Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Biserica Ortodoxă a făcut în Duminica a 7-a după Rusalii pomenirea minunii Mântuitorului din Capernaum, când a vindecat doi orbi şi un mut. De asemenea, tot duminică au fost pomeniţi Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451 de la Calcedon. În această duminică, în mai multe catedrale din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, dar şi în unele parohii ale eparhiei a fost săvârşită Sfânta Liturghie de chiriarhii locului, care au şi ţinut cuvinte de învăţătură.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit duminică în Catedrala Arhiepiscopală cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din oraş, dar şi turişti veniţi să petreacă concediul în acest oraş de la malul Mării Negre.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită de Biserică spre a fi citită în această duminică. De asemenea, i-a îndemnat pe cei prezenţi să poarte de grija sufletelor lor şi să urmăm toţi Mântuitorului Hristos prin fapte şi prin credinţă.
„Fiecare dintre noi trebuie să fim conştienţi că Hristos ne aşteaptă să ne întoarcem spre El, spre Tatăl cel Ceresc, spre Duhul Sfânt care ne înnoieşte sufletele şi trupurile noastre. Aşa ne rugăm necontenit. Dacă nu ar fi Sfânta Liturghie care să înnoiască harul Duhului Sfânt, noi am fi ca strămoşii care au pierdut harul în rai, Adam şi Eva, şi nu l-au mai avut înlăuntru, ci numai exterior. Sfânta Liturghie şi celelalte Sfinte Taine ne înnoiesc harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu noi nu putem să avem viaţă întru noi”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie.
Slujire la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a slujit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, ne-a transmis consilierul misionar şi de comunicare media al eparhiei, pr. Rareş Bucur.
La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul cuvenit, numeroşi copii veniţi la slujbă au primit Sfânta Împărtășanie.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică a 7-a după Rusalii, în care se vorbește despre cele două vindecări miraculoase săvârșite de Mântuitorul Hristos, a celor doi orbi și a unui mut.
„În Evanghelia de astăzi se continuă vindecările pe care Mântuitorul Iisus Hristos le oferă pentru a arăta marea Lui iubire față de cei în suferință și pentru ca Apostolii să înțeleagă de ce, după Pogorârea Duhului Sfânt, le dă și lor aceeași putere a vindecării”, a spus ierarhul. Vorbind despre puterea credinței, ierarhul a arătat că cei doi orbi și-au mărturisit credința fără ezitare, deoarece credeau cu tărie în puterea lui Dumnezeu, iar măsura credinței lor a devenit lumină a ochilor lor. Credința profundă și sinceră devine medicament, deschizând ochii celor orbi.
„Prin credința lor, confirmată prin mărturisire în fața Mântuitorului Iisus Hristos, li s-au deschis ochii orbilor, deoarece una din dimensiunile spirituale ale credinței este și vederea lui Dumnezeu. Am putea spune că ei prin simțuri L-au văzut pe Dumnezeu fără să vadă cu ochii biologici, căci așa se explică de ce L-au urmat și au strigat după El. Vederea interioară, după cum se arată în Evanghelia de astăzi, este credința, o vedere profundă a lui Dumnezeu în interiorul nostru și această credință mărturisită și întărită în fața lui Dumnezeu poate să ne redea ca prin minune și vederea lumii acesteia”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.
Slujire arhierească la Slobozia
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Slobozia, unde, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, informează pagina de internet a eparhiei.
Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit arhimandritul Rafail, vicar eparhial, părinții consilieri Daniel Enașcu, Ioan Florin Simion, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, protopopul Ionuț Butu, preoți și diaconi.
Un grup restrâns din Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic. Alături de mulțimea de credincioși, au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților județene și locale.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre minunea săvârșită de Dumnezeu „Tămăduitorul Suprem”, prin Fiul Său, asupra celor doi orbi și a unui mut din Capernaum, despre puterea credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, despre bucuria de a auzi cuvântul: „Fie ție după credința ta”.
Preasfințitul Părinte Vincențiu a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La împlinirea a 25 de ani de la întemeierea Episcopiei noastre, Preasfinția Sa a acordat distincția „Crucea Sloboziei” pentru clerici preacucernicului părinte paroh Victor Scurtu pentru activitatea jertfelnică depusă în parohie.