sărbătoare. După 17 ani de trudă, credincioşii comunei din Valea Slănicului au
În Duminica a 21-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, au fost rânduite spre citire la Sfânta Liturghie pericopele evanghelice ale Pildei Semănătorului și Rugăciunii lui
În ziua de 1 septembrie 2017, odată cu începutul noului an bisericesc, a fost sărbătorit hramul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul” din municipiul Galaţi. Sărbătoarea a
În fiecare an, în data de 8 iulie, la Mănăstirea Halmyris, din apropierea localităţii tulcene Murighiol, numeroşi pelerini din întreaga ţară sosesc pentru a se închina la cele mai vechi sfinte moaşte descoperite până astăzi pe teritoriul ţării noastre. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de patru ierarhi, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în Altarul de vară amenajat în incinta mănăstirii.
Luni, 26 iunie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfinţire a
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 24 iunie, dar şi a doua zi, în Duminica a 3-a după Rusalii, în catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au
Cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri, istorica biserică din Galaţi care îşi sărbătoreşte hramul este cercetată de o mare mulţime de credincioşi din municipiu. În acest an, programul pastoral-liturgic,
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), la catedrale şi biserici din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru ctitorii
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoţii din Protopopiatul Galaţi s-au întrunit în conferinţa pastoral-administrativă corespunză-
Ca în fiecare an, cinstirea Sfântului Mucenic Haralambie cheamă la rugăciune şi fapte bune pe foarte mulţi credincioşi gălăţeni, în special la biserica ce îl are ocrotitor spiritual. La ceas de sărbătoare,
În ziua sărbătorii „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, sâmbătă, 7 ianuarie, chiriarhii eparhiilor din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au slujit la biserici unde a fost serbat hramul sau în
Miercuri, 7 decembrie 2016, și-a serbat hramul și Biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” din municipiul Galați. Credincioșii care au venit la sărbătoarea sfintei au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Revărsările de ape în urma ploilor abundente din ultimele zile au afectat grav mai multe localităţi din centrul judeţului Galaţi, Protopopiatul Covurlui. Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit ieri Sfânta Liturghie la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului din Capitală, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocși din
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Postul Adormirii Maicii Domnului, după datină, în judeţul Galaţi, sute de preoți și mii de credincioși participă la
În ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, pelerinii şi‑au îndreptat paşii către Mănăstirea Lacu Sărat din judeţul Brăila pentru a participa la hramul acestui aşezământ monahal. La împlinirea a 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii mănăstirii, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă a fost binecuvântat muzeul etnografic al mănăstirii.
Mai multe biserici şi mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi-au sărbătorit miercuri, 20 iulie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Ierarhi, preoţi şi
Duminică, 29 mai, biserica mare cu hramul „Sfânta Treime” a Mănăstirii Cocoș, din Episcopia Tulcii, a împlinit 100 de ani de la sfințire. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de preoţi și diaconi. La slujbă au participat foarte mulţi credincioşi, din Tulcea, Galaţi, Constanţa, Sibiu şi Braşov, precum şi din alte zone ale ţării. În cadrul Sfintei Liturghii, dar şi la final, prin slujba Parastasului au fost pomeniţi toţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, precum şi stareţii sfintei mănăstiri de la întemeiere până în vremea noastră.
În Joia cea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,
Un amplu program duhovnicesc şi social-filantropic îndreptat atât către obştea monahală, cât şi către credincioşii pelerini prezenţi la Mănăstirea Adam s-a desfăşurat vineri, 8 aprilie, la


