La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Ajutor pentru persoanele vulnerabile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a lansat marţi, 17 februarie, în contextul pandemiei de coronavirus, proiectul social-filantropic şi medical „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, informează eprb.ro. Acesta a fost elaborat la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, chiriarhul locului, şi se desfăşoară sub directa coordonare a ierarhului.
Proiectul vine în întâmpinarea tuturor persoanelor vulnerabile din comunitățile Eparhiei Romanului și Bacăului, vârstnici, mame singure cu mai mulți copii, femei însărcinate, familii numeroase cu posibilități materiale reduse sau persoane aflate în carantină, care necesită un sprijin imediat în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19).
În această perioadă, organizaţiile neguvernamentale eparhiale, protopopiatele și unitățile de cult din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului îi vor susține pe cei care au nevoie de ajutor de pe cuprinsul eparhiei, pe o perioadă de cel puțin 30 de zile.
Toţi cei interesaţi să susțină acest demers pot apela numărul unic de urgență 0749.666.581 și pot scrie pe adresa de email voluntariarb@gmail.com.
Potrivit proiectului, ONG-urile eparhiale se vor implica în colectarea și distribuirea alimentelor neperisabile sau hrană caldă către persoanele vârstnice aflate la domiciliu și cele aflate în carantină.
Şi parohiile vor veni în sprijinul vârstnicilor sau al celor afectaţi de pandemie. Ele vor forma un grup de voluntari din cel puțin 3 credincioși, coordonați de preotul paroh sau de un alt slujitor care să răspundă nevoilor din comunitate: în cazul în care persoanele vârstnice sau aflate în carantină vor anunța nevoia de a fi sprijinite cu alimente sau alte servicii, parohia va duce la îndeplinire această misiune.
Pe grupul parohial de Whatsapp (dacă există), pagina de Facebook sau site-ul parohiei, preotul paroh și comitetul de voluntari vor oferi informații clare cu referire la modul concret de a sprijini persoanele vulnerabile.
Protopopiatele vor realiza parteneriate cu autoritățile locale pentru alocarea de fonduri necesare achiziționării alimentelor de bază, medicamente sau alte nevoi speciale. Asistentul social sau persoana cu atribuții sociale din cadrul protopopiatului va intra în legătură directă cu Biroul de asistență socială al primăriei și va identifica împreună cu funcționarul public cazurile de vârstnici izolați la domiciliu sau persoane carantinate.
În urma identificării acestor persoane vulnerabile, protopopul și secretarul, alături de alți preoți sau șefii de cerc pastoral, vor forma o comisie care va decide cum se vor împărți sarcinile de lucru în planul de intervenție și parohiile care se vor ocupa de aceste cazuri.
Pentru o mai eficientă acoperire a responsabilităților, pr. Eugen Ciuche (consilier eparhial - 0728.880.507) se va ocupa de protopopiatele Bacău, Buhuși și Sascut, iar pr. Ilarion Mâță (inspector eparhial - 0745.871.959) va acoperi protopopiatele Roman, Onești și Moinești.
A fost generat numărul de telefon 0749.666.581, număr unic de urgență la nivel de eparhie. Acesta va fi accesibil în intervalul 8:00-18:00, exclusiv pentru cei aflați într-o situație de gravă vulnerabilitate socială cauzată de epidemia de coronavirus. La acest număr de telefon va răspunde inspectorul eparhial pe probleme de asistență socială.