În perioada 16-20 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a inițiat acțiunea caritabilă intitulată
În perioada 16-20 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a inițiat acțiunea caritabilă intitulată
Arhiepiscopia Tomisului se alătură Primăriei Constanța și Direcției Generale de Asistență Socială în aceste zile de grele încercări în care numărul celor infectați cu coronavirus este în creștere,
Preoții din Episcopia Oradiei se află la dispoziția credincioșilor, în cooperare cu autorităţile judeţene și locale, din orașe și din sate, venind în sprijinul persoanelor aflate în carantină sau în autoiz
În contextul epidemiei de coronavirus, Permanența Consiliului eparhial Huși a decis înființarea unui Comitet de sprijin comunitar la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor și al parohiilor, care să vină
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a lansat marţi, 17 februarie, în contextul pandemiei de coronavirus, proiectul social-filantropic şi medical „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, informează
Având în vedere că, începând cu data de 16 martie 2020, în ţară a fost declarată stare de urgenţă ca urmare a creşterii riscului de îmbolnăvire cu Covid-19, precum şi faptul că în judeţele Galaţi şi
Contextul social-medical actual creat de COVID-19 atât în Europa, cât și pe teritoriul american, a determinat autoritățile civile, sanitare și bisericești să ia noi măsuri specifice pentru zonele afectate în
„Ieri vorbeam cu frigiderul, îi spuneam că trebuie să-l dezgheţ, că s-a format prea multă gheaţă. Soţul mi-a zis să vorbesc cu cuptorul, măcar el e mai cald, mai înţelegător. O cam luăm razna în casa
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, măsurile din decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre. El le-a transmis românilor, în contextul crizei determinate de coronavirus,
De curând l-am prăznuit pe Sfântul Benedict, un cuvios care a ordonat viața călugărilor din Occident. Numele sfântului acestuia înseamnă „să fii binecuvântat”. Știm că Dumnezeu binecuvântează pe cei
În Duminica a doua din Postul Mare, Parohia Nojorid II, Protopopiatul Oradea, a primit vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica
În Duminica a 2-a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Cuvântul de
Eparhiile din Patriarhia Română sprijină eforturile instituțiilor statului pentru limitarea numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus pe cât este posibil, precum și actul medical din spitale și alte
Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate în mod direct de epidemia de coronavirus, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, prin cele patru cantine sociale pe care le are, va oferi în mod
În Duminica a 2-a din Post, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia
Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi
Joi, 12 martie 2020, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moinești a avut loc şedinţa administrativ-tematică a preoţilor din Protopopiatul Moinești. În mijlocul preoților moineșteni, ca delega
În Duminica a 2-a din Postul Mare, 15 martie 2020, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul românilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din
În Duminica a 2-a din Postul Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama (15 martie 2020), Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la capela românească din Ciorvaş
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în a doua duminică din Postul Mare în orașul Reșița, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul
În Duminica a doua din Postul cel Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, zi în care a fost citită pericopa evanghelică a Vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu,