Pandemia de știri false

Joi, 12 martie, un jurnalist anunța pe Facebook că de luni, 16 martie, se închide Bucureștiul. Nu era prima alarmă pe acest subiect, dar era prima „din surse militare”. Cum știm, nu s-a întâmplat asta, cum nu s-au întâmplat multe altele, comunicate, desigur, din surse sigure, în exclusivitate. E posibil ca, în destule cazuri, cei care răspândesc asemenea zvonuri să creadă sincer în autenticitatea lor. Putem presupune chiar, deși mai greu, că sursele respective sunt bine intenționate. Dar asta nu schimbă cu nimic natura și gravitatea dezinformării. 

Fenomenul fake news nu datează de ieri, de azi. Una dintre manifestările lui cele mai șocante este anunțarea morții unor oameni celebri care n-au murit. Marele literat italian Umberto Eco a fost „îngropat” cu peste doi ani înainte de decesul său, survenit în 2016. Anunțul a fost făcut de un site obscur. Cineva a reușit să stea de vorbă cu proprietarul acestuia, care i-a explicat motivul acțiunii: conform mecanismelor SEO (Search Engine Optimization = optimizarea căutărilor pe net), urma ca, în momentul morții reale, căutarea, preconizată a fi masivă, având în vedere notorietatea lui Eco, să plaseze site-ul pe una dintre primele poziții, cele care asigură vizibilitatea și, drept consecință, vânzarea de publicitate. Halucinant, dar asemenea socoteli se fac de către minți bolnave însetate de profit.

Un lucru similar s-a întâmplat în România imediat după ce s-a aflat că popularul cântăreț Mihai Constantinescu se află într-o stare medicală dificilă: mai multe site-uri l-au „omorât” cu zile și chiar săptămâni înainte să moară.

Urmare a unor asemenea situa­ții, dar și a abundenței de „Senza­țional!”, „Incredibil!” etc., Google și celelalte motoare de căutare au decis să schimbe mecanismele SEO, încercând să contracareze strategiile care schimbau radical relevanța știrilor și încurajau ști­rile abracadabrante. De asemenea, numeroase colective IT, inclusiv din partea societății civile, inclusiv în regim de voluntariat, au început să lucreze la limitarea fenomenului, reușind chiar să închidă site-uri specializate în minciuni gogonate, lucru care, tehnic și legal, nu e tocmai ușor.

Cu toate acestea, suntem încă foarte departe de-a fi scăpat de acest „tsunami” de falsități. Actualului Papă, Francisc I, i s-au pus în gură numeroase de­clarații pe care nu le-a făcut niciodată, toate vizând acceptarea unor teorii contrare doctrinei creștine. N-a lipsit mult să fie declarat ateu.

La rândul ei, Christine Lagarde, șefa FMI la vremea aceea, s-a trezit că ar fi declarat că „bătrânii trăiesc prea mult” și că, deci, trebuie făcut ceva în acest sens! Una dintre sursele acestei „informații” a fost un site care a strâns nu mai puțin de 23.000 de reacții la respectivul articol. Deci, audiență! Site-ul se afla în recidivă: în toamna anului 2015 găzduia un video, devenit viral, în care câțiva elevi transmiteau mesaje critice la adresa NATO și a UE. Elevii, însă, erau membri ai unui club de teatru, fuseseră plătiți să joace în video și, desigur, textele nu le aparțineau. E drept însă că „știrea” despre Christine Lagarde fusese preluată de pe un blog care la rândul lui publică frecvent texte preluate de pe site-uri străine dubioase, de pildă „informația” potrivit căreia niște imigranți nigerieni din Italia ar fi prăjit un câine pe grătar, sursa fiind o publicație americană cunoscută pentru știri de genul ăsta.

Strategii diabolice 

Mecanismul știrilor false este același cu al calomniei „clasice”, a cărei deviză este „calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!” (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla”, actul II): lansezi o afirmație, cât mai dură, cât mai scandaloasă; în unele cazuri (multe), nu există nici o reacție, în principal pentru că persoana calomniată consideră că nu merită să se coboare până acolo încât să răspundă unei acu­zații grosolane și nejustificate; în alte situații (mai ales cele implicând demnitari și alți oameni care riscă să fie trași la răspundere), există o dezmințire și legisla­țiile din țările civilizate impun dreptul la replică, eventual și răspunderi penale ori civile pentru calomniator.

Problemele sunt două: nu oricine citește „știrea” (și o crede) citește și dezmințirea; în plus, și dacă o citește, sunt șanse mari să n-o creadă, din cauza principiului păcătos că „nu iese fum fără foc”. De aceea „ceva tot va rămâne”. Suntem, mulți dintre noi, predispuși să credem că alții - mai ales persoane publice - au „schelete în dulap”.

Cum ne ferim de virusul fake news 

Dincolo de măsurile organizațio­nale, dincolo de dezmințiri, ce posibilități are omul obișnuit, de bună credință, să discearnă între știrile corecte și cele false? Întrebarea e cu atât mai justificată cu cât fake news nu sunt doar calomnii și afirmații scandaloase, ci, în pro­porții de masă, și „informații” pozitive, dar tot senzaționale, neapărat, de tipul: „Cercetătorii britanici” (niciodată numiți) „au descoperit că spanacul vindecă orice formă de cancer”. Plus nenumăratele teorii conspiraționiste și cele privitoare la vizitele extrate­reștrilor.

Nu există decât o singură metodă, cea pe care ar trebui s-o practice jurnaliștii: verificarea din trei surse independente și serioase. „Serioase”, deși pare relativ, înseamnă un lucru foarte simplu - cele care până acum nu te-au păcălit niciodată. Concret, pentru orice știre importantă din România, te uiți să vezi dacă e pe Agerpres, Mediafax și „Basilica” (desigur, lista poate varia, în funcție de experiența fiecăruia). Pentru cele externe, verifici, să zicem, Reuters, AFP și AP. Dacă acestea confirmă, e aproape sigur adevărat. Am ales nu întâmplător doar agenții de știri pentru că, lucru nu foarte cunoscut de public, acestea funcționează după reguli mult mai stricte decât majoritatea posturilor radio-TV, ziarelor, revistelor, blogurilor, site-urilor etc.

Ce avem de făcut

Revenind la pandemia de coronavirus și la torentul de știri care circulă în jurul ei, mai ales pe rețelele de socializare și pe mailuri, trebuie să fim extrem de prudenți. Cu atât mai mult cu cât, din păcate, există și declarații reale, dar extrem de contradictorii, din partea autorităților, dar și a specialiștilor. Sunt personalități medicale care susțin că pandemia nu se poate stinge decât prin imunizarea naturală a cel puțin 60% din popu­lație, care deci trebuie lăsată să contracteze virusul, așadar să nu stea în casă, și altele care susțin că numai prevenția ne poate salva, deci să stăm în casă. Unii spun că spirtul nu e bun pentru dezinfectare în acest caz, alții că este bun. Ca să nu mai vorbim despre teoriile politicienilor și „analiștilor”!

Trăim însă într-o comunitate, într-un stat, care, cel puțin deocamdată, stă foarte bine la numărul de îmbolnăviri și, în ciuda unor devastări de magazine, nu are o problemă de aprovizionare. Singura atitudine normală este să urmăm deciziile luate și recomandările făcute la nivel național.

Și să ne revedem sănătoși! Fără știri false, dacă se poate.